Page 47 - Revista 112
P. 47
succese româneşti
Afacerile Endava au crescut Afaceri de 20 milioane USD
pentru Royal Computers în 2011
cu 60% în România, în 2011
Cifra de afaceri, în
Compania de servicii IT Endava a înregistrat în 2011, în România, o cifră de afaceri de 9,2 valută, înregistrată de
milioane euro, în creştere cu circa 60% faţă de anul anterior. Vânzările pe plan local au Royal Computers la
reprezentat circa 25% din această cifră, respectiv 2,3 milioane euro, diferența de 75% fiind sfârşitul anului 2011
realizată din proiecte pentru clienţi externi, în principal din Marea Britanie şi Statele Unite. a fost cu 25% peste cea din anul 2010, în contextul în
Cel mai mare volum de vânzări Endava la o companie românească, în ultimele 12 luni, a fost care piaţa de profil a avut o prognoză optimistă de creştere
de circa 900.000 euro. estimată la +10%, raportat la aceeaşi perioadă. Cifra de
În plus, compania şi-a majorat numărul angajaţilor în centrele din Cluj-Napoca, Iaşi şi Bucu- afaceri a grupului a crescut de la 16 milioane USD în
reşti la 340 de salariaţi, cu 33% mai mult decât în ianuarie 2011, iar în 2012 se urmăreşte 2010, la 20 milioane USD în 2011, „iar rezultatele în-
dublarea acestora, la peste 750 de persoane. registrate la finalul anului au permis menţinerea Royal
Marian Popa, Managing Director Endava pentru regiunea Europei Centrale şi de Est, aprecia- Computers în top 10 jucători ai pieţei de profil”, a preci-
ză că România are potenţial pentru a transforma sectorul IT într-o economie dominantă în zat Cătălin Onea - Managing Partner Royal Computers.
următorii 20 de ani. Printre principalele probleme cu care se confruntă companiile din dome- Royal Computers este parte a grupul Alliance – Royal, ce
niu se numără aprecierea accelerată a costurilor, desincronizarea între necesitatea industriei şi activează de 12 ani pe piaţa de import, distribuţie şi re-
absolvenţii de profil, precum şi lipsa unei asociaţii unice a companiilor de IT. tail IT, având ca parteneri strategici TP-link, Gembird,
“Până în momentul de faţă, externalizarea serviciilor IT se referă în special la piaţa externă, A4Tech, Mustek, Archos, Acer, Asus, Biostar, Compro,
însă de curând a apărut şi externalizarea pe plan intern. Piaţa este în creştere şi se consolidează, Dell, Fujitsu-Siemens, HP, Lenovo, LG, Microsoft,
dar vor mai trece câţiva ani până când oferta va putea fi furnizată la scară mare şi de companii Nokia, Panasonic, Philips, Samsung, Sony, Toshiba.
pur româneşti”, a adăugat Marian Popa. Acesta și-a anunțat retragerea din companie începând
de la 16 martie a.c. Afacerile eMAG au crescut cu 42% în 2011
Venituri de 4,5 mil. euro în 2011 pentru ABn Systems Magazinul online eMAG a realizat o cifră de afaceri de
145 milioane euro în anul
ABN Systems, furnizor de echipamente telecom 2011, în creştere cu 42%
şi soluţii de comunicare mobilă, a realizat, în comparativ cu 2010, menţi-
2011, venituri de 4,5 milioane euro, uşor peste nându-şi poziţia de cel mai
rezultatul din 2010, în ciuda tendinţei generale
de scădere în retail, de 3,3%. Bogdan Nedelea, mare magazin online din sud-estul Europei, conform de-
directorul general şi fondatorul ABN Systems, estimează că valoarea pieţei de căşti claraţiilor companiei. În 2012, compania vizează creşte-
Bluetooth a fost de 2,5 milioane de euro anul trecut, cu un volum de peste 150.000 de rea cifrei de afaceri până la 180 de milioane de euro şi
unităţi vândute, în creştere cu aproape 30% faţă de 2010. Pentru 2012, acesta anticipează extinderea eMAG Marketplace pe mai multe categorii de
că volumul pieţei de căşti BTH va creşte cu 50%. 2011 a fost cel mai dificil an pentru ABN retail. „eMAG va primi peste 100 de milioane de vizite
Systems din cauza reticenţei consumatorilor de a mai cheltui, o tendinţă neobişnuită după în 2012, un trafic care este de cel puţin 10 mai mare
doi ani de recesiune în care veniturile companiei au crescut cu 50%, în 2010, şi cu 26% în decât un centru comercial important din România”, a
2009. Segmentul produselor de business, precum căşti wireless office, căşti de call-centeer precizat Radu Apostolescu, Director Dezvoltare eMAG.
