Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

GALA Digital Transformation (DX) by COMUNIC@ŢII Mobile 2023 – Ediția XX

DIGITAL TRANSFORMATION COUNCIL  
„MOBILE COMMUNICATIONS” Magazine & TelecomTV 
PRESENT

DX AWARDS FOR ROMANIA

8 DECEMBER 2023, 17:00 |GRAND HOTEL CONTINENTAL| 56, Calea Victoriei Road, Bucharest 

Join Romanian ICT Industry Anniversary:
25 YEARS – COMUNICAȚII MOBILE Magazine
20 YEARS –
DX GALA AWARDS
15 YEARS –
TelecomTV-Ro

Photo Gallery

Foto: Cristi Chivu

THE GOLDEN DAY of IT & TELECOMS for DIGITAL TRANSFORMATION (DX)
MAJOR CELEBRATION & NATIONAL REPUTATION

MODERATORS

VIP GUESTS

DIGITAL TRANSFORMATION GALA 2023 will attract, both for the Debate and the Awards Ceremony, the high elite of business leaders, professionals, influential thinkers, decision-makers, and executives from Romania and SE Europe region. DX GALA rewards individuals and companies with significant achievements in developing new and innovative services to improve our lives with DX solutions and projects.

RETROSPECTION 2023 & PREDICTIONS 2024

The great competition is open to…
Operators, Carriers, Content providers, and Companies developing & using digital services. Let’s celebrate the greatest performance on the market, featuring a Debate Show & VIP Forum – the greatest annual opportunity to see and network online with the most important business leaders and executives of the smart industries in Romania.

Cătălin MARINESCU, ITU @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION 2023: În aceste zile se pun bazele standardelor tehnice pentru 6G și se negociază benzile de frecvență care vor fi utilizate pentru 6G, cu dezbateri despre spațiu și despre conectarea tuturor prin sateliți

Cătălin MARINESCU, Head, Strategy and Planning Division, Strategic Planning and Membership Dept – ITU – International Telecommunication Union @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION by COMUNICAȚII Mobile 2023, organizată de Digital Transformation Council, pe 8 decembrie 2023 și moderată de Ion Vaciu și Roxana Onea.

Mă bucur că sunt prezent virtual la Gala Comunicații Mobile 2023! Începând cu anul 2005, cred că am participat la fiecare ediție a acestui eveniment organizat de revista Comunicații Mobile.

Am apreciat foarte mult faptul că aduceți atât de mulți profesioniști la un loc și am apreciat foarte mult obiectivitatea premiilor pe care le atribuiți în cadrul galei.

Aș începe prin a vă spune La mulți ani vouă, La mulți ani și galei, care a ajuns la ediția cu numărul 20, aș spune La mulți ani și revistei Comunicații Mobile și aș spune La mulți ani și lui TelecomTV. Sper să ne vedem și peste 5 ani, ceea ce probabil este din ce în ce mai greu, pentru că activăm într-un domeniu competitiv și de interes.

Mă bucur că m-ați invitat și în acest an în gală și vreau să prezint un mesaj de la Geneva, de la Uniunea Internațională pentru Telecomunicații (UIT). Aș începe prin a vă reaminti că UIT a organizat conferința plenipotențiară anul trecut la București. A fost un un mare succes, România a ieșit mult mai respectată și mai cunoscută în lume din această conferință.

A fost un mare succes și pentru că s-au adoptat primele rezoluții legate de inteligența artificială, s-a adoptat planul strategic al UIT pentru următorii ani, cu cele două obiective strategice, respectiv conectivitatea universală și sustainable digital transformation.

Aceste lucrurile încep să fie implementate începând de anul 2024. De asemenea, la București a fost aleasă noua conducere a UIT, cu doamna Doreen Bogdan-Martin, o mare prietenă a României, în funcția de secretar general al organizației.

Mulți dintre dvs cunosc faptul că la Dubai se desfășoară în aceste zile conferința mondială de radio, care este un element esențial în activitatea UIT.

La această conferință se pun bazele standardelor tehnice pentru 6G. Acolo, în Dubai, se discută și se negociază benzile de frecvență care vor fi utilizate pentru 6G. Tot acolo se discută despre spațiu, despre sateliți, despre conectarea tuturor oamenilor prin sateliți.

UIT a lansat o platformă care se numește Partner2connect, unde sunt invitate statele membre, companiile, principalii actori din industrie să-și ia niște angajamente privind anumite proiecte care vor îmbunătăți conectivitatea, care vor mări numărul de oameni conectați la internet. În prezent, o treime din locuitorii planetei nu sunt conectați la internet.

Cam acestea sunt prioritățile UIT din acest moment. Sunt convins că și pentru România conectivitatea este o prioritate. Accesul tuturor cetățenilor la servicii de calitate și prețuri accesibile, așa cum a fost de fapt întotdeauna în România, reprezintă unul dintre obiectivele pe care îl are țara noastră.

Cred că avansul puternic și foarte rapid va accelera toate procesele, inclusiv procesul de utilizare mai eficientă a 5G și procesul de apariție de aplicații care să stimuleze utilizarea 5G. Practic, vor fi create premisele pentru o cerere, pentru o nevoie mai ridicată legată de viteză, de capacități, ceea ce ne va duce spre 6G.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimul an cu inteligența artificială, cu asistenții personali gen ChatGPT, dar nu numai, precum și preocuparea marilor companii către dezvoltarea de astfel de instrumente vor accelera utilizarea aplicațiilor 5G și nevoia de mai mult de 5G.

Trecerea rapidă la 6G va depinde de evoluția unor procese, cum ar fi mașinile autonome sau alte tipuri de autonomii de utilaje. Viața ni se va schimba, asta-i clar. La nivel de organizație, utilizarea instrumentelor de inteligență artificială ne ușurează munca și ne face să ne gândim la o planificare a forței de muncă, la dezvoltarea de noi skill-uri pentru personalul existent și la o nouă structură de organizare pentru evenimente, pentru documente, pentru toate aceste tipuri de procese care sunt importante într-o organizație internațională cum este UIT.

UIT a dezvoltat o platformă foarte cunoscută legată de inteligența artificială, denumită AI for Good. Ea se desfășoară virtual pe parcursul acestui an și fizic din luna 2024.

Transformarea digitală este necesară și ea se va întâmpla. Că o planificăm bine și încercăm s-o gestionăm, este un lucru, și așa este de dorit, dar ea va fi cerută și de utilizatori, de parteneri. Nu mai poți să stai și să neglijezi acest tip de proces. Pe de altă parte, foarte multe proiecte de transformare digitală eșuează.

În cadrul unui proces de transformare digitală trebuie să ții cont de instrumentele pe care tehnologia ți le pune la dispoziție și să-ți optimizezi mai bine procesele, să devii mai eficient, mai bun, să utilizezi mai puțini oameni, mai puține resurse, la costuri mai mici. Dacă încerci să adaptezi instrumentele la ceea ce faci în prezent sau la ceea ce ai făcut în ultimii 20 de ani, procesul este sortit eșecului.

