Page 17 - Planul de investitii strategice pentru Europa
P. 17
Revizuirea măsurilor existente, cum ar fi Directiva privind prospectul, în vederea
reducerii sarcinii administrative pentru IMM-uri, facilitându-le acestora îndeplinirea
obligațiilor legate de prospect.
4.3. Consolidarea condițiilor de concurență echitabile și eliminarea barierelor din calea
investițiilor în cadrul pieței unice
Sunt necesare eforturi susținute pentru a valorifica la maximum piața unică și pentru a o
transforma într-o rampă de lansare eficace pentru întreprinderi. În timp ce unele măsuri pot fi
orientate pe un termen mai lung decât altele, îmbunătățirea condițiilor-cadru pentru crearea de
locuri de muncă, creștere economică și investiții reprezintă o dimensiune intrinsecă a acestui
plan. Printre domeniile deosebit de importante pe termen scurt și mediu se numără
următoarele:
Sectorul energetic și al transporturilor reprezintă dimensiuni importante ale pieței
unice, iar punerea în aplicare a reformelor recente trebuie să fie accelerată. Uniunea
Europeană a Energiei va juca un rol important în acest context. Trebuie să se asigure
punerea în aplicare integrală a celui de al treilea pachet privind energia. Normele
referitoare la comerțul transfrontalier în domeniul energiei rămân în continuare extrem
de fragmentate. Reglementarea prețurilor cu amănuntul care denaturează concurența
continuă să se aplice în unele state membre și trebuie să fie abordată. De asemenea,
Comisia va lua măsurile necesare pentru a da curs deciziilor recente referitoare la
cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030.
Reformele structurale menite să elimine obstacolele din calea investițiilor în
infrastructura și sistemele de transport, în special cele cu o dimensiune
transfrontalieră, trebuie, de asemenea, să fie puse în aplicare rapid. Pentru a profita pe
deplin de avantajele oferite de piața unică, ar trebui să se îndeplinească obiectivele
privind cerul unic european și să se asigure adoptarea rapidă și punerea în aplicare
ulterioară a celui de al patrulea pachet feroviar.
Europa trebuie să realizeze o piață unică digitală cu adevărat conectată, inclusiv prin
adoptarea unor măsuri legislative rapide și ambițioase în domeniul protecției datelor,
prin adoptarea de reglementări în domeniul telecomunicațiilor și prin modernizarea și
simplificarea normelor privind drepturile de autor și protecția consumatorilor pentru
achizițiile online și cele digitale. Piața unică digitală ar trebui să creeze un climat de
încredere și securitate în privința tranzacțiilor online, a interoperabilității diferitelor
soluții tehnologice și a accesului la resurse și infrastructuri digitale (în special
politicile de acordare a licențelor în domeniul spectrului de frecvențe radio). Piața
unică ar trebui să fie deschisă la noi modele de afaceri, garantându-se în același timp
că sunt îndeplinite obiectivele esențiale ce țin de interesul public. Consumatorii ar
trebui să beneficieze de acces neîngrădit la conținutul și serviciile digitale în întreaga
Europă, fără a fi discriminați în funcție de naționalitate sau de locul de reședință.
Piețele de servicii și produse prezintă un grad de interdependență din ce în ce mai
ridicat. Este necesară intensificarea reformelor pentru a aborda cerințele
disproporționate în materie de formă juridică, structură a acționariatului și autorizare,
precum și pentru a îmbunătăți recunoașterea reciprocă, în special în ceea ce privește
sectoarele și profesiile cu un mare potențial comercial transfrontalier. Ar trebui să fie
asigurată aplicarea eficientă a normelor privind achizițiile publice la toate nivelurile,
precum și promovarea unor instrumente de achiziții publice electronice.
17