HMD lansează noi modele… cu taste: Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G pentru detoxifierea digitală

Noul trio cu taste de la HMD – Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G – vine într-un curcubeu de culori, cu prețuri de la 279 lei. În România vor fi disponibile modelele Nokia 225 4G, la prețul de 279 lei și Nokia 235 4G, la prețul de 329 lei. Ambele vor fi disponibile în magazine începând din luna mai.

Aceste noi modele de telefoanele vizează utilizatorii din generația Z, care încep să se simtă din ce în ce mai epuizați în urma consumului de social media, care se pot deconecta cu stil și pot începe detoxifierea digital, precizează oficialii companiei într-un comunicat de presă. În Africa, India, Orientul Mijlociu și în anumite țări din zona APAC, noile dispozitive vor include Cloud Apps, ceea ce înseamnă că telefoanele vor avea funcții smart, precum știri, starea vremii și YouTube Shorts, toate într-un singur loc, pe ecranul LCD de 2,8”.

„Se estimează că există 2,7 miliarde de oameni care nu sunt conectați la internet, iar într-o lume în care educația, asistența medicală și serviciile guvernamentale sunt furnizate în format digital, accesul la internet ar trebui să fie un drept fundamental. Furnizarea accesului la acesta și conectarea următorului miliard de oameni a fost imposibilă – până acum. Conectivitatea este jumătate din ecuație, iar cealaltă jumătate este reprezentată de dispozitive accesibile pe care poate rula serviciul Cloud Phone Apps al Cloudmosa, pe care l-am dezvoltat împreună cu cei de la HMD . Suntem încântați de faptul că Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G oferă serviciul Cloud Phone Apps.”, susține Shioupyn Shen, fondator și director general al CloudMosa.

Nokia 225 4G

Nokia 225 4G vine cu un ecran LCD micuț de 2,4” inci, o cameră foto de 0,3 MP cu bliț, conectivitate Bluetooth® și o baterie de 1450 mAh1 cu o autonomie de până la 9,8 ore de convorbiri. Este disponibil în două variante de culori vibrante: roz și albastru închis.

Nokia 235 4G și Nokia 215 4G

Nokia 235 4G are toate funcționalitățile modelului 225 4G, doar că vine cu un ecran puțin mai mare. Are o cameră de 2 MP și este disponibil în trei culori: albastru, negru și violet. Al treilea model din trio, Nokia 215 4G este un telefon clasic. Culorile în care este disponibil: Peach, negru și albastru închis. Toate cele trei dispozitive vin cu jocul Snake instalat.

În România vor fi disponibile modelele Nokia 225 4G, la prețul de 279 lei și Nokia 235 4G, la prețul de 329 lei. Ambele vor fi disponibile în magazine începând din luna mai.