Inteligența artificială ne poate ajuta să ne optimizăm procesele, astfel încât să fie acceptabil pentru organizație și pentru oamenii care lucrează în cadrul acesteia.

Trebuie să fim deschiși la schimbare, să simplificăm astfel încât experiența utilizatorilor noștri să fie mai bună. Dacă experiența utilizatorilor nu este bună, înseamnă că ai investit degeaba.

Tehnologia actuală ne presează să ne mișcăm mult mai repede decât ne mișcam în trecut.

Dezvoltarea societății depinde de înțelegerile politice. UIT este o organizație tehnică, dar și aici este nevoie de o înțelegere politică pentru a putea să implementezi anumite strategii în domeniul tehnic, anumite strategii de utilizare a spectrului.

Tehnologia ne împinge și avem o urgență în domeniul administrării orbitelor spațiale destinate utilizării minisateliților, în domeniul comunicării între sateliți. Aici UIT are un rol important. Este o urgență pentru că, dacă înainte numărul de sateliți era redus, acum avem mii de sateliți în spațiu și, dacă nu sunt administrați corect, vor fi probleme, vor avea loc coliziuni.

Open RAN poate aduce la stimularea utilizării tehnologiei 5G.

Procesele de transformare digitală, ca orice proces, au părți pozitive, cum ar fi creșterea eficienței, dar și părți negative, cum ar fi impactul negativ asupra unui grup de persoane din cadrul unei organizații.

România nu are focus pe inovare, nu văd la niciun nivel, nici măcar în facultăți, cu excepțiile de rigoare. Lipsa inovării plasează România pe unul dintre ultimele locuri în clasamentul DESI.

Am văzut rezultatele PISA și trebuie spus că se manifestă în Europa – nu știu cum stau celelalte continente – o tendință de scădere a performanței în educație. Problema care se pune nu este rezultatul acestor teste, ci cum contracarezi acest rezultat. Este esențial ca tinerii să aibă un bagaj de bază de cunoștințe care să-i poată ajuta să se dezvolte în viață, să fie inovativi. Din păcate, se vede o lipsă de interes, și se întâmplă și în alte state, nu doar în România.

Sistemul actual de educație nu s-a adaptat la vremurile actuale, la instrumentele actuale.

Piața de comunicații din România a fost una dintre cele mai performante și i-a ajutat pe utilizatorii din România. Sper ca lucrurile să continue în această direcție.

Valeriu ZGONEA, Președinte, ANCOM @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION 2023: ANCOM va coordona proiectul privind serviciile digitale, ce necesită colaborarea între autorități, care, din păcate, nu cooperează între ele acum, de la Protecția Consumatorului până la Consiliul Concurenței

Vă felicit pentru cei 25 de ani ai revistei Comunicații Mobile! Cu dedicație și persuasiune ați construit o revistă de specialitate într-un domeniu foarte dinamic, care a cunoscut numeroase schimbări în această perioadă. Sunt puține structuri neguvernamentale care au reușit să reziste 25 de ani în sectorul comunicațiilor.

Sunt prezent acum la un eveniment BEREC și noutățile sunt diverse, de la rețelele de infrastructură la punct fix la cloud și virtualizarea rețelelor, subiecte care intră în competența ANCOM.

De asemenea, se face o analiză de sfârșit de an asupra activităților desfășurate în 2023 și asupra proiectelor puse în practică. Totodată, se discută în grupurile de lucru despre proiectele care vor fi puse în practică în 2024.

Rețelele de comunicații se rup în bucăți. Turnurile, știți foarte bine, devin o rețea proprie. Ele nu prea sunt reglementate în acest moment și există o întreagă nemulțumire pentru că au un aport substanțial la cheltuielile finale ale operatorilor.

S-a discutat despre programul Deceniul Digital și despre faptul că Europa nu și-a atins obiectivele până în acest moment.

Sunt discuții complexe și despre Open RAN și despre 5G, despre cum putem să-i convingem pe operatori să investească în tehnologia 5G, întrucât cheltuielile sunt foarte mari.

ANCOM va promova în Guvern un proiect de lege privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic. Documentul va trece ulterior prin Parlament.

ANCOM va îndruma și va coordona proiectul privind serviciile digitale, care necesită o colaborare și cooperare între autorități.

Din păcate, în România nu se cooperează între toate autoritățile, de la Protecția Consumatorului până la Consiliul Concurenței.

Vom încerca să-i aducem pe toți la masa discuțiilor pentru o colaborare interinstituțională. În acte de acest gen, anumite articole sunt de competența altor autorități sau instituții ale statului.

Ministerele vor fi obligate să nominalizeze autoritățile relevante și ele trebuie să-și transmită competențele din offline în online.

Estimez că proiectul privind serviciile digitale se va derula pe o perioadă de aproximativ doi ani de zile.

Sectorul telecom din România este cunoscut pentru performanțele rețelelor și pentru viteza internetului, cifrele ANCOM stau mărturie în acest sens.

Trendul este foarte bun, dar provocările sunt mari pentru operatori.

Telekom a vândut rețeaua fixă către Orange, se pregătește și partea de mobil. Trebuie să fim atenți pentru că se poate ajunge în situația unui duopol, cum se întâmplă în unele state europene, ceea ce poate fi periculos pentru clienți. Statul român este atent la aceste mișcări pentru că este vorba de infrastructură critică. Colegii mei din ANCOM fac tot felul de analize pe această temă și creionează scenariile pentru anii următori.

Societatea Națională de Radiocomunicații are câteva instrumente pe care nu le-a folosit în acești ani și nu am înțeles de ce. Nu este de competența mea, ci a ministerului de resort. Am vorbit cu ministrul Bogdan Ivan despre ce putem face pentru ca această regie națională să poată rămâne în picioare. Tendința noastră este să dezvoltăm și alte produse în care România nu s-a implicat, cum ar fi T-DAB, tehnologie care a ajuns la T-DAB+.

Am discutat cu domnul Bogdan Iana din cadrul ANCOM, fost vicepreședinte al instituției, să inițieze o discuție cu Ministerul Cercetării, Digitalizării și Inovării pentru a face o propunere pentru un calendar al acestui serviciu digital.

Sunt multe discuții în acest an, pe care vrem încercăm să le fructificăm în 2024, un an destul de delicat, cu o nouă organigramă a ANCOM pe care trebuie s-o punem în aplicare conform Legii nr. 296/2023, cu o diminuare a resurselor financiare cu 33% și cu o tendință de creștere a pieței de curierat și servicii poștale. 

În 2022, cifra de afaceri pe curierat și servicii poștale a atins 800 milioane de euro.

ANCOM a stimulat acest sector al economiei naționale, care acum a ajuns la maturitate. Sunt companii de profil care vor să se extindă în regiune și ANCOM trebuie să găsească cele mai bune soluții astfel încât utilizatorul final să nu fie supărat pe serviciile poștale și de curierat.

Și în zona telefoniei mobile avem un jucător care s-a extins în Spania și Portugalia și, recent, Belgia. Este vorba despre Digi.

