Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Library zlib dla gospodyni domowej ciekawy matrimoniale ploiești

VIDEO Mihaela DRĂGULIN, ANAF @ Conferinţa Transformarea Digitală Fiscală: La nivelul ANAF, peste 70% din serviciile oferite populației sunt digitalizate. Vrem să modernizăm SPV, care va fi total regândit, începând cu drepturile de acces în sistem şi va avea şi o versiune mobilă. Call center-ul ANAF va deveni un contact center

Mihaela DRĂGULIN – Director general – Direcţia generală de asistenţă pentru contribuabili, ANAF @ Conferința Transformarea digitală fiscală a României, organizată de DIGITAL TRANSFORMATION COUNCIL, Revista COMUNICAȚII Mobile și TelecomTv pe 21 aprilie 2023 la Grand Hotel Continental și moderată de Ion Vaciu și Roxana Onea.

ANAF este prezentă la conferinţa Transformarea Digitală Fiscală a României cu o echipă de cinci profesioniști pentru că subiectul evenimentului, transformarea digitală, este tratat în instituția noastră pe mai multe paliere.

ANAF are o strategie de digitalizare care include o serie de acțiuni pe care instituția le întreprinde, cu proiecte în derulare care vor avea rezultate în cel mai scurt timp, iar alte proiecte, ținând cont de anvergura lor, vor avea rezultate în timp.

Ca și abordare, în strategia de digitalizare a instituției avem stabilite o serie de obiective pe care le urmărim, tocmai în vederea facilitării îndeplinirii obligațiilor fiscale de către contribuabili. Transformarea digitală înseamnă punerea la dispoziția cetățenilor și a contribuabililor persoane juridice a unei game de servicii astfel încât aceștia să reușească să-și îndeplinească obligațiile fiscale.

VIDEO

Când discutăm despre digitalizare, discutăm și despre o prioritizare din perspectiva alocării resurselor instituției.

Pentru fiecare proiect derulat au fost alocate echipe mixte, pluridisciplinare, astfel încât să reușim să trecem la etapa următoare, respectiv de implementare de programe sau soluții precum SAF-T sau e-Factura.

ANAF este atentă la pașii făcuți de instituțiile similare din țările vecine, respectiv ce servicii au fost lansate și cui i se adresează, și încearcă să-și coreleze pașii cu acestea. Pe de altă parte, ANAF își calibrează eforturile și pașii pe care îi face la contextul național, la particularitățile acestuia.

ANAF urmărește ca, în timp, o serie de activități din cadrul instituției să se deruleze doar electronic pentru că transformarea digitală a instituției, spre exemplu modul de interacțiune digitală cu contribuabilul, presupune și transformarea modului în care aceasta își desfășoară activitățile.

ANAF vrea să aducă schimbări și în zona SPV (Spațiul Privat Virtual) și în zona call center-ului, care va deveni un contact center, un pic mai mult decât pură telefonie.

Vrem să digitalizăm și activitatea de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului și, bineînțeles, creșterea capacității administrative a ANAF prin gestionarea digitalizată a domeniului juridic.

Prezentare-eveniment-Transformarea-digitalia-fiscala-a-Romaniei-ANAF-20.04.2023

Modernizarea SPV presupune, printre altele, și crearea și lansarea unei versiuni mobile a acestuia.

De asemenea, și portalul ANAF va fi adaptat pentru versiunile mobile, va fi schimbată toată interfața, precum și accesul la SPV.

Transformarea digitală a ANAF nu se poate face peste noapte. ANAF este o instituție de anvergură, care gestionează milioane de contribuabili și numeroase sisteme și administrează un volum impresionat de date.

Există numeroase provocări la nivelul ANAF din mai multe perspective, dar trebuie ținut cont de faptul că procesul de transformare digitală al unei companii, care are un anumit portofoliu de servicii și de clienți, diferă semnificativ de procesul de transformare digitală al unei instituții de anvergura ANAF.

