Wild set of tp porn videos on PornsOK.com immediate bitwave Library zlib

Reprofilare în IT: femeile la 29,8 ani, bărbaţii la 28,1 ani

Femeile se orientează către o profesie în domeniul IT în medie la vârsta de 29,8 ani și predomină în specializări precum Business Analysis, UX Design, Database Development și Software Testing, reiese dintr-un studiu realizat de Școala informală de IT (SIIT) pe baza cursurilor organizate între 2015 și 2020.

Aproximativ 40% (în jur de 3.000 de persoane) dintre cursanții pe care Școala informală de IT i-a avut între 2015-2020 au fost femei. Dacă femeile se reprofilează către domeniul tehnologiei în medie la 29,8 ani, bărbații fac această schimbare în medie la 28,1 ani.

Cursurile SIIT la care predomină femeile sunt cele de analiză de business (73% femei), UX Design (68%), dezvoltare de baze de date (54%) și testare software (50,4%).

Ioana Blaga, program manager Școala informală de IT, precizează că “femeile predomină la acele cursuri unde este nevoie de creativitate și gradul de relaționare cu clienții este mai mare. Femeile își doresc o carieră în domeniul IT pentru că este un mediu în care familia reprezintă o prioritate, iar lucratul de acasă era ceva obișnuit și înainte de pandemie. Pe lângă asta, zilele libere necesare adesea mamelor nu ridică o problemă. Femeile care își schimbă profesia orientându-se către IT provin din toate domeniile, dar observăm o ușoară creștere în segmente precum banking și contabilitate”.

Bilanţul SIIT arată că, în general, cursanţii săi obţin o poziție de junior în IT după aproximativ patru-șapte luni de frecventare a Școlii informale de IT. O parte dintre studenți aleg și cursurile de introducere (cu durată de două luni), în timp ce alții doar pe cele de pregătire (aproximativ patru luni).

La finalul anului 2018, în România erau 175.000 de persoane care lucrau în domeniul informațiilor și comunicațiilor, dintre care 70.000 erau femei, conform datelor Institutului Național de Statistică.