Wild set of tp porn videos on PornsOK.com immediate bitwave Library zlib

VIDEO Gabriela STĂNICĂ, Carrefour Romania @ GALA LADIES 4TECH 2023: Ne pregătim să aducem şi în România magazine autonome atunci când business-ul şi consumatorul îşi vor dori, noul tip de magazine e deja prezent pe piața din Franța

Gabriela STĂNICĂ – Chief Information, Data Officer & eCommerce Director – Carrefour România @ GALA LADIES 4TECH organizată de DIGITAL TRANSFORMATION COUNCIL, Revista COMUNICAȚII Mobile și TelecomTv pe 24 martie 2023, la Grand Hotel Continental

Am absolvit Facultatea de Matematică și trebuia să devin profesor de matematică, de fapt chiar am predat matematica într-un liceu din Capitală. Tatăl meu a fost profesor de matematică și mi-am dorit de la vârsta de 3-4 ani să fiu și eu profesor de matematică.

Am rezistat doar trei luni ca profesor de matematică în liceul respectiv, după care m-am reprofilat către tehnologie, având ca bază Facultatea de Matematică. Cred că sistemul nostru educațional are nevoie de suportul companiilor private, datorăm copiilor noștri această educație de care România are nevoie în viitor.

Activez în cadrul Carrefour România de mai bine de doi ani, dar am peste 20 de ani de experiență în zona tehnologiei. Când am ajuns în această companie, nu credeam că există atât de multă tehnologie. Cred foarte mult că transformarea digitală în zona de retail este absolut necesară.

Carrefour Group a declarat investitorilor că până în 2026 vom deveni o adevărată digital retail company. Este un vis și o ambiție importantă și este important că CEO-ul companiei o spune răspicat. Vom deveni până în 2026 o companie fully cloud.

Prin intermediul Bringo, o platformă dezvoltată în România, pe care Carrefour Romania a achiziționat-o în 2016, noi putem livra clienților în 30, 60 și 90 de minute produsele aflate pe rafturile noastre.

În cursul anului 2022 am dezvoltat un parteneriat cu Glovo și ne dorim să ne extindem și să fim acolo unde clienții își doresc să fim.

Este foarte important pentru zona de retail să înțelegi cum poți fi un bun partener de tehnologie, să înțelegi că atunci când faci tehnologie, o faci pentru business.

Chiar dacă nu se vede, există foarte multă tehnologie într-un magazin Carrefour, de la etichete electronice la sistemele antifraudă, bazate pe inteligență artificială și recunoaștere de mișcări.

Gestionăm zilnic peste 50.000 prețuri și în spatele acestui efort sunt algoritmi matematici care ne ajută să găsim, prin analiza unui număr mare de elemente, prețul corect și competitiv pentru clienți.

Pe zona search and check out, Carrefour Romania a pilotat o tehnologie foarte interesantă, bazată pe inteligență artificială pentru antifraudă. Suntem singura țară din grup care a utilizat această tehnologie și, dacă vreți s-o vedeți la lucru, este disponibilă la Carrefour Băneasa.

Retailerii trebuie să fie atenți și deschiși la solicitările venite din partea clienților și, dacă aceștia vor case de marcat tradiționale, atunci trebuie menținute. Sunt și magazine unde clienții vor, cu precădere, case de marcat automate și atunci, așa cum s-a întâmplat la Carrefour Băneasa, trebuie să mergi pe direcția asta.

Ne pregătim să aducem în România magazine autonome, le avem deja prezente pe piața din Franța, atunci când business-ul şi consumatorul de la noi şi le vor dori.