Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win matrimoniale ploiești Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România.

Ce caută copiii pe Internet? Vezi topul preferinţelor

În perioada 2020 – 2021, cele mai populare categorii de site-uri web printre copii au fost „software, audio, video” (44,38%), „medii de comunicare pe internet” (22,08%) și „jocuri pe computer” (13,67%), rezultă dintr-un nou raport Kaspersky Safe Kids. YouTube conduce detașat – aplicația rămâne cel mai popular serviciu de streaming video în rândul copiilor din întreaga lume. Pe locul al doilea se află aplicația de mesagerie rapidă WhatsApp, iar pe locul al treilea este populara rețea socială TikTok. Top 10 include, de asemenea, patru jocuri: Brawl Stars, Roblox, Among US și Minecraft.

Copiii sunt foarte activi în ascultarea și vizionarea videoclipurilor muzicale pe YouTube – procentul fiind 17,35% în căutările de genuri muzicale și videoclipuri. Un număr semnificativ de videoclipuri ce făceau referire la „trend-uri” actuale a fost, de asemenea, vizibil în statistici – „pop it and simple dimple” și „ASMR” reprezintă 4,43% din rezultatele istoricului de căutare. Anul acesta, cererile legate de producătorul de jocuri video Gacha Life s-au remarcat și în clasamentele de top ale copiilor din întreaga lume, cu un procent de 4%.

Când vine vorba despre gusturile muzicale, alături de liderii tradiționali precum trupele K-POP BTS și BLACKPINK, cântăreții Ariana Grande, Billie Eilish și Travis Scott, un alt gen muzical, precum ‘phonk’, a devenit popular. Se conturează, de asemenea, o tendință către videoclipuri „creative” – tot mai multe solicitări de variante de ritm, sesiuni muzicale și tutoriale despre crearea de muzică în diferite programe au început să apară în partea de sus a listei. În același timp, TikTok rămâne principalul trendsetter muzical pentru copii.

Desene animate reprezintă jumătate (50,21%) din toate căutările video ale copiilor din întreaga lume. Cele mai populare sunt Lady Bug și Super Cat, Gravity Falls și Peppa Pig. Pe locul al doilea au fost diferite emisiuni TV – cea mai frecventă căutare în limba engleză a fost The Voice Kids. În categoria filme și seriale TV, cele mai populare trailere au fost Godzilla vs Kong, recenta Justice League a lui Zach Snyder și mini-seria Disney+, WandaVision. Netflix continuă să atragă atenția mai multor copii – cele mai frecvente solicitări prin intermediul platformei au fost pentru Cobra Kai și Stranger Things.

TikTok rămâne liderul incontestabil în rândul copiilor, dar, în același timp, percepția legată de această rețea socială a început să se transforme. Acum nu mai este doar o rețea socială pentru clipuri și filmulețe de tipul lip syncs, deoarece pe platformă a început să apară mai mult conținut educativ și creativ. În același timp, pentru a crea videoclipuri TikTok, o singură persoană trebuie să realizeze munca operatorului, a actorului, a regizorului – a unei întregi echipe de filmare. Toate acestea dezvoltă abilități care nu numai că pot fi utile copiilor în viitor, ci i-ar putea determina să-și aleagă o profesie.

Printre jocurile video, cele mai populare tendințe includ Minecraft (22,84%), Fortnite (6,73%), Among Us (3,80%), Brawl Stars (6,34%) – care a captat recent atenția copiilor și este foarte popular – și mult iubitul joc Roblox (3,82%). În același timp, jocul cel mai frecvent accesat în top 10, pentru aproape toate țările, este Roblox. Dintre toate regiunile, copiii din Kazahstan au devenit lideri în vizitarea site-urilor dedicate jocurilor pe computer – 26,01%. Pe locul doi s-au situat copiii din Marea Britanie (19,40%). Dar vedem o imagine de ansamblu foarte diferită în India, unde copiii nu au accesat aproape niciodată site-uri dedicate jocurilor video de pe un computer (doar 5,08%).