Bătălia la nivel european este destul de delicată în acest sector. Se doresc monopoluri, jucători care să acopere toate țările europene. Se vorbește și la unificarea spectrului, dar îmi este greu să cred că se va putea ajunge la acest deziderat.

Dacă discutăm despre 5G sau sateliți de joasă orbită, da, aici se poate ajunge la o decizie la nivel european.

Voi propune ministrului Bogdan Ivan să-mi permită să înaintez Guvernului o propunere de creare a unui grup de lucru la nivel înalt – ANCOM, Consiliul Concurenței, ANRE, Protecția Consumatorului, CNA, ANSPDCP – pentru a încerca să identificăm toate aceste reglementări europene și să le aplicăm în România spre beneficiul cetățeanului.

ANCOM va fi același partener de discuții pentru toți jucătorii din zona telecom, curierat și servicii poștale.

Încă o dată vă felicit pentru cei 25 de ani și pentru Gala aniversară și vă urez alți 25 de ani la fel de buni și de productivi!

Simona BUCURA-OPRESCU, Ministru – Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION 2023: Mi-aș dori foarte mult să schimb politica de ocupare din România, dar nu cred că vom putea face ceva fără digitizare și digitalizare – de aceea am nevoie de ajutorul celor prezenți la această Gală

Despre perspectiva Ministerului Muncii cu privire la digitalizarea aș spune că trebuie s-o facem mai repede, trebuia s-o facem demult, trebuie s-o facem acum, pentru că oricum nu mai avem timp. 

Suntem în perioada empirică a digitalizării, din păcate pentru noi. Suntem un minister care are baze de date uriașe, dar, din păcate, care au câmpuri insuficiente, nu sunt interoperabile, nici măcar între noi, aparatul propriu al ministerului, și celelalte instituții. Bazele de date actuale nu răspund nevoilor pe care le avem, nici pe partea de asistență socială, nici pe partea de piață a muncii, nici pe partea de dizabilități.

Aceste baze de date nu ne pot oferi o perspectivă asupra unui sistem și nu înțeleg de ce. 

Frustrarea asta o am și acum, în calitate de ministru.

Din punctul meu de vedere, facem o mulțime de lucruri în care și spunem, și facem despre ce ar trebui să fie România ca perspectivă de digitalizare, dar în fapt nu facem exact ceea ce am avea nevoie și ceea ce avem nevoie ca perspectivă imediată.

VIDEO

Avem multe de făcut. Spre exemplu, la Ministerul Muncii nu avem nici managementul documentelor, ceea ce aveam când am plecat de la Consiliul Județean Argeș în 2012.

Pentru mine, România, astăzi, este incredibil de fragmentată, situație pe care o observ inclusiv la Ministerul Muncii. Vedem că suntem în top prin intermediul unor oameni inteligenți din diverse domenii, cum ar fi IT. Noi vrem ceva de top să aplicăm așa cum știm noi, într-un stil absolut românesc.

Mi-aș dori foarte mult să schimb politica de ocupare din România, dar nu cred că vom putea face ceva în acest sens dacă nu vom fi capabili să venim cu digitalizare și digitizare.

Dacă vom reuși să facem mai mult pe ocupare, atunci vom avea de unde să plătim pensii și salarii.

Pe partea de ocupare trebuie să acționăm, fiindcă, din păcate, cea mai mare problemă pe care o are România în prezent este lipsa forței de muncă calificate, iar pe cea care o avem nu știm s-o punem în valoare cum trebuie.

Pentru asta este, evident, că am nevoie de creiere, pe care sper că le voi găsi aici, la acest eveniment.

Dacă mă veți ajuta să fac mai mult, șansele să reușim mai mult sunt și mai mari.

O cunosc de ceva ani pe doamna Doina Banciu datorită faptului că domnia sa, deși nu s-a născut în Muscel, este musceleancă 100% prin ceea ce face și prin ceea ce a făcut pentru muscelenii săi.

VIDEO

Am cunoscut-o în urmă cu mulți ani, eram vicepreședinte la CJ Argeș și am mers într-un sat al comunei Godeni, unde se crea o bibliotecă pentru copiii din comună. Am rămas impresionată și de faptul că cineva s-a gândit să facă o bibliotecă la Godeni și de faptul că acel cineva este profesor universitar, locuiești în București și, totuși, s-a gândit să facă o bibliotecă la Godeni.

Când am cunoscut-o, am ascultat-o cu atenție și mi-am spus „Doamne, cât este de competentă”, iar respectul meu a venit în urma organizării evenimentului Slove muscelene.

Să ne aducem aminte că primul document în limba română a fost scris pe 21 iunie 1521 la Câmpulung Muscel, iar Câmpulungul Muscel a fost prima capitală a Țării Românești, pe care dânsa, o ardeleancă, a transformat-o prin ceea ce face în capitala de suflet a domniei sale. Sunt cu adevărat onorată să pot în seara aceasta să vă spun câteva lucruri despre doamna Banciu și să o premiem cu această ocazie, pentru că este un model.

Dragoș Cristian VLAD, Președinte – Autoritatea pentru Digitalizarea României @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION 2023: Marii furnizori de tehnologii, Google și Amazon, vin spre regiunea noastră. Uitându-mă pe o hartă a Europei, centre de cloud acreditate sunt în zona Europei Occidentale, în Frankfurt, în Talin, se mai construiește ceva la Atena, dar în această zonă nu avem astfel de centre. Practic, există o foarte mare oportunitate în zona noastră de a juca un rol important geostrategic și în tehnologiile de transformare digitală

Vă mulțumesc pentru invitație, sunt onorat să particip la acest eveniment și vă felicit pentru tripla aniversare a revistei Comunicații Mobile.

Situația descrisă aici de doamna ministru a Muncii, Simona Bucura-Oprescu, privind stadiul digitalizării este adevărată, și eu am foarte multe frustrări, dar în același timp sunt puțin mai optimist.

Din păcate, bazele de date încă nu vorbesc între ele sau vorbesc prea puțin.

Pe de altă parte, legile adoptate în 2022 în Parlament cu privire la digitalizare sunt bune, iar efectele se vor vedea.

Veștile bune continuă, pentru că o știre recentă anunță venirea americanilor pe zona de cloud – Google și Amazon – în România, care vor aduce investiții în economia națională.

Românii care lucrează la Google și Amazon vor avea posibilitatea să se întoarcă în țară.

VIDEO

Sunt în derulare o serie de proiecte IT care vor ajuta cetățeanul român în relația cu statul, cum ar fi digitalizarea serviciilor publice electronice asociate evenimentelor de viață.

Digitalizarea trebuie să pună cetățeanul în centru, iar aceste proiecte urmăresc atingerea acestui deziderat.

Legea interoperabilității va permite o mai bună colaborare între bazele de date ale instituțiilor.

Noi vrem să scurtăm drumul cetățeanului de la un ghișeu la altul.

Proiectele aflate în derulare la Ministerul Muncii, care se apropie de finalizare, vor aduce o imagine mai clară a situației pe partea de dizabilități, pe partea de adopție.

HUB-ul de servicii de la Ministerul Muncii va fi foarte important, la fel și HUB-ul de servicii de la MAI.

