Page 33 - Revista 130
P. 33
enterprise își pot înregistra SIM- dosarMVNO
urile și apoi pot să cheltuiască mai
mult credit decât deţin ca disponibil. Turkcell Europe, a fost lansat în martie 2011 în baza unui
China Telecom ar putea învăța multe de la cei acord pe 5 ani cu rețeaua Deutsche Telekom și, până la sfârși-
care au pornit pe acest drum înaintea lor și trebuie să vină tul anului, a câștigat peste 200.000 de abonați.
cu o ofertă foarte coerentă, întrucât a aloca foarte mulți Comunitatea turcă sună în Turcia de două ori pe săptămână,
bani într-o direcție, nu înseamnă neapărat că direcția în medie, și generează un ARPU de 23 euro, susține Lale Saral
respectivă va avea şi succes. Develioglu, chief international business officer la Turkcell, față
de media ARPU de 16,1 euro la nivelul întregii Germanii.
De exemplu, operatorul dominant din Filipine, PLDT, a De precizat este și faptul că MVNO-urile dețin o cotă de piață
lansat un serviciu MVNO pe rețeaua 3 Italia la sfârșitul de 34% din conexiunile mobile din Germania.
anului 2008, cu scopul de a furniza tarife ieftine la apelu- “În 2012 vom continua să căutăm și să evaluăm oportunități
rile și SMS-urile internaționale dintre Italia și Filipine. pentru a ne extinde și în alte țări europene unde există o co-
Acest serviciu MVNO, cunoscut sub denumirea Smart munitate turcă măsurabilă prin parteneriate cu operatorii mo-
Pinoy, a activat doar până la sfârșitul lui august 2010. bili existenți”, a declarat Develioglu. Tot astfel prevestește și
Tot în 2010, Maroc Telecom și-a închis MVNO-ul China Telecom care urmărește să replice business-ul din Marea
Mobisud, dedicat expaților marocani din Franța și Belgia, Britanie și în alte părți ale Europei.
„Ne gândim ca, anul viitor, să copiem acest model de business
și în Franța și apoi în Germania și Italia. De fapt, în Franța se
regăsește cea mai mare comunitate chineză din Europa, cu
31
decizie care a marcat ieșirea definitivă de pe piața MVNO, aproape 1 milion de chinezi, urmată de cea din Marea Britanie
care nu este suficient de mare pentru a fi viabilă din punct cu 600.000 de chinezi”, a declarat Ou.
de vedere economic, conform analizelor operatorului.
Marocanii au eșuat pentru că nu au avut pusă la punct distri- Potrivit analiștilor de la Analysys Mason, China Telecom nu va
buția și nici nu au știut care sunt nevoile marocanilor francezi. fi singurul operator asiatic care va dezvolta operatori virtuali
mobil, MVNO-uri, în toată Europa, ci e doar începutul...
Cu toate acestea, Ay Yildiz, ce oferă servicii MVNO expaților „Dacă până acum, operatorii asiatici au fost destul de retrași în
turci din Germania și Belgia a construit un serviciu puternic a-și capitaliza oportunitățile MVNO din afara granițelor țării,
pentru că și-a dezvoltat o rețea de distribuție de succes și pen- de acum încolo urmează să se petreacă multe lucruri în acest
tru că a reușit să-și atragă piața țintă, susține McKenzie. sens. Nu este decât o chestiune de timp până când operatori
Succesul înregistrat de Ay Yildiz a atras o competiție suplimen- din țări precum India și Japonia vor începe să lanseze servicii
tară și atât Turkcell, cât și Turk Telekom au lansat MVNO-uri pentru compatrioții din străinătate”, concluzionează Bachelet.
în Germania anul trecut. Împreună, acestea deservesc acum o Şi de aici, din Asia, vine următorul val de provocare în compe-
populație turcă expată de 3-4 milioane de oameni, potrivit tiţia europeană. Ca să nu mai vorbim de India...
datelor Turkcell. Serviciul Turkcell, cunoscut sub denumirea
aprilie-mai 2012, COMuNiC@Ții Mobile