Primele 8 țări din UE cu supercomputere de nivel mondial
Decidenții UE au anunțat, pe 7 iunie, primele 8 locații comunitare unde vor funcționa centrele de supercalcul dotate cu supercomputere. Aceste instrumente sofisticate sunt destinate cercetătorilor, industriei și companilor din UE pentru a dezvolte noi aplicații, de la conceperea de medicamente și materiale noi, până la combaterea schimbărilor climatice.
Ce este EuroHPC
Dorința UE de a intra în topul zonelor de supercalcul la nivel global a dus la înființarea, în 2018, a EuroHPC (întreprinderea comună pentru calculul european de înaltă performanță). Aceasta a selectat acum primele 8 situri ale centrelor de supercalcul, din 8 state membre, ce vor găzdui noile supercomputere. Centrele-gazdă vor fi situate la Sofia (Bulgaria), Ostrava (Republica Cehă), Kajaani (Finlanda), Bologna (Italia), Bissen (Luxemburg), Minho (Portugalia), Maribor (Slovenia) și Barcelona (Spania). Pe 28 septembrie 2018, Consiliul UE sprijinea planurile Comisiei Europene de a investi 1 miliard de euro pentru crearea unei infrastructuri europene de supercomputere europene de talie mondială.
Supercomputerele procesează cantități enorme de date, ce aduc beneficii societății, în diverse domenii – de la asistență medicală și energie din surse regenerabile, până la siguranța auto și securitatea cibernetică. EuroHPC este noua structură juridică și financiară ce a pus în comun resursele a 25 de țări europene pentru a construi o infrastructură de supercalcul și de date pentru susținerea cercetării și inovării în domeniu, dar și pentru dinamizării competitivității.
“Aceste centre le vor oferi cercetătorilor acces la supercomputere de nivel mondial, o resursă strategică pentru viitorul industriei europene. Aceștia își vor putea prelucra datele în interiorul UE, nu în afara ei. Este un pas înainte important pentru ca Europa treacă la un nou nivel în privința capacității de calcul; astfel vom putea progresa în tehnologii orientate spre viitor, cum ar fi internetul obiectelor, inteligența artificială, robotica și analiza datelor.”, susține vicepreședintele pentru piața unică digitală, Andrus Ansip.
Centrele de supercalcul vizează dezvoltarea aplicațiilor majore în domenii variate: medicina personalizată, conceperea de medicamente și materiale, bioingineria, prognozele meteorologice și chiar schimbările climatice. În total, 19 din cele 28 de țări participante la EuroHPC face parte din consorțiile care vor asigura funcționarea acestor centre, cu un buget total de 840 de milioane euro. Modalitățile exacte de finanțare ale noilor supercomputere vor fi prevăzute în acordurile de găzduire care vor fi semnate în curând.
Günther Oettinger, Comisarul pentru buget și resurse umane, susține că: “această inițiativă demonstrează că investițiile la care contribuie în comun UE și statele sale membre, având un obiectiv comun, pot contribui la conferirea unei poziții de lider Europei într-un sector de înaltă tehnologie, aducând beneficii semnificative tuturor cetățenilor și firmelor europene. Așteptăm viitorul buget pe termen lung al UE și programul Europa digitală, prin intermediul cărora am propus un volum semnificativ de investiții pentru realizarea unei infrastructuri de date și de supercomputere de clasă mondială.”
“EuroHPC reprezintă un bun exemplu al modului în care țările UE pot coopera pentru a stimula inovarea și a-și asigura competitivitatea la nivel mondial în domeniul acestor tehnologii de o importanță strategică. Sunt convinsă că noile supercomputere care vor fi găzduite în aceste situri vor stimula competitivitatea Europei în domeniul digital. Am demonstrat puterea abordării noastre europene, care va aduce beneficii concrete cetățenilor și va ajuta IMM-urile europene.”, conchide Comisarul pentru economie digitală și societate digitală, Mariya Gabriel.