Aș vrea să amintesc două proiecte importante, și anume digitalizarea bibliotecilor locale și județene, precum și cel de sprijinire a IMM-urilor în dezvoltarea competențelor IT în rândul angajaților.

Marii furnizori de tehnologii vin spre regiunea noastră. Uitându-mă pe o hartă a Europei, centre de cloud acreditate sunt în zona Europei Occidentale, în Frankfurt, în Talin, se mai construiește ceva la Atena, dar în această zonă nu avem astfel de centre. Practic, există o foarte mare oportunitate în zona noastră de a juca un rol important geostrategic și în tehnologiile de transformare digitală prin aducerea de tehnologii de ultimă generație.

În vestul Europei, consumul de digital este mai ridicat față de SUA sau Asia, dar cele două continente transferă tehnologic mai rapid rezultatele cercetării în industrie. Trebuie să încurajăm cercetarea către mediul privat și mă bucur că domnul ministrul Bogdan Ivan înțelege acest aspect și încearcă să facă o tranziție de la cercetarea clasică, care exista anterior, către o cercetare aplicată.

Cătălin GIULESCU, Director – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date – Ministerul Afacerilor Interne @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION 2023: În ianuarie 2024 vom prezenta portalul pentru cetățeni, prin care aceștia vor putea să solicite certificatele de stare civilă în format digital, sistemul fiind capabil să le genereze la o simplă autentificare online, indiferent din ce loc pe planetă ne-am afla

CĂTĂLIN GIULESCU – PREMIUL DX OFFICER AWARD 2023

Sunt onorat să mă aflu în fața dvs. și vă mulțumesc pentru premiul acordat!

Aș vrea să-i mulțumesc domnului președinte ADR, Dragoș Cristian Vlad. Cred că, în privința digitalizării administrației publice, am început să vorbim aceeași limbă, cu toate că mai avem niște dificultăți, niște diacritice de rezolvat, dacă pot spune așa. 

Aș dori să vă vorbesc despre noul sistem informatic pentru emiterea actelor de stare civilă, pentru că începând cu 24 noiembrie 2023 vorbim deja de un nou sistem informatic. 

VIDEO

Aș vrea să-i adresez câteva cuvinte doamnei ministru a Muncii, Simona Bucura-Oprescu, doar să confirm faptul că, dacă ați fost informată despre HUB-ul de servicii că sunt niște întârzieri, acestea se datorează echipei mele. Suntem sufocați, dar de săptămâna viitoare începem testele tehnice. 

Vă asigur că avem cel puțin patru fluxuri de validare a identității.

În octombrie 2022 am inițiat câteva întâlniri la Ministerul Fondurilor Europene pe subiectul voucherele de energie. 

La voucherele de energie ne-au trebuit 8 săptămâni să ajungem la o concluzie pe care noi am propus-o din prima zi, practic după 8 săptămâni ne-am întors la soluția propusă inițial.

Pot spune că HUB-ul de servicii publice al Ministerului Muncii, așa cum arată în prezent, este fantastic. Este munca dvs. și sunt convins că lucrurile se vor dezvolta frumos în continuare.

Sistemul informatic pentru emiterea actelor de stare civilă este un proiect european în valoare de aproximativ 39 milioane de euro, fără TVA, a necesitat 65 de luni de muncă și a presupus crearea unui nou sistem informatic. Astăzi, migrăm și evidența persoanelor pe infrastructură nouă.

Starea civilă a numărat până în acest moment 44 milioane de identități. Avem 100.000 de cetățeni străini, în rest este vorba de identități ale unor cetățeni români.

Sistemul informatic pentru emiterea actelor de stare civilă este de 10 ori mai mare decât sistemul informatic al evidenței persoanelor.

Avem cetățeni români născuți în 117 state din lume, conform datelor din sistem.

Am digitalizat acte de stare de civilă din ultimii 100 ani, din ianuarie 1921.

Ne-am propus să digitalizăm 79 milioane de acte de stare civilă, în acest moment sunt încărcate în sistem 68,5 milioane de acte de stare civilă – nașteri, căsătorii, decese.

Mai avem un județ și Capitala, în maxim patru luni vor mai fi încărcate alte 5-6 milioane de acte de stare civilă.

După o primă validare de către un ofițer de stare civilă, sistemul va fi capabil să genereze certificatul de naștere la o simplă autentificare și la o simplă solicitare, indiferent de locul cetățeanului care inițiază solicitarea. În acest sens, va fi creat și un portal pentru cetățeni, care va fi prezentat în luna ianuarie 2024 pentru accesare, iar în producție va intra în februarie sau martie 2024. Din momentul respectiv, cetățenii vor putea să solicite certificatele de stare civilă în format digital.

Acest sistem, așa cum a fost proiectat și finalizat, este complet interoperabil. După estimările mele, în 3-4 ani, cetățenii români nu vor mai avea nevoie de certificate de stare civilă pentru că toate celelalte autorități publice vor putea să extragă un set validat de date prin mecanismul de interoperabilizare. Asta înseamnă că, spre exemplu, un părinte va putea să valideze copilul în clasa zero prin accesarea unui portal al Ministerului Educației. 

Copiii nevalidați îi vom emigra, împreună cu Ministerul Educației, către direcțiile de asistență socială pentru a fi verificați acasă și pentru a stabili de ce acei copii nu sunt în clasa zero.

Lucrurile se vor simplifica și la eliberarea cărților de identitate, inclusiv a celor electronice.

În luna mai 2024 vom avea avea un calendar clar și precis astfel încât, până la finele anului viitor, să avem în circulație 1,7 milioane de cărți de identitate electronice în România, iar până la 1 iulie 2026 vom avea 5 milioane de cărți electronice de identitate, conform obligațiilor asumate de România.

Am reușit să interconectăm toate UAT-urile din România, respectiv 3.188 unități administrativ-teritoriale, astfel încât toți ofițerii de stare civilă să lucreze cu noul sistem informatic.

Sistemul informatic este gândit să nu genereze hârtie decât la cerere, el este gândit să genereze certificate digitale semnate cu sigiliul ofițerului de stare civilă în baza unei semnături electronice calificate.

Sunt convins că evoluția în 2024 va fi fantastică și în 2025 vom culege roadele acestui nou sistem.

O bancă din România deja utilizează acest sistem din 11 noiembrie 2023, iar cea mai mare bancă din România face testele necesare și va începe în curând să-l utilizeze pentru validarea identității unei persoane.

În prezent, decesul unei persoane este înregistrat în registru în 72 de ore, dar în sistem durează 6 săptămâni. Dacă decesul a avut loc în altă țară, poate să dureze și 6 luni. Din acest motiv apar probleme la alegeri cu numărul real de alegători. Practic, ești mort, dar sistemul te consideră încă viu.

Conform înregistrărilor din sistem, România avea 22,14 milioane de cetățeni cu domiciliul în țară și 1,07 milioane de cetățeni români cu domiciliul în afara României. Trebuie să ținem cont că un deces al unui cetățean român care a avut loc în New York este înregistrat în sistem în circa doi ani. Dacă este în Marea Britanie și decesul a fost cauzat de un accident, înregistrarea în sistem va avea loc în 5-6 ani, când se finalizează ancheta. Până atunci, în sistem există doar mențiunea „posibil decedat”.