şi echipamente telecom, au generat 40% din veniturile din 2011. Retailul a adus 50% din
venituri iar vânzările online, realizate prin intermediul site-ului caşti.ro, au adus 10% din 6 milioane euro din soluţii de mobilitate
cifra de afaceri. estimate de Smart ID Dynamics pentru 2012
În 2011, Wizrom a avut cel mai mare Compania SmartID
număr de noi clienţi din ultimii trei ani Dynamics S.A., specializa-
tă în soluţii de mobilitate, a înregistrat, în anul 2011, o
Grupul de firme Wizrom (Wizrom Software, WizSalary şi filialele externe) a încheiat 2011 cu cifră de afaceri de 2,78 milioane euro, în creştere cu
cel mai mare număr de noi clienţi din ultimii trei ani. Rezultatele de datorează, în principal, 270%, de la 1,05 milioane euro cât a înregistrat în
concentrării activităţilor pe verticale de business şi datorită modelului de licenţiere SaaS. În 2010, primul an de activitate. Segmentele de piaţă care
2011, Wizrom Software a semnat contracte cu 206 noi clienţi, încheind anul cu un total de au contribuit cel mai mult la cifra de afaceri a companiei
3.285 clienţi, faţă de 2010, când a încheiat contracte cu 159 de noi clienţi, iar în 2009 cu 150. sunt producţia (25%), transporturile şi logistica (24,2%)
Veniturile companiei au crescut cu 4% în 2011, la 6,15 milioane euro, datorită cererii de urmate de retail şi distribuţie (18,8), servicii (17%) şi
soluţii software în domeniile producţie, auto, retail şi distribuţie, la care se adaugă modelul de utilităţi (12%). Aceste industrii au adus companiei
licenţiere SaaS (Software as a Service). „Unul din cinci clienţi noi cu care am semnat un Smart ID peste 100 de clienţi noi în anul 2011.
contract în 2011 a optat pentru SaaS. Interesant este că şi firmele mari şi multinaţionalele au Conform datelor companiei, 77% din venituri, însem-
început să adopte modelul SaaS datorită avantajelor date de cash flow şi viteza de nând peste 2 milioane de euro, sunt generate de soluţiile
implementare”, a declarat Adrian Bodomoiu, Managing Director Wizrom Software. 31% din hardware şi de aplicaţiile de trasabilitate, inventarierea
veniturile Wizrom au provenit din licenţe vândute, 34% din mentenanţă, iar 35% din alte mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar, colectarea mo-
servicii de business (analiză business, procese, dezvoltări personalizate, outsourcing, altele). bilă a banilor, serviciile în teren, management al depozi-
telor, automatizarea forţei de vânzări, tipărirea de bilete
în teren, tipărirea de etichete pe fluxul de producţie, tipă-
rirea de etichete raft pentru retaileri, tipărirea de carduri
personalizate, management centralizat al echipamentelor
mobile utilizate în teren. Potrivit lui Daniel Boangiu,
Managing Partner Smart ID Dynamics România:
“În 2012 ne dorim să investim în R&D şi estimăm o
dublare a cifrei de afaceri de până la 6 milioane euro la
sfârşitul lui 2012 cu o rentabilitate de 20%”.
februarie-martie 2012, ComunIC@ȚII mobile Pagina 45