Supercomputing – noul diferențiator între națiuni
Capacitatea de calcul de înaltă performanță este esențială pentru a genera creștere economică și locuri de muncă, dar și pentru a beneficia de autonomie strategică și a putea inova în orice domeniu. Domeniile de utilizare ale supercalculului sunt extrem de numeroase. Acesta poate, de exemplu, să prevadă evoluția condițiilor meteorologice locale și regionale și să prezică amploarea și traiectoria furtunilor și inundațiilor, permițând activarea sistemelor de avertizare timpurie pentru fenomenele meteorologice extreme. De asemenea, supercalculul este utilizat pentru conceperea de noi medicamente, pentru rezolvarea ecuațiilor complexe de fizică prin care se generează modele ale proceselor moleculare și ale interacțiunii unui medicament nou cu țesuturile umane. Industria aviatică și cea auto folosesc, de asemenea, supercalculul pentru a efectua simulări complexe și pentru a testa avioane și autovehicule în ansamblul lor sau componente ale acestora. În plus, deoarece acestea sunt esențiale pentru desfășurarea unor simulări la scară largă și pentru analizarea datelor, supercomputerele sunt o componentă extrem de importantă în dezvoltarea inteligenței artificiale, dar și în stimularea atuurilor Europei în materie de securitate cibernetică și platforme blockchain.
Care sunt pașii concreți de acțiune
EuroHPC, împreună cu centrele-gazdă selectate, vrea să achiziționeze 8 supercomputere: trei precursoare ale computerelor exascale (capabile să execute mai mult de 150 Petaflops sau 150 de milioane de miliarde de calcule pe secundă), care se vor număra printre primele 5 astfel de supercomputere la nivel global, și alte 5 computere petascale (cu peste 4 petaflops sau 4 milioane de miliarde de operațiuni pe secundă).
Specialiștii cred că precursorul sistemelor exascale poate să ofere o putere de calcul de 4 – 5 ori mai mare decât sistemele actuale de supercalcul de top din cadrul Parteneriatului pentru tehnică de calcul avansată în Europa (PRACE). În plus, alături de sistemele petascale, se dublează astfel resursele de supercalcul disponibile la nivel european, ceea ce înseamnă că mult mai mulți utilizatori vor avea acces la acestea.
În următoarele luni, EuroHPC va semna acorduri cu entitățile-gazdă selectate și cu consorțiile acestora. Aceste acorduri vor prevedea modul în care se va derula procesul de achiziționare a computerelor, precum și angajamentele bugetare ale Comisiei și, respectiv, ale statelor membre. Se preconizează că supercomputerele vor deveni operaționale în a doua jumătate a anului 2020 pentru utilizatorii europeni din mediul academic, din industrie și din sectorul public. Toate supercomputerele noi vor fi conectate la rețeaua paneuropeană de mare viteză GEANT, la fel ca supercomputerele existente în cadrul PRACE. În următoarele zile, acest pas important pentru supercalculul european va fi prezentat de înalți funcționari ai Comisiei, cărora li se vor alătura reprezentanți ai guvernelor naționale și ai centrelor de supercalcul implicate.
Scurt istoric al finanțării supercomputingului în UE
Propusă de Comisia Europeană și sprijinită de către Consiliul UE, întreprinderea comună EuroHPC a fost înființată în noiembrie 2018, cu scopul de a dota UE cu o infrastructură de supercalcul de nivel mondial până la sfârșitul anului 2020. În februarie 2019, EuroHPC a lansat primele cereri de exprimare a interesului pentru selectarea siturilor care să găzduiască primele supercomputere, până la sfârșitul anului 2020. Au fost lansate două astfel de cereri: una pentru entitățile care vor găzdui supercomputerele petascale și una pentru entități care vor găzdui supercomputerele exascale. Supercalculul este o prioritate esențială în programul Europa digitală al UE, propus de Comisie în mai 2018 în contextul următorului buget pe termen lung al UE, ce include o propunere de 2,7 miliarde euro pentru a finanța supercalculul în Europa în perioada 2021-2027. Acest buget va permite întreprinderii comune să sprijine achiziționarea de supercomputere exascale (capabile să execute 1018 calcule pe secundă sau o mie de petaflops) până în 2023, precum și să dezvoltarea unor aplicații de vârf pentru aceste supercomputere și a competențelor necesare de utilizare a acestora.