Page 15 - Planul de investitii strategice pentru Europa
P. 15
în Europa. Piața unică este cea mai importantă realizare a Europei în materie de reformă
structurală.

Multe acțiuni pot fi întreprinse la nivel național. Comisia, împreună cu celelalte instituții ale
UE, va orienta și va monitoriza progresele înregistrate în contextul semestrului european
pentru coordonarea politicilor economice. La nivelul UE, Comisia va prezenta, în curând,
inițiativele sale prioritare în cadrul programului său de lucru pentru 2015, primele acțiuni
urmând a fi inițiate în săptămânile viitoare.

Consiliul European este invitat să aprobe abordarea generală, iar Parlamentul European și
Consiliul, în calitate de organ legislativ al UE, ar trebui să asigure adoptarea rapidă a
măsurilor legislative viitoare care sunt necesare în vederea îmbunătățirii mediului de
reglementare în materie de investiții.

4.1. Reglementări mai simple, mai bune și mai previzibile la toate nivelurile

Este esențial să se asigure condiții-cadru optime pentru întreprinderi în cadrul pieței unice în
vederea deblocării întregului potențial al investițiilor în Europa. Cadrul de reglementare, atât
la nivel național, cât și la nivel european, trebuie să fie simplu, clar, previzibil și stabil pentru
a stimula investițiile pe termen mai lung. Tentativele de reducere a sarcinii administrative și
de simplificare a reglementărilor rămân lente și inegale, în ciuda eforturilor semnificative
depuse de Uniune și de statele sale membre. Această situație este extrem de problematică
pentru IMM-uri, care reprezintă sursa de locuri de muncă și coloana vertebrală a economiei
europene. Îmbunătățirea condițiilor necesare creșterii economice este, prin urmare, esențială
pentru a garanta că proiectele de investiții pot prospera și că banii cheltuiți pe investiții
strategice în cadrul acestui plan – și ulterior – sunt utilizați în mod eficace.
Statele membre și instituțiile europene trebuie să își asume în comun răspunderea pentru o
mai bună reglementare. Nu este vorba de o dereglementare, ci de o reglementare inteligentă în
beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor deopotrivă. Aceasta cuprinde reducerea sarcinilor
normative inutile și îmbunătățirea mediului de afaceri, în special pentru IMM-uri, pentru a se
garanta că toate reglementările necesare sunt simple, clare și adecvate scopului pentru care
sunt concepute. Aceasta înseamnă, de asemenea, îmbunătățirea eficacității cheltuielilor
naționale, a eficienței regimurilor fiscale și a calității administrației publice la toate nivelurile.
Statele membre sunt, de asemenea, responsabile de aplicarea integrală și la timp a legislației
UE. Acestea trebuie să se asigure că măsurile de transpunere sunt cât mai simple, mai clare și
mai puțin constrângătoare cu putință, pentru a se evita crearea unor sarcini suplimentare sau a
așa-numitei „suprareglementări” în momentul transpunerii legislației UE în legislația
națională.

Comisia a stabilit că o mai bună legiferare este una dintre prioritățile absolute ale mandatului
său. Aceasta se va reflecta deja în programul de lucru al Comisiei pentru 2015. Comisia își va
consolida în continuare abordarea sa globală privind o mai bună legiferare în 2015,
conferindu-i un nou impuls. Reglementarea ar trebui să elimine obstacolele din calea creșterii
economice, să permită dezvoltarea de noi oportunități, să minimizeze costurile și să garanteze
sustenabilitatea socială și de mediu. În special, Comisia își va intensifica eforturile în cadrul
„Programului privind o reglementare adecvată și funcțională” (REFIT) și va colabora cu
organul legislativ al UE pentru a se asigura că orice propunere de simplificare legislativă este
efectiv pusă în practică.





15
   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20