Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win immediate bitwave Library zlib

Daniel Dines, fondatorul UiPath, achiziționează 5% din acțiunile brandului românesc de real estate One United Properties

Dezvoltatorul One United Properties anunță că o companie de investiții controlată de Daniel Dines a achiziționat 5% din acțiunile companiei fondate de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu. One United Properties este primul dezvoltator imobiliar din România care a fost premiat la nivel internațional cu premiul „Cea mai bună dezvoltare sustenabilă” din lume la International Property Awards 2019-2020.

„România a demonstrat de-a lungul anilor că este un excelent hub de talente în diverse sectoare, iar potențialul industriei imobiliare nu face excepție. Credem în dezvoltarea acestuia în Romania, suntem un partener pe termen lung și vrem să continuăm să investim în proiectele de dezvoltare ale companiei One United Properties.”, a declarat Daniel Dines, la momentul achiziţiei. Victor Căpitanu, Cofondator și Director Executiv al One United Properties, precizează că parteneriatul cu UiPath va contribui la dezvoltarea companiei și la consolidarea brandului românesc One United Properties, care este unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București.