Page 52 - Revista COMUNIC@TII Mobile 142
P. 52

asistenți virtuali | PC & auto

                         Amazon atacă Apple și Google



            în războiul pentru viitorul computerelor



            Apple, Amazon și Google sunt în plin război cu privire
            la viitorul computerelor personale, iar acum Amazon
            îşi provoacă la duel con curenţii chiar pe propriul lor
            teren, respectiv piaţa de smartphone-uri.

            Toți trei marii jucători digitali sunt convinși că asistenții virtuali
            controlați prin voce au potențialul de a transforma modul în care
            interacționăm cu dis po zitivele noastre. Apple are Siri, Google cu  verifice știrile și vremea, totul prin comenzi vocale. O versiune li -
            Google Assistant, iar Amazon deţine Alexa.            mi  tată Alexa e dis po nibilă pentru iOS printr-o aplicație, dar acest
            Toţi trei consideră că, în viitor, nu veți mai glisa sau rula manual  lucru o face accesibilă multor utilizatori care altfel nu ar fi căutat-o.
            telefonul - ci pur şi simplu veți interacţiona, vorbi cu acesta, așa  Alexa se inserează și în telefoane Android. Amazon a colaborat cu
            cum ați face cu o persoană reală, adevărată.          Huawei pentru a include Alexa în smartphone-ul Mate 9 și lucrea -
                                                                  ză, de asemenea, şi cu Motorola (deținută de Lenovo) pentru a inte -
            Vorbim de o schimbare radicală şi cel ce va fi primul în această  gra Alexa în câteva viitoare smartphone-uri Moto.
            cursă va avea potențialul de a scrie istorie pentru urmă toa rea eră
            majoră a computingului. Cele 3 mari companii au abordări puțin  Parcă vedem un cal troian, nu-i aşa?
      50
            diferite. Amazon, de exemplu, s-a concen trat pe speakerul său in -  Amazon nu a reușit să intre în clubul producătorilor de smart -
            te ligent Echo, pen tru Alexa. Google pune Asistentul său în inte ri -  phone-uri, încer carea sa, prin mo delul Fire, eșuând în mod neplă -
            orul speakerului inteligent Google Home și al câtorva smartphone-  cut. Însă, pe măsură ce asistenții con trolați vocal devin tot mai
            uri An droid, în timp ce Siri de la Apple a fost inclus în iPhone.  populari, iar utilizatorii văd Alexa ca opțiune de vârf, Amazon are
            Dar acum Amazon încearcă să invadeze segmentul de smartphone-  o şansă de a controla fun damental experiența smartphone-urilor.
            uri şi se strecoară cu precizie în iOS și Android prin ușa din spate.  Să fim realişti, în materie de asistenţi vocali, jocul este încă deschis!
            Con trolul computerizat prin voce promite să ofere tuturor un asis -  Dacă Windows de la  Microsoft a câștigat războiul în materie de
            tent personal inte ligent artificial, la cerere.      PC-uri, iar Android de la Google domină smartphone-urile la ni -
            Recent, Amazon a anunțat că Alexa va fi disponibil în aplicația sa  vel mon dial, cel puţin numeric, jocurile nu sunt încă făcute în pri -
            principală de cum părături de pe iOS, permițând utili zatorilor să  vinţa computerelor controlate prin voce, iar Amazon pare hotărât
            vândă articole, să controleze produsele inteligente de acasă și să  să nu piardă această bătălie strategică.


              Alianța europeană auto telecom,în linie dreaptă cu şofatul automatizat


             European Automotive Telecom Alliance  precum Belgia, Franța, Germania, Olanda și  centrul atenției. Acestea vor include testa -
             (EATA), o alianță trans-sectorală din care fac  Spania. Începând cu anul 2018, funcțio nali -  rea rețelelor de autostrăzi trans fronta liere
             parte 37 de operatori de telecomunicații,  tăți ca parcarea cu valet și implementarea  din întreaga Uniune Europeană, au declarat
             furnizori și producători de automobile, și-au  concretă a conducerii automate vor fi în  oficialii EATA.
             stabilit foaia de parcurs pentru tes -                                        Membrii alianţei au prezentat re -
             tarea funcționalităților pentru con -                                         cent un proiect de şofat conectat
             dusul vehiculelor conectate și auto -                                         și automatizat, în valoare de circa
             matizate în următorii doi ani.                                                48 de milioane de euro, solici -
             Planul acesteia a fost stabilit în ca -                                       tând 24 de milioane de euro
             drul unei discuții recente prezidate                                          pen  tru cofinanțare de la Facilita -
             de comi sarii europeni Andrus An -                                            tea pentru Europa Connected
             sip și Gunther Oettinger.                                                     (CEF).
             În baza planului, EATA a început                                              EATA a anunțat, de asemenea, că,
             anul acesta să testeze aplicații                                              pentru a îmbunătăți cooperarea
             precum „șoferul autostrăzii”, truck                                           la nivel mondial, a semnat un
             platooning (camioane dotate cu                                                Memorandum de înțelegere cu
             sisteme state of the art de suport al                                         5GAA - o asociație globală multi-
             şofatului) și funcţionalităţi telecom,                                        industrie care reunește industria
             inclusiv network slicing, comuni ca ţii                                       auto și cea IT&C pe sistemele de
             hibride şi broadcasting LTE în ţări                                           transport auto și rutier.


            martie-aprilie 2017, ComuniC@Ții mobile
   47   48   49   50   51   52   53   54   55   56   57