Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Conferinţa BUCUREŞTI, Hub-ul Cyber al UE: Constantin BURDUN, Dir. Gen. Adj.,CERTSIGN: Viitorul centru va accelera dezvoltarea pieței locale de securitate cibernetică. E nevoie de educație, să știm cum să ne apărăm împotriva atacurilor cibernetice

Constantin BURDUN, Director General Adjunct, CERTSIGN @ Conferinţa BUCUREŞTI, Hub-ul Cyber al UE, organizată de către Digital Transformation Council, Revista COMUNICAȚII Mobile și TelecomTV.ro pe 29 ianuarie 2021

În afară de business-ul de semnătură electronică, CertSIGN are preocupări și în zona securității cibernetice, cu noi competențe în acest domeniu și un security operations center propriu, creat în urmă cu 4 ani.

Care sunt oportunitățile în urma înființării centrului european de cybersecurity?

Este un mare câștig pentru România și un element important pentru dezvoltarea pieței IT&C în general. 

Sunt și provocări, mai ales în zona de resurse umane, pe partea de competențe, provocări care se vor accentua, cu siguranță. Practic, specialiștii existenți angajați în firmele locale vor fi căutați pentru recrutare în viitorul centru european.

Cu siguranță, CertSIGN dorește să colaboreze cu viitorul centru cybersecurity.

Cred că prezența în România a viitorului centru va accelera dezvoltarea pieței locale de securitate cibernetică și va conștientiza în rândul firmelor nevoia de apărare împotriva atacurilor cibernetice. Sper ca bugetele pentru securitate cibernetică să crească, pentru că în majoritatea firmelor încă se merge pe principiul „lasă că mie nu mi se poate întâmpla”.

Statul ar trebui să acționeze în această direcție, pentru a da un imbold pieței, mai ales în rândul instituțiilor. 

Pe de altă parte, încă sunt o serie de aspecte legislative care nu au fost clarificate, plus că trebuie rezolvată problema transformării CERT.RO în directorat. De asemenea, ar trebui stimulată accesarea de fonduri europene pentru servicii de cybersecurity în zona instituțională.

Un alt subiect este educația; certSIGN a făcut eforturi în acest domeniu, atât în direcția digitalizării activității companiilor prin utilizarea semnăturii electronice, cât și în direcția securității cibernetice.

Certificarea produselor în domeniul IT&C, acel security by design, este un alt aspect al dezvoltării pieței de profil.

Firmele din domeniu sunt privite pe plan local ca niște entități care încearcă doar să acapareze piața, nu suntem ascultați din perspectiva specialiștilor, în condițiile în care UE transmite mesaje în direcția aceasta, a securității cibernetice.

certSIGN a realizat anul trecut o serie de studii cu privire la riscurile la care sunt expuși copiii în mediul online. Astfel, accesul la internet a crescut de peste 4 ori în perioada 2010 – 2018, ajungând la 84%. Circa 25% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 9 și 16 ani au avut echipamente IT (tablete, telefoane, calculatoare) infectate cu virus sau spyware.

43% dintre băieți și 32% dintre fete au intrat în contact pentru prima dată cu o persoană, pe care nu o cunoscuseră anterior, prin intermediul mijloacelor online.

Curricula în acest domeniu nu a fost actualizată sau, dacă a fost actualizată, a rămas doar pe hârtie.

certSIGN a venit în această direcție și a realizat un serial cu 7 episoade, Cyber4Kids, prin intermediul căruia vrem să arătăm copiilor din clasele primare și părinților pericolele asociate utilizării internetului și măsurile de protecție.

Am selectat o serie de teme, cum ar fi jocurile mobile, datele personale, cine te păcălește online, link-uri periculoase, internetul nu uită, alegere și protejarea parolelor sau cyberbullying.

A fost o provocare pentru noi, am primit și feedback pozitiv, am primit sprijinit de CERT.RO.

Credem că aceste inițiative trebuie continuate în rândul copiilor, care trebuie să fie pregătiți de mici, pentru că ei sunt și vor fi utilizatorii acestor tehnologii.