Monitorul AOC Q27T1, al cărui design este conceput de Studioul F.A.Porsche, va fi disponibil în magazinele din România. Monitorul dispune de o diagonală de 68,6 cm, rezoluție QHD și panel IPS, trei laturi fără ramă și un picior atrăgător. AOC Q27T1 este disponibil din luna noiembrie 2019 la un preț recomandat de 1569 Lei.
Design-ul unic al standului asimetric surprinde prin modul în care urmărește distribuția forței pentru a balansa perfect greutatea monitorului. Design-ul accentuează ingineria sofisticată ce sprijină monitorul, creând impresia unei sculpturi moderne.
Display-ul ascunde ramele pe partea stângă și dreapta în spatele panel-ului. Rama de jos are un aspect glossy, în timp ce spatele mat curbat al monitorului scoate în evidență design-ul modelului. Porturile I/O sunt ascunse, o singură deschidere fiind prevăzută pentru cabluri. Iubitorii de design vor fi încântați să aibă acest monitor pe birou, indiferent dacă îl folosesc acasă sau la birou.
AOC Q27T1 dispune de un panel IPS de 27 inchi ce oferă o reproducere excelentă a culorilor și unghiuri largi de vizualizare. Rezoluția Quad HD (2560 x 1440 pixeli) și un înveliș anti-glare oferă o imagine excelentă. Display-ul oferă o gamă de culori bogată, ce acoperă 90% din gama NTSC și 107% din spațiul de culoare și o luminozitate de 350 de niți. Monitorul este echipat cu două porturi HDMI și un port DisplayPort și poate fi conectat către o varietate mare de device-uri.