Page 48 - Revista 112
P. 48
securitate
antifrauda
Bilanţ 2011: condamnările
din România pentru software ilegal
Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Business Software 2011 s-au înregistrat 11 cazuri de condamnare pentru utilizare ne-
Alliance anunţă continuarea campaniei „Software-ul fără licenţă e autorizată de software şi 19 condamnări pentru distribuire neauto-
un lux pe care nu ţi-l poţi permite!”, lansată în luna septembrie rizată de software. Tribunalul Bihor a pronunţat, în 2011, cea mai
2011, precum şi primele rezultate ale parteneriatului încheiat în mare amendă penală – 8.000 RON, venit la bugetul de stat, la care
domeniul prevenirii şi combaterii pirateriei software. s-au adăugat despăgubirile acordate părţilor civile – titulari ai drep-
În cadrul campaniei „Software-ul fără licenţă e un lux pe care nu ţi-l turilor de autor asupra programelor pentru calculator (aproape
poţi permite!”, lansată în luna septembrie 2011, peste 13.000 de 10.000 euro).
firme din România au primit scrisoarea comună IGPR-BSA prin Instanţele din Bucureşti au pronunţat, în 2011, două hotărâri jude-
care au fost informate asupra riscurilor asociate pirateriei software. cătoreşti de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare; astfel,
Prin această campanie se furnizează informaţii cu privire la administratorul unei companii implicate în activităţi de distribuire
prevederile legale în acest domeniu şi la consecinţele ce decurg din de software fără licenţă preinstalat pe calculatoarele vândute a fost
utilizarea de programe piratate, oferind soluţii pentru remedierea condamnat de către Tribunalul Bucureşti la 6 luni de închisoare cu
situaţiei. Până în prezent, 2.869 companii (22%) au primit con- executare, iar Judecătoria Sectorului 6 a pronunţat o hotărâre de
sultanţă telefonică de specialitate, dintre care 51%, respectiv 1468 condamnare la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru
de companii, au completat şi au trimis formulare de audit intern. distribuire neautorizată de software.
Campania de prevenire va continua şi în prima jumătate a anului Despăgubirile totale solicitate în 2011 în dosarele de utilizare neau-
2012, detaliile putând fi găsite pe www.softwareculicenta.ro. torizată sunt de peste 380.000 euro, iar despăgubirile solicitate în
Ca urmare a dosarelor penale înaintate instanțelor judecătorești, în dosare de distribuire neautorizată sunt de peste 130.000 euro.
Bouncer, scannerul
malware lansat
de Google pentru
Android Market
Confruntat cu o publicitate negativă şi cu
întrebări legate de lipsa aprobării pentru
aplicaţii, Google a anunţat că a dezvoltat
un instrument de scanare malware, numit
Bouncer, menit să protejeze utilizatorii de
Android, fără a forţa dezvoltatorii să par-
curgă diverse procese greoaie pentru a-şi
include creaţiile în magazinele de aplica-
ţii. Compania a precizat că a utilizat
Bouncer de la începutul anului trecut şi a
observat o scădere de 40% a malware-
ului în Android Market între prima şi a
doua jumătate a anului 2011.
Astfel, fiecare aplicaţie încărcată este sca-
nată de Bouncer pentru a depista orice
malware cunoscut, spyware şi troieni şi se
caută, de asemenea, semne care ar indica
folosirea incorectă a aplicaţiilor.
Compania a declarat că rulează fiecare
aplicaţie în propria sa infrastructură
cloud, pentru a simula modul în care va
rula pe un dispozitiv Android şi caută
comportamentele ascunse şi cu intenţii
negative.
Pagina 46 ComuniC@Ții mobile, februarie-martie 2012