Page 50 - Revista 110
P. 50
terminalemobile
Android e supus greşelii
Erorile terminalelor
cu Android costă operatorii
2 miliarde USD pe an
Un studiu realizat de specialiştii în managementul să crească la o dimensiune fenomenală, la o rată fenomenală, iar
experienţei wireless WDS a dezvăluit faptul că din acest succes se dovedeşte a fi o provocare „, precizează specialistul
cele patru sisteme de operare mobile, dispozitivele ce WDS.
rulează pe sistemul de operare Android înregistrează Într-un raport WDS, intitulat „Cum să controlăm Android“, firma
o cotă mai mare decât media în privinţa defecţiuni- de cercetare a constatat că introducerea de hardware low-cost, va-
lor hardware. Astfel, 14% dintre apelurile de asis- rietatea de software personalizat şi procesele de livrare a actualiză-
tenţă tehnică vizează probleme hardware Android, rilor sistemului de operare pentru consumatori au afectat, cu toate,
comparativ cu 11% pentru Windows Phone, 7% rata de returnare a dispozitivelor Android.
pentru iOS şi 6% pentru BlackBerry OS. „O mulţime de operatori tratează Android ca o implementare
C ifra de 2 miliarde USD a reieşit din calculele WDS potrivit
cărora returnarea fiecărui terminal costă un operator în
medie 80 de dolari, luându-se în considerare factori precum
stabilirea entităţii din lanţul de aprovizionare care va plăti pentru
returnarea, refacerea stocurilor şi pentru transport.
Tim Deluca-Smith, vicepreşedinte de marketing la WDS, este de
părere că rata de returnare a terminalelor nu trebuie atribuită
problemelor legate de software-ul Google, ci mai degrabă modului
în care poducătorii de terminale folosesc platforma Android şi
modului în care operatorii promovează experienţa utilizatorilor
Android.
„Trebuie clarificat foarte clar – analiza noastră nu relevă nici o vină
inerentă platformei Android. Deschiderea sa a permis ecosistemului
Veniturile globale din terminale standard, cu o experienţă uniformă a clientului, la fel cum o fac cu
se apropie de 1,3 trilioane USD telefoanele iPhone şi BlackBerry. Dar, având în vedere caracterul
deschis al platformei Android, aici nu îşi are sensul această variantă
Potrivit unui studiu Pyramid Research, publicat la jumătatea lunii de lucru. „
octombrie, vânzările globale de terminale vor creşte la aproape Experienţa clientului Android diferă enorm de la un dispozitiv la
1300 miliarde USD în perioada 2011-2016. Odată cu trecerea de la altul şi, ca urmare, operatorii trebuie să modifice modul în care
telefoanele mobile clasice la smartphone-uri, de la cinci mari dispozitivele Android sunt vândute, precum şi suportul acordat, şi
producători originali de echipamente (OEM) la zece, piaţa a trebuie să ia în considerare factori precum hardware-ul şi calitatea
cunoscut modificări extrem de rapide în ultimii ani. Acest componentelor.
ecosistem, care a generat, lunar, noi dispozitive, noi caracteristici şi Deluca-Smith recomandă, de asemenea, operatorilor să utilizeze
jucători nou intraţi pe piaţă lunară, reprezintă o mare oportunitate puterea de negociere care apare datorită defectelor hardware pentru
mare pentru unii, dar şi un risc gigantic pentru alţii. În acest a negocia oferte mai bune cu producătorii de telefoane. El a men-
context, analiştii de la Pyramid sfătuiesc operatorii mobili, OEM- ţionat exemplul creatorului Angry Birds, Rovio Mobile, care a pri-
urile, dezvoltatorii de sisteme de operare şi alţi jucători de pe piaţa mit plângeri deoarece jocul rula defectuos pe o serie de telefoane
dispozitivelor să încerce să identifice care sunt tendinţele Android.
industriei, care sunt oportunităţile de afaceri, strategiile tactice Acesta a descoperit că unele telefoane cu specificaţii mai slabe nu
comerciale şi strategiile de dezvoltare. puteau oferi o experienţă de joc de calitate, motiv pentru care
clienţii au returnat telefoanele Android la operatori. Drept urmare,
dezvoltatorul jocului a retras aplicaţia, lansând varianta AngryBirds
Lite, cu mai puţine caracteristici, care să poată fi rulată fără proble-
me şi pe telefoanele mai puţin performante.
Pagina 48 ComuniC@Ții mobile, octombrie-noiembrie 2011