România semnează Declarația de la Berlin pentru Transformarea Digitală a UE prin CIO al Guvernului

Declarația de la Berlin stabilește principii pentru Transformarea Digitală a Europei și scenarii pentru impactul acesteia asupra societății. Miniștrii europeni responsabili cu digitalizarea au adoptat, pe 8 decembrie, Declarația de la Berlin asupra Societății Digitale și a Guvernanței Digitale bazate pe Valori – Berlin Declaration on Digital Society and Value-Based Digital Government, într-o conferință online iniţiată şi găzduită de către președinția germană a Consiliului UE. Din partea României, Declarația a fost semnată de către secretarul de stat, Chief Information Officer (CIO) al Guvernului, Marian Murguleț.

Declarația de la Berlin reafirmă angajamentul liderilor europeni față de drepturile fundamentale și valorile europene și accentuează importanța serviciilor digitale publice. Astfel, “sectorul public” e considerat în textul Declarației un element esențial al Pieței Comune și un motor pentru soluțiile tehnologice inovatoare destinate serviciilor publice și provocărilor cu care se confruntă societatea, menţionează euroactiv.ro.

Cele 7 principii esenţiale din Declaraţie pentru politicile naționale și europene 
1. Respectul față de drepturile fundamentale și valorile democratice în mediul digital;
2. Participarea socială și incluziunea digitală;
3. Împuternicirea și alfabetizarea digitală, care permit tuturor cetățenilor acces la sfera digitală;
4. Creșterea încrederii în interacțiunile digitale cu autoritățile, prin creșterea securității;
5. Creșterea suveranității digitale și a interoperabilității;
6. Stimularea de sisteme și tehnologii inovatoare în sectorul privat, punând oamenii în centrul tuturor activităţilor;
7. Cultivarea unei societăți digitale reziliente și sustenabile, în acord cu
Green Deal.

Cum se raportează Comisia Europeană la Declaraţia de la Berlin?
Comisia Europeană a salutat obiectivele nominalizate de Statele Membre în Declarație și a anunțat că le va susține prin inițiative la nivel european. Astfel, vicepreședinta Margrethe Vestager a spus: „Declarația de la Berlin reprezintă transformarea digitală europeană – bazată pe valori comune și mereu având în vedere creșterea calității vieții. Salut acest parteneriat puternic și abia aștept să lucrăm împreună pentru Transformarea Digitală a sectorului public într-o realitate care să ajute companiile și oamenii.” La rândul său, comisarul pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, a subliniat: „Declarația de la Berlin e un pas important către o modernizare rapidă, inclusivă și cooperativă a sectorului public.

Secretarul de stat Marian Murguleț a declarat pentru euroactiv.ro că România a contribuit la textul Declarației în legătură cu promovarea educației digitale a cetățenilor: „România a susținut continuarea adoptării de măsuri concrete ce contribuie activ la îmbunătățirea abilităților de alfabetizare media și a competențelor digitale ale cetățenilor, în scopul unei bune integrări a acestora în ecosistemul digital. Obiectivul vizat este acela de educare a generațiilor actuale și viitoare pentru a dezvolta abilitățile necesare utilizării cu încredere a aplicațiilor și serviciilor digitale, astfel încât tehnologia să contribuie la o reală bunăstare psihologică și fizică a cetățenilor europeni, într-o societate digitală sustenabilă.

Dr. Markus Richter, secretar de stat la Ministerul Federal de Interne al Germaniei și Comisar pentru tehnologia Informației al Guvernului Federal, a spus: „Prin adoptarea Declarației de la Berlin arătăm că transformarea digitală din Europa trebuie să se bazeze pe valori democratice și principii etice. Declarația de la Berlin este, de aceea, atât o busolă bazată pe valori cât și un răspuns la întrebarea legată de felul de schimbare digitală pe care ne-o dorim în societate.”

Declarația berlineză survine la trei ani după cea de la Talinn, legată de eGovernment, care a susținut principiile-cheie ale serviciilor publice digitale introduse de eGovernment Action Plan 2016-2020. Declarația de la Berlin este o continuatoare a principiilor de la Talinn, ce puneau utilizatorul în centrul tuturor politicilor, accentuând rolul de pionier al administrațiilor publice, acestea fiind nucleele care pot conduce la o adevărată Transformarea Digitală a societăților. Derulând timpul şi mai înapoi, Declarația de la Talinn continuă Declarația de la Malmö semnată în 2009, prin care se cerea progrese în modernizarea administrațiilor publice din Europa și crearea de eServicii transfrontaliere, eProcuremet și identificare electronică (eID).