Noi avem o abordare top down, pentru că gândim proiecte pentru toată țara, pentru toate unitățile fiscale, pentru tot ceea ce înseamnă interacțiunea cu clienții, adică contribuabilii.

Pentru noi, provocările cu care ne confruntăm sunt total diferite în raport cu provocările unei companii.

ANAF, prin eforturile depuse, care sunt considerabile, urmărește creșterea gradului de conformare fiscală voluntară a contribuabililor.

Asta înseamnă sisteme puse la dispoziție atât pentru contribuabilul simplu, care nu are competențe digitale, care nu știe să folosească un telefon mobil sau un calculator, dar este important să-i oferim aceste servicii, cât și pentru marii contribuabili, care implică adaptarea sistemelor acestora la cerințele solicitate și impuse de instituția noastră.

În cazul SAF-T, ANAF s-a consultat cu mediul economic, cu contribuabilii. Pe partea de achiziții, de asemenea, ANAF a inițiat consultări cu viitorii participanții la achizițiile necesare implementării SAF-T.

ANAF este preocupată de impactul digitalizării la nivelul instituției și datele arată că numărul interacțiunilor la ghișee cu contribuabilii a scăzut, dar rămâne de ordinul milioanelor pe parcursul unui an.

Când digitalizăm, pe noi ne interesează toate aceste peste două milioane de persoane care trec pe la ghișeele ANAF în decursul unui an.

ANAF are în vedere şi un proiect de modernizare a SPV, fiind în dezbatere publică caietul de sarcini al viitoarei licitații.

SPV va fi total regândit, începând cu drepturile de acces în sistem. ANAF a lansat serviciul de depunere online 112 în 2008 sau 2009, care putea fi depus de contribuabili pe e-guvernare.ro.

În 2013, a fost lansat SPV pentru persoanele fizice, apoi sistemul a fost extins și la persoanele juridice.

Când vorbim de regândirea SPV, lucru pe care şi contibuabilii şi noi ni-l dorim, pentru că SPV a devenit principalul mijloc de interacțiune între contribuabili și ANAF, asta înseamnă redesenarea portalului, respectiv interfață, acces pe portal, aplicații.

Toate serviciile ANAF, gen e-Factura sau altele, vor fi incluse în SPV.

În acest context, mediul de afaceri a venit cu propunerea de acces granular în SPV și am acceptat-o, în scurt timp urmând să devină funcțională această facilitate. Va exista posibilitatea ca un contribuabil să desemneze un administrator pentru alocarea drepturilor, pentru ca acesta să nu mai fie obligat să se deplaseze la ANAF pentru prezentarea actului de împuternicire.

Codul de Procedură Fiscală stipulează că actul de împuternicire se depune în original la ANAF. În cazul SPV, legislația a fost modificată și acum se acceptă și semnătura electronică pentru actele de împuternicire încărcate în SPV.

Sunt de acord cu ideea că trebuie să existe un inventar al serviciilor oferite cetățenilor. La nivelul ANAF există un asemenea inventar al serviciilor oferite populației, este un document public pe site-ul nostru, avem circa 60 de servicii oferite contribuabililor.

Din câte știu, există și la nivelul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) o inițiativă de inventariere a tot ceea ce înseamnă servicii oferite populației.

La nivelul ANAF, peste 70% din serviciile oferite populației sunt digitalizate.

Orice serviciu oferit de ANAF poate fi regândit, reașezat, îmbunătățit, asta însemnând analiză de procese și re-engineering.

La nivelul ANAF există atât voință cât și dorință pentru reformă, pentru tehnologizare, pentru retehnologizare. Pe partea de putință, cred că și asociațiile profesionale și mediul de afaceri trebuie să acorde o mână de ajutor. Până la urmă, obiectivul comun al României este alinierea la cele mai bune standarde și practici, atât ale OECD, cât și ale UE, și, de ce nu, să fim prezentați altora ca exemplu pozitiv.