După ce vor fi realizate legăturile, peste 4-5 ani vom avea și arborele genealogic al fiecărei persoane, atât în linie directă, cât și în linie colaterală.

Dorin ODIAȚIU, Public Affairs, Partnerships & Wholesale Director – Orange România @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION 2023: Ca lider de piață, investim anual circa 200 milioane de euro și am ajuns, de la înființare și până în prezent, la un total de 4,6 miliarde de euro. Vom continua să investim în același ritm

ORANGE ROMÂNIA – PREMIUL BEST TELECOM OPERATOR 2023

La mulți ani pentru tripla aniversare și mult succes mai departe! 

Pentru Orange România, anul 2023 a fost unul plin de activități. Pe 1 septembrie 2023 a avut loc o schimbare de CEO. Julien Ducarroz este un bun cunoscător al companiei, al industriei locale de profil și al României, a lucrat anterior în Orange România și ne bucurăm să-l avem din nou alături, acum de pe poziția de CEO.

În acest an, în privința investițiilor, putem spune că am alocat fonduri atât în tehnologia fixă, cât și în cea mobilă. Rețeaua 5G a Orange România acoperă 38 de orașe, viteza de download mobil este de 1,5 Gbps și se apropie de tehnologie fixă.

VIDEO

Tot în acest an am continuat programul Orange Fab, care încurajează antreprenoriatul și startup-urile, portofoliul programului ajungând la 50 de investiții.

Compania noastră are în derulare programul de economie circulară “Re”, Recumpărare (Buy-Back), Reciclare, Reparare, Recondiționare, care presupune reducerea la minimum a deșeurilor prin prelungirea ciclului de viață al produselor. 

Ne-am continuat demersurile de educație digital și vrem să educăm digital întreaga populație a România.

Anul viitor se va caracteriza printr-o competiție în creștere, prin provocări geopolitice care nu se vor încheia, ceea ce pentru noi înseamnă intensificări pe partea de cybersecurity, plus conformarea la diversele hotărâri ale autorităților pe partea de securitate.

Orange Romania investește anual circa 200 milioane de euro și a ajuns, de la înființare și până în prezent, la un total de 4,6 miliarde de euro. Vom continua să investim în același ritm.

De asemenea, vom continua și vom accelera procesul de integrare cu fosta divizie de fix a Telekom, actualul Orange România Communications. Suntem de doi ani împreună, am făcut multe lucruri în materie de integrare, dar trebuie să continuăm și chiar să intensificăm.

Continuăm și investițiile în TV, vrem să oferim clienților noștri un set complet de servicii.

Cristina URUC, Manager interimar – Artexim, organizator al Festivalului George Enescu  @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION 2023: Festivalul și Concursul Internațional George Enescu este cel mai important brand cultural de țară. Ne bucură colaborarea cu industria digitală, unde militați pentru construirea unui brand de țară prin transformare digitală

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL GEORGE ENESCU – PREMIUL DX CULTURE AWARD 2023

Vă mulțumesc pentru invitație, mă onorează și mă onorează să fiu în mijlocul atâtor profesioniști și parteneri de tradiție ai Festivalului Enescu, cum este Rompetrol și Orange.

Sper să aducem alături de noi cât mai mulți parteneri din mediul public și privat, care să sprijine cel mai important brand cultural de țară, Festivalul și Concursul Internațional George Enescu.

VIDEO

Avem nevoie de sprijin pe partea de digitalizare și informatizare. Ceea ce facem noi este puțin pentru nivelul la care ar trebui să fim și sunt sigură că vom putea realiza tot ceea ce ne propunem cu ajutorul partenerilor.

Partea de digitalizare și informatizare a existat și există în Concursul și Festivalul Enescu.

În contextul pandemic, în 2020, concursul a fost realizat în sistem hibrid. 

În ceea ce privește partea de tehnologie și muzică, în Festivalul Enescu, după cum majoritatea dvs. știți, de câteva ediții programăm opere în concert cu proiecții multimedia. Sunt spectacole și concerte extrem de bine primite de media. Știm că partea vizuală și partea multimedia ajută la înțelegerea unor lucrări monumentale ale creației muzicale internaționale.

Majoritatea concertelor, acolo unde drepturile de autor sau cele conexe ne sunt acordate de către muzicieni, le difuzăm pe platforma online, pe site-ul festivalului, este o difuzare exclusivă pe site-ul festivalului și concertele sunt disponibile online încă 12 sau 24 de ore după execuție, fapt ce ne permite să intrăm în casele cât mai multor iubitori de muzică, români și străini.

Artexim, dacă tot vorbim de tehnologie și digitalizare și de îmbinarea acestora cu muzica, va organiza în data de 19 decembrie 2023, în premieră în România, un spectacol multimedia, The Nutcracker and I. 

Este un spectacol care aduce muzica lui Ceaikovski în aranjamentul de pian al Alexandrei Dariescu. Mai multe detalii AICI (https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/muzica-dans-arte/spectacolul-the-nutcracker-and-i-de-alexandra-dariescu-in-premiera-in-romania-id41107.html).

Festivalul George Enescu este o bucurie atât pentru organizatori, cât și pentru iubitorii de muzică, este un proiect strategic pentru România, este finanțat de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii. În acest an au fost 90 de concerte și 60 de evenimente asociate în Capitală și în țară.

Ștefania PETRE, Director Afaceri Externe și Securitate – Telekom Romania Mobile @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION 2023: Prin noua campanie ne-am propus să răsturnăm prejudecățile, de la cele din societate până la cele din industria telco


Mobil Pur și Simplu – #FărăIdeiFixe, TELEKOM ROMANIA MOBILE – DX COMMUNICATION AWARD 2023

Felicitări și La mulți ani pentru tripla aniversare și sper să ne vedem și peste 25 ani!

Sunt onorată să primesc în numele companiei această distincție, este o distincție foarte importantă pentru noi, cu atât mai mult cât campania noastră a demarat în septembrie 2023.

Ne-am propus prin intermediul acestei campanii să răsturnăm prejudecățile, începând de la prejudecățile din societate și continuând până la cele din industria telco.

VIDEO

O idee fixă în industria telco a fost că serviciile 5G sunt inaccesibile pentru mulți dintre noi. Compania noastră a demonstrat că atât utilizatorii de cartele preplătite, cât și cei cu abonament au acces în prezent la serviciile 5G, atât timp cât se află în aria de acoperire 5G.

S-a mai spus că telefoanele 5G sunt foarte scumpe, că au un preț prohibitiv. Am încercat să schimbăm această percepție. Acum, în oferta de Crăciun avem terminale 5G accesibile pentru oricine.

O altă idee fixă a fost că nu există posibilitatea să fii un operator exclusiv mobil pentru că nu este potrivit cu vremurile. Iată că de doi ani de zile Telekom Mobile demontează această idee fixă alături de cei patru milioane de clienți care i-au acordat încredere.

