Page 10 - Planul de investitii strategice pentru Europa
P. 10
2.2. Noul fond va sprijini proiecte de investiții pe termen lung

Fondul european pentru investiții strategice va sprijini investițiile strategice de importanță
europeană în infrastructură, în special rețelele de bandă largă și de energie, precum și
infrastructura de transport, mai ales în centrele industriale, în educație, cercetare și inovare, în
energia din surse regenerabile și în eficiența energetică. Nu ar trebui să existe nicio prealocare
tematică sau geografică, pentru a se garanta că proiectele sunt selectate pe baza meritelor lor
și a maximiza valoarea adăugată a fondului. Având în vedere că diferitele regiuni au nevoi
diferite, fondul va fi flexibil pentru a relansa investițiile.

Activitățile fondului din aceste domenii vor completa sfera mai tradițională a activităților BEI
și a programelor UE aflate în curs de desfășurare, cum ar fi Mecanismul pentru
interconectarea Europei (pentru investiții în infrastructură) și Orizont 2020 (pentru inovare și
C&D). De regulă, Fondul european pentru investiții strategice va asigura o acoperire sporită a
riscurilor aferente diferitelor proiecte, facilitând astfel considerabil investițiile private în
părțile mai sigure ale proiectelor. Ar trebui remarcat faptul că, în timp ce Fondul european
pentru investi ții strategice este în curs de înființare, în programele de lucru aprobate deja
aferente Mecanismului pentru interconectarea Europei și programului Orizont 2020 există
surse importante de finanțare, care vor fi disponibile în 2015 pentru finanțarea de proiecte.

De asemenea, Grupul BEI va iniția activitățile la începutul anului 2015, utilizându-și resursele
proprii, asigurând astfel un demaraj excelent al planului.

Printre domeniile de intervenție avute în vedere, Fondul european pentru investiții strategice
ar trebui să aibă posibilitatea de a finanța nu doar proiecte individuale, ci și de a sprijini
structuri de fonduri private, cum ar fi fondurile europene de investiții pe termen lung
8
(FEITL) , înființate de către investitori privați și/sau BNP. Acest lucru va crea un efect
multiplicator suplimentar și va maximiza impactul pe teren.

După cum se sugerează în graficul 2, pentru aceste tipuri de activități se preconizează
utilizarea a trei sferturi din resursele Fondului european pentru investiții strategice (ducând la
investiții de aproximativ 240 de miliarde EUR).

2.3. Noul fond va sprijini și investițiile de către IMM-uri și întreprinderile cu capitalizare
medie

În plus, Fondul european pentru investiții strategice va sprijini finanțarea de risc pentru
IMM-urile și întreprinderile cu capitalizare medie din întreaga Europă, bazându-se pe Fondul
european de investiții (FEI, care face parte din grupul BEI) în ceea ce privește implementarea
9
operațională . Acest lucru ar trebui să le ajute să depășească deficitele de capital prin
furnizarea unui volum mai mare de participații directe, precum și garanții suplimentare pentru
securitizarea de înaltă calitate a creditelor IMM-urilor. Aceasta este o modalitate eficace de a
lansa crearea de locuri de muncă și creșterea, inclusiv în ceea ce privește recrutarea tinerilor.



8 COM(2013) 462 final, care în prezent face obiectul negocierilor dintre Parlamentul European, Consiliu și
Comisie, în cadrul așa-numitului trilog. Odată intrat în vigoare, regulamentul va stabili un cadru de reglementare
comun al UE pentru a permite fondurilor specializate în investițiile pe termen lung, de exemplu în proiecte de
infrastructură sau IMM-uri, să își desfășoare activitatea în întreaga UE, cu intenția de a atrage investitorii cu un
orizont de investiții pe termen mai lung.
9 Acest sprijin va respecta Orientările Comisiei privind ajutoarele de stat pentru finanțarea de risc sau va fi
evaluat conform condițiilor pieței.

10
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15