Page 9 - Revista COMUNIC@TII Mobile - editia 133
P. 9
strategii şi politici | ANCOM - statistici
34 lei, media
lunară a facturii
la internet fix,
în România
Majoritatea respondenţilor (85%) se declară mulțumită de cone- 7
xiunea de internet fix pe care o are de la furnizorul actual, 77%
Românii plătesc lunar, în medie, 34 de lei pentru serviciile de dintre aceștia apreciind că pot contacta cu ușurință serviciul clienți
internet fix de acasă achiziţionate individual, reiese dintr-un studiu atunci când au probleme cu conexiunea. Cât privește viteza con-
realizat de Mercury Research, la comanda ANCOM. 47% dintre cei tractată, la nivel național, 20% dintre gospodării au viteze sub
chestionați plătesc o factură cu o valoare cuprinsă între 31 și 50 lei, 50Mbps, în timp ce 43% au viteze contractate de peste 50Mbps,
34% au de plătit lunar între 20 și 30 lei, în timp ce 11% dintre ei cea mai frecvent întâlnită viteză contractată fiind de 100 Mbps.
au o factură mai mică de 20 de lei. Doar 8% dintre cei care au par- Pe de altă parte, 37% dintre respondenţi au declarat că nu cunosc
ticipat la acest studiu au declarat că au un contract care depășește viteza maximă precizată în contract. 46% din gospodăriile din me-
51 lei. În 82% dintre gospodării, serviciile de internet fix au fost diul urban au viteze de peste 50 Mbps la conexiunea de internet
achiziţionate de la același furnizor împreună cu alte servicii de co- fix, comparativ cu 32% în mediul rural.
municaţii electronice (televiziune, telefonie fixă sau mobilă, internet În medie, conexiunile de internet fix din gospodării sunt utilizate
mobil), aceştia plătind lunar pentru un astfel de pachet, în medie, de aproximativ 2,5 persoane, valoare aproape egală cu cea a numă-
70 lei. Principalul motiv pentru care consumatorii preferă o ofertă rului mediu de membri ai unei gospodării. 40% dintre utilizatorii
la pachet în locul serviciilor separate este acela al costului total mai de internet fix utilizează și servicii de internet mobil (prin telefonul
mic, serviciile în pachet fiind și mai ușor de utilizat și de plătit, mobil/ smartphone, stick USB sau tabletă), 13% dintre aceştia decla-
potrivit studiului. rând că nu folosesc internetul mobil atunci când se află acasă.
Internetul mobil este preferat conexiunii fixe din gospodărie doar
punctual, în anumite situaţii, de regulă când internetul fix nu
funcţionează sau ocazional, pentru anumite activităţi (e-mail,
browsing etc.).
Cercetarea a fost realizată între octombrie-noiembrie 2014, pe un
eșantion de 1469 de persoane care au și folosesc conexiune de inter-
net acasă, reprezentativ la nivel național pentru populația cu vârsta
de peste 16 ani. Marja de eroare este de +/-2,6%, la un nivel de
încredere de 95%.
Ce şi cât accesăm prin folosesc de acasă internetul fix pentru a face cumpărături online (39%),
internetul fix de acasă? precum şi pentru a face tranzacții bancare sau pentru a plăti facturi prin
Internet Banking (22%). Un român folosește internetul fix de acasă, în
90% dintre utilizatorii de internet fix din România folosesc internetul medie, 24 de zile pe lună. 74% dintre respondenți îl accesează zilnic sau
de acasă pentru a căuta informații, a citi știri și pentru a fi la curent aproape zilnic (90% în cazul tinerilor între 16-24 ani), în timp ce 16% de-
cu diverse evenimente, în timp ce 77% dintre aceștia îl folosesc pentru a clară că îl folosesc de 2-3 ori pe săptămână, iar 4% o dată pe săptămână.
accesa rețele de socializare. Scopurile pentru care este utilizat internetul Internetul fix este accesat de acasă de obicei de pe un computer perso-
fix în gospodărie pot fi clasificate în 4 categorii: informare, comunicare, nal: 72% dintre români se conectează de pe computer/ desktop, 61% de
activităţi recreative și tranzacţii electronice. În afară de nevoia de infor- pe laptop/ netbook, în timp ce 43% accesează acest serviciu de pe smart-
mare, utilizatorii din România accesează internetul fix de acasă pentru phone şi 32% de pe tabletă. Internetul este accesat şi de pe Smart TV, de
comunicare, 75% dintre respondenți comunicând cu familia sau prietenii 9% dintre gospodării. Principalul criteriu de care utilizatorii țin cont când
prin mesageria instant, iar 71% dintre aceștia prin schimbul de e-mailuri. își aleg o conexiune la internet este cel financiar, pentru 66% dintre ro-
Activitățile recreative reprezintă a treia categorie între interesele utiliza- mâni fiind important prețul abonamentului. 62% dintre ei sunt interesați
torilor de internet fix de acasă, după cum arată 61% dintre respondenți de stabilitatea conexiunii, în timp ce 48% de vitezele maxime de transfer
care urmăresc online programe TV, clipuri video sau filme, dar și 52% oferite de furnizor. Studiul a fost realizat pentru ANCOM de către Mercury
dintre cei chestionați care declară că accesează internetul fix de acasă Research, între octombrie-noiembrie 2014, pe un eșantion de 1.469 de
pentru a juca jocuri online. În schimb, studiul arată că mai puțini români persoane care au și folosesc conexiune de internet acasă, reprezentativ la
nivel național pentru populația cu vârsta de peste 16 ani.
august-septembrie 2015, COMuNiC@Ții Mobile