Recent, am anunțat că am acoperit cu 5G orașul Arad. Avem în continuare vești bune pentru clienții noștri. Ne dorim excelență în experiența clienților noștri. Este pilonul strategic pentru noi, pe acesta vom marșa și în 2024. Pentru Telekom Mobile, clientul este în centrul preocupărilor sale.

Vă mulțumesc foarte mult pentru premiu, este o onoare să-l primesc. Acest premiu este pentru fiecare dintre angajații Telekom Mobile. Sunt convinsă că viitorul Telekom Mobile va fi bun, așa cum a fost și până acum.

Gabriel AL BABA, Co-Fondator – ConectX @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION 2023: Am adus pentru prima dată pe agenda publică instituții complet digitalizate, cum este CJ Brașov. Avem în spate sute de mii de ore de muncă, peste 150 de instituții cu proiecte implementate și 14.500 de instituții interconectate

CONECTX – BEST DX PROJECT IN PUBLIC SECTOR AWARD 2023

Sunt foarte onorat să fiu prezent în această seară în fața dumneavoastră, vă mulțumim foarte mult pentru premiu, atât eu, cât și colegul meu George Anghel, General Manager ConectX.

Până să fiu aici în fața dvs, cred că avem în spate aproape 10 ani de muncă, sute de mii de ore de muncă, peste 150 de instituții cu proiecte implementate și 14.500 de instituții interconectate.

VIDEO

Am adus pentru prima dată pe agenda publică instituții complet digitalizate, cum este Consiliul Județean Brașov, unde s-a ajuns la performanța de a trece aparatul administrativ de pe hârtie în format digital. Cifrele arată că, în ultimii doi ani, consumul de hârtie la CJ Brașov a scăzut cu peste 95%.

Sunt câțiva indicatori de performanță extraordinari, clari, comunicarea interinstituțională a devenit foarte amplă. CJ Brașov are un rol important în cadrul întregului județ. Este un exemplu de bune practici pentru orice consiliu județean din țară.

Un alt exemplu pe care vreau să-l aduc în atenția dvs este Direcția Generală de Impozite și Taxe din Sectorul 6 București, care a închis complet biroul pentru persoane juridice. Astăzi, întregul flux back office sau front office permite interacțiunea complet digitală între instituție și oricare cetățean.

Avem exemple similare la Târgoviște sau Adjud, plus alte sectoare ale Capitalei.

La Brașov, digitalizarea proceselor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială a ajuns la 95%.

În ultimul timp, firma noastră a primit invitații din administrația publică centrală pentru a muta această performanță de pe plan local la nivel central. Este o chestiune de timp până când vom veni în fața dvs cu exemple concrete din administrația centrală.

Vă garantăm de întreaga noastră seriozitate și responsabilitate în tot ceea ce ține de instituțiile publice, cât și față de cetățeni.

Personal, cred foarte mult în parteneriatul public-privat. Statul fără privat nu cred că poate reuși, așa cum nici mediul privat nu poate descurca fără instituțiile care au un rol abilitat în tot acest proces de transformare digitală.

Am interacționat cu zeci de mii de funcționari din peste 300 de instituții și vă pot spune că oamenii sunt diferiți. Circa 40% dintre acești își doresc foarte mult această digitalizare, acest mod de a lucra în format digital complet. Aproximativ 30% așteaptă să vadă ce se întâmplă, dacă este bine sau nu.

După zeci de ani de muncă într-un anumit mod, cu plimbatul documentelor de la un etaj la altul, cu bătutul la ușă pentru a intra și obține o semnătură, trecerea la digital nu este ușoară. Sunt încrezător și cred că la toate cele 150 de instituții unde am digitalizat activitatea, funcționarii nu-și mai doresc să revină la situația anterioară digitalizării, să mai lucreze cu pixul și hârtia.

Gina CRUCERU, Group HR Director Rompetrol @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION 2023: Ne aflăm în plină tranziție de la industria oil&gas la industria energy. Este foarte important să facem acest salt calitativ, care, bineînțeles, include o componentă digitală

ROMPETROL – DX HR AWARD 2023

Vă felicit pentru tripla aniversare!

Pentru Rompetrol este foarte important să contribuim la transformarea digitală pentru că, în primul rând, ne dorim și noi să evoluăm.

Ne aflăm în plină tranziție de la industria oil&gas la industria energy, este foarte important să facem acest salt calitativ, care, bineînțeles, include o componentă digitală.

VIDEO

Când vorbim de transformare digitală, vorbim în zona de producție, dar vorbim și în partea de tehnologii pe care le utilizăm.

Avem mai multe programe de digitalizare și vreau să fac referire la unul care a pornit de la o idee care mi-a venit în timp ce participam la un eveniment organizat de Digital Transformation Council și Revista Comunicații Mobile, respectiv un internship, pe care l-am făcut în vara acestui an.

Noi sprijinim foarte mult mentoratul. Pentru noi, ca organizație, este foarte important să avem programe de mentorat.

Prin activități de mentorat putem să transferăm competențele existente în organizație către noile generații.

Mentoratul poate fi folosit one to one, poate fi făcut în grupuri de oameni, poate fi făcut cu reprezentanți ai noilor generații.

Sunt foarte mult onorată de acest premiu, care are în spate munca tuturor mentorilor din organizația noastră, care au înțeles că poți să contribui mai departe în societatea în care muncești și activezi.

Dan AGAPIE, Chief Information Officer – Agricover Technology @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION 2023: Platforma de agricultură digitală CROP360 este una de suport decizional și poate fi folosită de orice fermier, indiferent de dimensiunea activității


PLATFORMA CROP360, AGRICOVER – PREMIUL DX AGRICULTURE AWARD 2023

Mulțumim frumos pentru aprecierea produselor dezvoltate de echipa Agricover, este o mare onoare să fiu prezent în această seară aici.

Platforma CROP360 este una de suport decizional pentru fermieri, este o platformă prin care fermierii pot lua din timp anumite decizii, pot vizualiza din timp anumite probleme în parcelele lor, platforma permite o digitizare și o digitalizare a contractelor de arendă, des folosite de fermieri. 

Platforma poate fi folosită de orice fermier, indiferent de dimensiunea activității.

VIDEO

La fel ca zona publică, nici agricultura nu este digitalizată. În cursul acestui an, Agricover a prezentat platforma unui număr de circa 3.000 de fermieri. Considerăm că este foarte important să folosească astfel de platforme, pentru că vor fi nevoiți să producă mai mult cu mai puțin. În curând, populația Terrei va atinge 10 miliarde de persoane.

Genul acesta de platforme sunt implementate în toată lumea, sunt mii de produse de acest tip, iar România trebuie să beneficieze de avantajele pe care le oferă astfel de soluții.

CROP360 este o platformă digitală care folosește tehnologii de ultimă generație oferite prin parteneriate cu Microsoft și ESRI pentru a facilita atât îmbunătățirea eficienței fermei, cât și alinierea la cerințele noii politici agricole a Uniunii Europene.

