Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Library zlib matrimoniale ploiești

Serghei Bulgac, CEO Digi Communications: Vom replica modelul nostru de servicii accesibile și de înaltă calitate și în Portugalia și în Belgia. La nivelul grupului înregistrăm venituri cu 13% mai mari în primele 9 luni din 2023  

Digi Communications NV raportează venituri consolidate (incluzând venituri și alte câștiguri) de 433,7 milioane euro în T3 2023, o creștere de 13% față de aceeași perioadă a anului precedent. EBITDA ajustată a crescut cu 19% comparativ cu T3 2022, ajungând la 150,4 milioane euro. EBITDA ajustată, excluzând impactul IFRS 16, a crescut cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 129,3 milioane euro. Raportul financiar la 30 septembrie 2023 al Digi Communications este disponibil aici.

Grupul a înregistrat în primele nouă luni din 2023, venituri consolidate de 1.238,8 milioane euro, o creștere cu 13% față de 9L 2022, EBITDA ajustată de 430,3 milioane euro (+16% față de 9L 2022) și EBITDA ajustată excluzând impactul IFRS 16 de 367,9 milioane euro (+17% față de 9L 2022).

Serghei Bulgac, CEO Digi Communications, explică performanța financiară susținută ca fiind „rezultatul direct al creșterii puternice a bazei de clienți, determinată de o creștere substanțială a numărului de RGU în România și Spania, în special în segmentul mobil, unde am înregistrat o creștere de 19%, respectiv 24% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Pe măsură ce continuăm expansiunea geografică a Digi în piețele în care activăm, rămânem dedicați misiunii de a oferi servicii competitive superioare tuturor clienților noștri. Privind dincolo de 2023, suntem încântați să avansăm cu intrarea noastră în piețele din Portugalia și Belgia, unde ne propunem să replicăm modelul nostru de servicii accesibile și de înaltă calitate, asigurând astfel creșterea noastră continuă în peisajul telecomunicațiilor la nivel european.”

În T3 2023, Digi a continuat să crească la nivelul întregului portofoliu de servicii, depășind 23,2 milioane de relații contractuale generatoare de venituri (RGU) în cele trei piețe în care activează – România, Spania și Italia, reprezentând o creștere de 15% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Segmentul de telefonie mobilă produce cel mai mare număr de RGU dintre toate categoriile de servicii ale Grupului, contribuind la 45% din totalul RGU la nivelul tuturor celor trei piețe în care Digi activează. Numărul de RGU din această categorie a ajuns la 10,5 milioane, o creștere cu 21%, reprezentând clienții de telefonie mobilă din România, Spania și Italia.

În România, segmentul de servicii de telefonie mobilă a ajuns la 5,6 milioane RGU, o evoluție de 19% față de T3 2022. Serviciile de internet fix au înregistrat o creștere de 10%, față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 4,5 milioane RGU, în timp ce segmentul serviciilor de televiziune cu plată (cablu și satelit) a înregistrat o creștere cu 5% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 5,6 milioane RGU. Împreună cu serviciile de telefonie fixă, numărul total de RGU de pe piața românească a fost de 16,7 milioane de clienți, în creștere cu 10%.

În Spania,numărul utilizatorilor de servicii fixe, internet și telefonie mobilă a crescut cu 33% față de aceeași perioadă a anului precedent, la 6,1 milioane RGU. Numărul de utilizatori de telefonie mobilă a crescut cu 24%, până la 4,5 milioane de RGU, iar numărul utilizatorilor de servicii de internet fix a crescut cu 66%, până la 1,2 milioane.

În Italia, numărul utilizatorilor de telefonie mobilă a crescut cu 14%, ajungând la 409.000 RGU la finalul T3 2023.

În Portugalia, entitatea locală se pregătește la nivel organizațional pentru a demara furnizarea de servicii comerciale în 2024. Pregătirile sunt susținute de un parteneriat pe termen lung încheiat de Digi cu Cellnex, un jucător cheie în sectorul infrastructurii de telecomunicații din această țară.

În Belgia, asocierea dintre Digi Communications Belgium N.V. și InSky N.V., a stabilit baza pentru operațiunile viitoare prin semnarea, în august 2023, a unei serii de contracte de tip en-gros cu Proximus Plc, principalul jucător în domeniul telecomunicațiilor din Belgia. Aceste acorduri vor completa pachetul de spectru mobil care a fost câștigat în iunie 2022 de joint venture, se precizează într-un comunicat de presă al companiei.

Indicatori comerciali în funcție de țară (RGU, sute de mii)T3 23T3 22Variație (%)
România16.65315.10610,2%
Televiziune cu plată5.6405.3605,2%
Servicii de mobil5.6254.71519,3%
Servicii internet fix4.4874.0839,9%
Servicii de telefonie fixă901948-5,0%
Spania6.1134.60932,6%
Servicii de mobil4.4693.61423,7%
Servicii de internet fix1.24274666,5%
Servicii de telefonie fixă40224961,4%
Italia40935913,9%
Servicii de mobil40935913,9%
TOTAL23.17520.07415,4%

Raportul financiar la 30 septembrie 2023 al Digi Communications este disponibil aici.

Ofertele Grupului includ servicii de telefonie mobilă și fixă, internet fix și date și servicii de televiziune cu plată. În România, Digi oferă servicii de telefonie fixă și divertisment printr-o rețea de fibră optică avansată din punct de vedere tehnologic. Grupul operează, de asemenea, o rețea de telefonie mobilă în România, care utilizează infrastructura de bază a rețelei de fibră optică. În Spania, Digi oferă servicii de telefonie mobilă, internet și telefonie fixă, în timp ce în Italia, Grupul oferă exclusiv servicii de telefonie mobilă.