Page 38 - Revista 130
P. 38

dosarMWC

36

     Mădălina SUCEVEANU - Orange România                                      Sorin MANEA - Samsung - La MWC am văzut ceea ce probabil
     2012 a fost anul serviciilor cu valoare adăugată la MWC, al              toată lumea aştepta: procesoare mai mari, ecrane mai mari,
     conţinutului, al discuțiilor despre aplicaţii, despre parteneriate şi    viteză mai mare, prezenţă din ce în ce mai puternică a producă-
     mai puțin despre infrastructură. Am fost impresionată să văd că          torilor asiatici. Samsung a prezentat, printre altele, un telefon
     furnizorii mari de infrastructură au venit, de această dată, cu          deosebit, Galaxy Beam, care are un proiector mic, fiind dedicat
     propuneri de servicii şi aplicaţii foarte interesante pentru multe       zonei de business, dar și celei de entertainment. Modelul va fi
     domenii, ca cel al plăților mobile. În ciuda interesului vendorilor,     prezent în vară şi pe piaţa din România. Produsele noastre
     al operatorilor şi al consumatorilor, încă mai sunt multe lucruri de     răspund dorinței utilizatorilor, și a celor din România, de a avea
     rezolvat în privința terminalelor şi a modului în care se vor seta       mai mult conţinut pe telefoanele mobile și pe tablete și astfel
     parteneriatele pentru acest tip de tehnologie. Oricum, din punctul       încercăm să ne diferențiem cât mai mult de concurență. Anul
     meu de vedere, la MWC 2012, NFC (Near Field Communication),              acesta, în România se vor vinde aproximativ 1 milion de tele-
     acest serviciu de mobile payment, a fost confirmat ca standard,          foane inteligente, Samsung fiind lider de piață pe segmentul
     fiind recunoscut ca un subiect de mare interes şi care trebuie           smartphone.
     urmat de noi toţi.
     De asemenea, una dintre dezbaterile viitorului, pe termen scurt şi
     termen mediu, chiar şi în România, va fi modul în care se vor seta
     parteneriatele dintre operatorii telecom și cei OTT (Over-The-Top).
     Va fi foarte important, în perioada următoare, să analizăm şi să
     ne concentrăm asupra modului în care se vor stabili
     parteneriatele între operatori, furnizori de infrastructură (cei care
     investesc masiv în dezvoltarea infrastructurii, în spectru) şi
     furnizorii de servicii OTT. La Congresul MWC 2012, mesajul din
     această perspectivă a fost foarte puternic. Mi-a mai atras atenția
     felul în care vendorii de infrastructură au înţeles să se dezvolte şi
     să se poziţioneze pentru a sprijini calitatea reţelelor operatorilor.
     Astfel, m-a impresionat portofoliul mare şi complet cu care
     principalii furnizori de infrastructură s-au prezentat pe partea de
     radio, cu soluţii de micro, pico, femto-celule. Acest nivel radio
     intermediar ajută operatorii în iniţiativele şi eforturile zilnice de a
     asigura o calitate foarte bună serviciului.

    aprilie-mai 2012, CoMuniC@Ții Mobile
   33   34   35   36   37   38   39   40   41   42   43