Noua versiune CROP360 2.0 a fost regândită pentru a pune accentul pe harta multidimensională a fermei, oferind o înțelegere rapidă asupra parcelelor, utilajelor și altor informații esențiale de la planificarea culturilor până la efectuarea lucrărilor sau a altor sarcini necesare aferente fiecărei parcele. Cu un control mai bun asupra hărților și doar prin câteva click-uri, fermierii pot gestiona parcela agricolă cu mai multă precizie și eficiență, având la îndemână mult mai ușor statistici și rapoarte facilitând analiza datelor. Noile tablouri de bord au fost regândite pentru a oferi o mai bună înțelegere a evoluției culturilor, cât și a resurselor implicate.

Administrarea contractelor de arendă este și ea mai eficientă pentru că pe lângă introducerea unui editor intuitiv, care permite fermierilor să adauge și să modifice informațiile necesare, există și funcționalități de arhivare electronică și de urmărire a contractelor prin tablouri de bord dedicate și alerte din aplicație.

Fermierii au acces direct din aplicație la platforma Autorității Naționale Fitosanitare pentru a vedea în timp util informațiile despre baza de date a produselor reglementate.

Paul Markovits – Chief Marketing Officer, Agricover

Mulțumim pentru premiul acordat platformei Crop 360.

Adaug faptul că Agricover este un holding agricol care de 20 de ani promovează agricultura viitorului, agricultura de mâine, și încercăm să conectăm fermierii de zi și de mâine, ne ocupăm și de fermierii de azi și de programele de tineret pentru transferul de generații.

Pe lângă Crop 360, mai avem o altă linie de business pe care am deschis-o în urmă cu două luni, și anume distribuția de drone. Avem drone de scanare multispectrală și scanare termică. Le putem livra aceste drone prin Crop 360. Gândiți-vă că noi avem poze din satelit și putem vedea și ce se întâmplă la vecini.

Agricover a lansat, joi, 7 decembrie, ghidul digitalizării în România, o inițiativă în premieră pentru Europa de Sud-Est, este un inventar realizat de un grup de tineri agricultori despre toate aplicațiile disponibile acestui domeniu. Aplicațiile valabile pentru România sunt în număr de 56.

Împreună cu Microsoft și cu Seedblink, am organizat un accelerator pentru business-uri în agritech, Nextcelerator. Surprizele plăcute vor continua și în 2024.

Prin programele derulate de noi, vrem ca prezența într-o fermă a unui tehnician specializat în informatică agricolă să devină ceva normal, așa cum este prezența unui agronom, a unui contabil.

Credem că digitalizarea trebuie să se întâmple la nivelul de sus, unde este o problemă de vârstă, majoritatea celor care conduc în prezent fermele sunt juni primi la 60 de ani. Ei au marea provocare în a da business-ul mai departe. În acest sens, sprijinim un program pentru tinerii din agricultură, pe care îi pregătim să preia cu profesionalism business-ul părinților din agricultură. Avem deja câteva sute de absolvenți și sper să ne atingem în următorii ani obiectivul de 1.000 de absolvenți.

Vlad DOICARU, Public Affairs & Government Relations – Huawei Technologies @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION 2023: Asistăm la schimbarea modelelor de business prin apariția unei noi categorii de produse și servicii, green premium. Noi pregătim 6G și am lansat deja un telefon care permite conexiuni prin satelit

HUAWEI – DX TELCO & ENERGY AWARD 2023

Vă mulțumesc pentru invitație și pentru premiu, este o onoare pentru mine să fiu prezent aici în această seară, felicitări pentru tenacitatea din ultimii 25 de ani pe piața media.

Și Huawei a împlinit recent 20 de ani de prezență pe piața românească.

Antevorbitorii mei au pomenit de 6G și de comunicații prin satelit. Huawei este în avangarda tehnologiei 6G, prin cercetările efectuate în laboratoarele companiei.

VIDEO

În privința comunicațiilor prin satelit, Huawei a lansat în China, în premieră, un telefon care permite conexiuni prin satelit, și anume Mate 60 Pro, care a avut succes pe piața din China după lansarea din august 2023.

În privința comunicațiilor prin fibră optică, noi am pornit de la 1 Gb și am ajuns la 50 Gb prin intermediului unei conexiuni de acest tip.

Un studiu recent arată că schimbările climatice vor impacta afacerile, fie că sunt digitale, fie că nu, și strategiile de marketing și promovare.

Efectuat în 17 state, studiul a scos în evidență că pentru 80% dintre respondenți schimbările climatice sunt preocuparea numărul 1 pentru ei.

Studiul a mai arătat că, în viitor, respondenții vor lua în calcul atunci când vor face o achiziție dacă furnizorul are sau nu o politică de energie verde și de decarbonizare.

40% dintre respondenți au spus că ar plăti mai mult pentru un produs green, practic vorbim de o nouă categorie de produse și servicii, și anume green premium, concept care va aduce mai mult business companiilor. Concret, vom asista la schimbarea modelelor de business, în sensul că partea de climă și protecție a mediului înconjurător va conta foarte mult în viitoarele decizii de cumpărare ale clienților.

Închei cu o mică parabolă. Într-un dialog din 2011 între Radu Cosașu și Andrei Pleșu, acesta din urmă l-a întrebat pe Radu dacă pierde ceva dacă nu se uită la meciurile de fotbal. Iar Radu Cosașu a răspuns: Andrei, nu pierzi nimic, dar eu câștig enorm de mult dacă mă uit. Vă las pe dvs să faceți analogia cu firma pe care o reprezint.

Dragoș STĂNESCU, Digital Solutions EAME Syngenta @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION 2023: Următorul pas în agricultura digitală va fi integrarea cu comerțul online, lucrăm deja de mult cu machine learning pentru virtualizarea ciclului de viață al fermierilor

DRAGOȘ STĂNESCU – DX GREEN & DIGITAL AWARD 2023

Mulțumesc foarte mult pentru invitație, mă onorează prezența și invitația la acest eveniment.

Syngenta este una dintre cele mai mari companii globale în domeniul agriculturii, a cărei poveste a început în urmă cu foarte mulți ani.

VIDEO

Ne-am gândit și lucrăm de ceva timp să virtualizăm ciclul de viață al unui fermier, de la alegerea semințelor și până la recoltarea, depozitarea și vânzarea produselor, să putem avea produse digitale astfel încât să le facem fermierilor viața mai ușoară și, bineînțeles, să eficientizăm toate fluxurile și operațiunile noastre și ale clienților noștri. S-a ajuns la un concept denumit Crop Wise, lansat global în urmă cu mulți ani. Unii vorbesc acum de ChatGPT, dar noi avem machine learning de foarte mult timp.

Specific pentru România avem produsul Crop Wise Seed Selector, care ajută fermierii să poată selecta din portofoliul nostru de hibrizi, de semințe, produsul care face cel mai mult sens pentru terenul lor, indiferent de dimensiune.

Produsul funcționează foarte simplu. Companiile din agricultură colectează zilnic 2,5 exabytes de date la nivel global, adică echivalentul memoriei a 32 milioane de telefoane.

