Page 36 - Revista numarul 126
P. 36
Mobile Money: prioritate de grad zero
pentru economia digitală românească
Consiliul Consultativ it&C, Revista ComuniCaţii mobile şi teleComtv au organizat pe 6 iunie, la
Bucureşti, ConfeRinţa mobile money & Digital P ayments, cu decidenţii din industria mobilă, sis te -
mul fi nan ciar ban car şi cel al plă ţi lor online - o dezbatere publică despre starea plăţilor mobile şi online.
Accentul conferinţei a vizat impactul tehnologiilor de generaţie urmă toa re şi rolul organismelor de regle men tare
în conturarea iniţiativelor unui ecosistem funcţional la nivel naţional între bănci-procesatori de plăţi-ope ra tori
mobili-producători de terminale mobile şi comercianţi, totul în avantajul clientului final.
34 Mai mult, în ca drul conferinței am lansat public provocarea iniţierii gRuPu lui De luCRu mobile money, al
cărei prim suporter a fost MSI, prin secretarul de stat Diana Voicu, primele ședințe de lu cru desfășurându-se de -
ja pe 4 iulie, la sediul Ministerului pentru Societatea Informațională și pe 18 iulie la sediul C.N. Poșta Română.
Pentru detalii accesați website-ul nostru www.ComuniC.Ro/ mobile mo ney. În următoarele pagini vă invităm să
aflaţi tematicile dezbătute în conferință, pe care le puteţi viziona și pe teleComtv la ComuniC.Ro /vi Deo.
Diana Voicu - Secretar de Stat MSI
Trebuie să pornim cu radiografia datelor și a sistemelor și să construim un plan națio -
nal de plăți mobile la care să achieseze și mediul privat și societatea civilă și guvernul
Cred că o să îmbrăţişez foarte mult ideea dvs. privind ecosistemul e du ca ţia, sănătatea, Cultura sunt provocări societale care pot fi
mobile money, astfel încât să ne prezentăm la Comisia Europeană susţi nu te prin stimuli de genul factorilor inovativi din IT&C,
cu aceste iniţiative de succes venite din sectorul privat care trebuie eCommerce şi eMoney şi de infrastructura de comunicaţii în bandă
promovate mult mai intens şi care trebuie să genereze mai departe largă. Im ple mentarea strategiei ar avea ca impact creşterea PIB-ului
demersuri standardizate şi reglementări care să stimuleze astfel de României cu 13%, a locu rilor de muncă cu 11%, dar și reducerea
iniţiative. Sper că strategia naţională agenda Digitală pentru cheltuielilor adminis traţiei cu 12%.
Româ nia 2020 va fi unul din instrumentele care va monitoriza Am identificat 36 de servicii de egovernment pe care trebuie să le
modul în care astfel de iniţiative sunt promovate şi mai departe oferim online cetăţenilor şi mediului de business pe diverse ca tego -
sunt utilizate, pentru că Mobile Money înseamnă, până la urmă, rii. Nu există categorie care să nu implice şi tranzacţii electro nice și
incluziune so ci ală şi ce misiune mai importantă are Guvernul decât avem nevoie de inovaţie în acest domeniu, de educație și de crearea
să ofere servicii echidistante tuturor cetăţenilor ei şi mai ales celor unei culturi în sensul în care să fie utilizate astfel de instrumente.
care nu-şi permit să dețină dispozitive avansate. În anul 2012, vis-a-vis de industria IT&C, în mediul de business,
agenda Digitală pentru europa 2020 vizează, în primul rând, aveam 15.726 de întreprinderi cu activităţi în acest domeniu, din
ino varea, creşterea economică şi modul în care PIB-ul Europei şi al care 85% utilizează PC-ul şi 73% au conexiune la Internet, iar
sta telor membre poate să aibă un acord consistent din partea indus - 66% conexiunea broadband. În totalul cifrei de afaceri a întreprin -
tri ei ITC şi din partea serviciilor infrastructurii de servicii digitale pe derilor pe activitate economică, ponderea cifrei de afaceri a între -
care fiecare stat membru trebuie să le susţină. În 2012 a existat o prin derilor în sectorul IT&C este de 3,6 %, din care doar 30%
revizuire a acestor priorităţi printre care se cerea şi crearea unui me - sunt cele care dezvoltă software.
diu nou şi stabil de reglementări pentru broadband, infra struc tură Veştile bune pentru România sunt acelea că am crescut gradul regu -
publică de servicii publice şi bineînţeles competenţă IT&C. lat de utilizare a Internetului la 45%, că mai multe persoane fac
agenda Digitală cuprinde 4 direcţii: - eGuvernare, Interoperabi lita - cum părături online (8%), că mai multe întreprinderi vând bunuri
te, Cloud şi Tehnologii noi (Open Data, Big Data şi Media Sociale) şi servicii online (13%) şi mai multe IMM-uri vând bunuri şi ser vi -
care trebuie să optimizeze modul de lucru în administraţia publică, cii online (9%). toate acestea implică ecosistemul emobile.
eli minând procesele redundante din activităţile administrative. Conceptul eCommerce a fost îmbrăţişat de către Comisia Euro peană
iunie - iulie 2014, coMunic@Ții Mobile