Page 30 - Revista 107
P. 30
Tehnologii|4G
M2M şi VoD
Segmentul M2M deţine 2% din
conexiunile reţelelor globale mobile
Compania de analiză de piaţă Berg Insight
arată într-un studiu recent că 2% din conexiu-
nile reţelelor mobile la nivel mondial au fost
utilizate pentru comunicaţii wireless machine-
to-Machine (M2M), la sfârşitul anului 2010.
Numărul abonaţilor M2M a crescut cu 46%
de la an la an, ajungând la o valoare estimată
la 81,4 mil. În următorii cinci ani, este prog-
nozat ca numărul total de conexiuni wireless
M2M să crească la o rată anuală de creştere
(CAGR) de 32%, urmând să ajungă la 294,1
mil. conexiuni în 2015. Până la acea vreme se
estimează că segmentul M2M va deţine 4%
din numărul total de conexiuni celulare.
„M2M şi dispozitivele conectate sunt acum
unul dintre principalii factori care generează
creşterea numărului de abonaţi mobili în Eu-
ropa şi America de Nord. Toţi marii operatori
telecom din lume au acum mai multe milioa-
ne de abonaţi M2M în reţelele lor mobile. În
Q1 din 2011, ne aşteptăm ca AT&T să devi-
nă primul operator mobil care va ajunge la 10
milioane de abonaţi M2M, după ce a înregis- mobile, ci până la cinci sau chiar mai multe rat, cu conectivitate GPRS, un francez poate
trat o creştere mai mult decât dublă a bazei de dispozitive diferite fără fir. În afară de smart- utiliza un sistem celular de control şi de aver-
clienţi în ultimele 12 luni, în mare parte dato- phone-uri şi tablete, un american utilizator tizare asupra vitezei de trafic, iar un italian ar
rită unei strategii de succes pentru dispozitivele împătimit de tehnologie deţine un e-reader şi putea avea instalat un dispozitiv telematic
conectate”, susţine Tobias Ryberg, analist un PND conectat, conduce o maşină cu un pentru maşină de la firma sa de asigurări.
senior la Berg Insight. sistem integrat de telematică şi are o alarmă de Acestea sunt, pe scurt, câteva previziuni despre
Potrivit lui Ryberg, operatorii mobili se con- securitate celulară instalată la domiciliu. cele cinci miliarde de conexiuni mobile ce vor
fruntă cu un peisaj nou al pieţei, în care clien- Compatriotul său scandinav ar putea avea un fi încorporate în dispozitivele de consum, în
ţii nu mai au unul sau două abonamente contor inteligent de energie electrică, încorpo- maşini şi senzori.
Ericsson cumpără PiaţaechipamentelorVoD
platformaM2M aTelenor vacreştecupeste3%anual
Operatorii investesc masiv în echipamente pentru a livra eficient con-
Ericsson a anunţat, la jumătatea lunii aprilie, că ţinut video către iPad-uri şi alte dispozitive de streaming, inclusiv PC-
a ajuns la un acord pentru cumpărarea platfor- uri, telefoane mobile şi televizoare conectate. Hardware-ul Video-on-
mei de tehnologie M2M Telenor Connexion Demand, care a fost folosit la început în principal pentru conţinut pay-
pentru o sumă pe care nu a dezvăluit-o. În ur- per-view, este utilizat acum pentru a deservi N-Screen sau platformele
ma acestei tranzacţii, Telenor va folosi platforma TV Everywhere, în timp ce operatorii investesc în reţele de livrare de
de dispozitive conectate Ericsson pentru a dez- conţinut (CDN - Content Delivery Network) pentru a asigura calitatea
volta în continuare serviciile sale M2M. Achizi- livrării şi utilizarea eficientă a reţelei. Platformele TV Everywhere dedi-
ţia include platforma de tehnologie M2M Te- cate dispozitivelor conectate vor genera investiţii în segmentul de livrare
lenor Connexion şi transferul a 11 angajaţi care vor continua să lucreze video de peste 2 miliarde USD în 2016, potrivit analizelor ABI Re-
la dezvoltarea ofertei de servicii furnizate pe platforma Device Connec- search. Se estimează că piaţa globală de echipamente VOD (Video-On-
tion a Ericsson. Platforma Ericsson a fost lansată în timpul Congresului Demand) va creşte cu mai mult de 3% anual, de la 493 milioane USD
Mondial al Mobilităţii din februarie şi susţine livrarea de către operatori în 2010, la 591 milioane USD în
a unor servicii M2M personalizate pentru clienţii enterprise, fiind livrat 2016, în timp ce piaţa serverelor
sub forma unui model de business software-as-a-service. Telenor a decla- CDN este de aşteptat să crească la
rat că, odată cu maturitatea pieţei M2M în ultimii ani, acordul cu Eric- 4,3% de la 600 milioane USD, la
sson îi permite să se concentreze pe dezvoltarea de servicii cu valoare 774 milioane USD, restul pieţei
adăugată şi personalizate pentru clienţii săi, Ericsson precizând că teh- fiind compus din servere video şi
nologia Telenor este complementară platformei sale existente. servere pentru conţinut publicitar.
Pagina 28 CoMuniC@Ții Mobile, aprilie-mai 2011