Noi adunăm informații despre temperatură, precipitații și alți indicatori de 10 ani și le introducem în niște matrice și putem spune dacă un teren de 2 hectare la nord de Bruxelles are sau nu caracteristici similare cu datele colectate în cazul unui teren de lângă Botoșani, în privința producției.

Acest produs al Syngenta este gratuit pentru clienții din România, plus alte două state, și este foarte utilizat. Vrem să extindem oferta și către fermierii din alte țări.

Următorul pas va fi integrarea cu comerțul online. Dacă vorbeai în urmă cu 10 ani despre comerț electronic pe zona de agricultură, erai privit ironic.

Mulțumesc colegilor din SUA, Mexic, India și 14 state din Europa, fără ei nu s-ar fi putut niciodată acest lucru. De asemenea, mulțumesc și colegilor din România, care de 8-9 ani sunt lideri în inovare. Avem mari talente pe plan local.

Manuela CATRINA, Director AdjunctDNSC @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION 2023: DNSC începe să crească, avem o echipă din ce în ce mai bună și vom fi tot mai activi în a face educație pentru securitate cibernetică


DNSC – DX CYBER SECURITY AWARD 2023

Vă mulțumesc pentru invitație și vă felicit pentru tripla aniversare!

Apreciez constanța și încăpățânarea de a face lucruri în fiecare an, cunosc multă lume care participă special pentru tine (Ion Vaciu – n.r.).

VIDEO

În 2024, vor fi mai multe alegeri și, din punct de vedere al securității cibernetice și fake news, va fi un an tare complicat pentru toată lumea, cu provocări despre care nici măcar nu ne închipuim acum că vom avea de-a face.

Cred că Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) începe să crească, se vede acest lucru. Avem o echipă din ce în ce mai mare, din ce în ce mai bună și o să ne veți din ce în ce mai mult activi pentru că este nevoie să vorbim de securitate cibernetică.

Există oameni care vorbesc despre securitate cibernetică în școli, în fabrici, în întreprinderi, în administrația locală, în diverse locuri, în așa fel încât să aducem pe toată lumea la masă, pentru că educația nu se face doar online.

Eugen SCHWAB-CHESARU, Vicepreședinte România și Europa de Est – Pierre Audoin Consultants (PAC) @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION 2023: Vedem o redinamizare a sectorului public în ultimele 18 luni, după o perioadă de circa 10 ani în care ponderea acestuia, ca și elan de investiții și ca seriozitate în planurile de investiții către o transformare digitală și o primă fază de digitalizare, a fost în declin

Mulțumesc mult pentru invitație, felicitări pentru aniversare și mă bucur mult să fiu alături de voi și astăzi, la moment aniversar. 

Întâmplător sau nu, PAC Romania va aniversa, în martie 2025, 25 de ani de prezență în România, iar în câțiva ani vom aniversa 50 de ani de la înființarea companiei și de când analizăm piața de software și servicii informatice, cheltuielile de software și servicii informatice și transformarea digitală, așa cum a fost percepută în viziunea fondatorului companiei, Pierre Audoin, care a fost unul dintre promotorii digitalului și tehnologiei încă din vremea guvernului Charles de Gaulle, când a creionat atunci prima strategie de dezvoltare a industriei IT din Europa.

Suntem la finalul anului 2023, nu este cel mai bun moment pentru mine și PAC Romania ca să tragem concluzii pentru acest an pentru că, așa cum bine știți, ultimele 3-6 săptămâni din fiecare an pot să schimbe câteva procente bune dintr-o evoluție, dintr-o dinamică, după ce se trage o linie a anului care stă să se încheie.

VIDEO

Vă pot spune că piața IT din România a evoluat mai bine decât am previzionat noi inițial, în sensul că avansul față de anul trecut, impulsionat și de fenomenul inflaționist, ajutat și de o stabilitate a cursului valutar, a fost de peste 10% față de 2022.

Pentru 2024 avem două direcții de previziuni. Una este cea a sectorului public, despre care s-a vorbit foarte mult și pe multe fațete în această seară. 

Vedem o redinamizare a sectorului public în ultimele 18 luni, după o perioadă de circa 10 ani în care ponderea acestuia, ca și elan de investiții și ca seriozitate în planurile de investiții către o transformare digitală și o primă fază de digitalizare, a fost în declin. Acum avem o creștere a ponderii, care se situează la 20%, de la 35% în urmă cu 10 ani.

Vedem sectorul public din nou ca un driver pentru piața software și servicii informatice. Vom vedea și o reașezare a jucătorilor de profil foarte mult influențată de poziția lor în această zonă.

Pe partea comercială, vedem o din ce în ce mai bună aliniere a tendințelor chiar dacă la niște volume mult mai mici, dar o apropiere și o aliniere a tendințelor din sectorul comercial, și aici includ totul, în afară de sectorul public, adică zona bancară, industrială, telco, utilități, energie, asigurări, transport, servicii, retail. 

Toate aceste zone le vedem într-o aliniere la niște trenduri cel puțin europene, dacă nu globale, însă cu un aspect foarte important, și anume că suntem, totuși, la periferia unui fir și unda de schimbare și de adopție de inovație pleacă de la un centru și ajunge mai târziu și cu o amploare diferită la periferie.

Ritmul de creștere a pieței IT din România este superior celui atins în Europa de Vest, dar nu vedem o micșorare a spațiului care desparte cele două piețe în următorii 2-3 ani. Este vorba de finanțare, este vorba de educație și este vorba, în final, de un interes când vorbim de companii globale, pentru că piața locală are, totuși, dimensiuni reduse. 

Ne uităm la PIB, la un total al investițiilor în general, nu doar IT, ne uităm la orice indicator și ne dăm seama că suntem undeva unde nu putem fi considerați prioritate, cu excepția unor multinaționale pentru care România este o piață cheie.

România merge cu frâna de mână trasă în privința cheltuielilor IT.

Din punctul meu de vedere, evoluția nu poate fi foarte rapidă, nu mă aștept la o revoluție. În 1999, când am început să lucrez la PAC, fondatorul companiei spunea că România are potențialul să reprezinte ca piață cel puțin 10-20% din piața franceză. Din păcate, azi suntem doar la 3,5%. După aproape 25 de ani, suntem mult mai departe față de unde am fi putut să fim, cauza fiind că noi nu am mers în direcția în care am fi putut să mergem la momentele potrivite în care am fi putut să mergem și pentru că am refuzat, din diverse motive politice sau mercantile, anumite oportunități pe care le-am avut ca și țară.

Gândiți-vă la câte fonduri europene a pierdut România, la oportunități pe care le-am pierdut, inclusiv în domeniul digitalizării, inclusiv la proiecte care s-au semnat într-un an și au fost demarate peste 5 ani, când specificațiile nu mai existau pe stoc.

See the 19 Previous Annual Editions of GALA AWARDS:

VIDEO – DX GALA 2023 in just one minute

Please consider Seats are limited! Participation will only be done with prior confirmation from the organizers

For sponsorship details and registration please contact:
Roxana Onea | Marcom Director
Email: roxana.onea@comunic.ro
Mobile: +40.723.319.678