Grupul Webhelp a achiziționat PitechPlus

Grupul Webhelp anunță achiziția PitechPlus, companie românească ce proiectează, dezvoltă și implementează soluții software personalizate, destinate, în special, digitalizării proceselor de vânzare și a automatizării proceselor. PitechPlus sprijină deja mari companii europene în dezvoltarea strategiei lor digitale, din sectoare diverse, inclusiv automotive, turism & călătorii, administrație publică și jocuri online. Bogdan Herea (foto), CEO PitechPlus, consideră că „asocierea cu o echipă globală de antreprenori precum Webhelp, cu care împărtășim aceeași cultură și aceleași valori, este o oportunitate fantastică pentru PitechPlus. Ne oferă contextul ideal pentru a face încă un pas în evoluția companiei, aducând clienților din portofoliul Webhelp expertiza, metodologiile și talentul colegilor noștri”. PitechPlus își va păstra actuala structură de management: Bogdan Herea, fondatorul, va rămâne la conducerea companiei cu sediul central în Cluj Napoca.

Această achiziție se înscrie în strategia grupului Webhelp de a-și consolida serviciile ce au la bază tehnologia, destinate sprijinirii clienților în implementarea strategiei lor de transformare digitală, printr-o ofertă de soluții personalizate, ce combină managementul relației cu clienții, inteligența artificială și automatizarea.

Tranzacția va consolida expertiza și factorii de dezvoltare pentru ambele companii. Pentru Webhelp și filiala sa de consultanță GoBeyond, PitechPlus sporește know-how-ul metodologic în dezvoltarea și gestionarea aplicațiilor (metodologia Agile, dezvoltare în sprinturi) și crește capabilitatea celor 250 de experți în dezvoltarea și integrarea de software.

Calitatea sa de a acționa ca integrator certificat pentru soluțiile Robotic Process Automation reprezintă un puternic element de diferențiere pe o piață în care inteligența artificială și automatizarea sunt tot mai importante. Această combinație unică de expertiză completează capabilitățile Webhelp actuale, în proiectarea și dezvoltarea serviciilor tehnologice, din domenii precum analiza vocală și a datelor sau dezvoltarea aplicațiilor mobile.

Pentru PitechPlus, Webhelp pune la dispoziție sinergii comerciale puternice (peste 500 de clienți au încredere în Webhelp pentru a le gestiona și optimiza relația cu clienții), acces la noi piețe și oportunități pentru integrarea inteligenței artificiale și a funcționalităților de învățare automată în soluțiile sale de software personalizate.

Vincent Tachet (foto), Chief Information Officer al Webhelp Grup, vede în această achiziție: „un pas major în capacitatea Webhelp de a oferi soluții tehnologice inovatoare, personalizate, în domenii cheie precum Robotic Process Automation sau digitalizarea end-to-end a proceselor de vânzare”.

Potrivit lui Yan Noblot (foto), CTO al Webhelp Grup, „achiziția PitechPlus ne va permite să răspundem mai bine nevoilor de dezvoltare ale clienților noștri, având o structură scalabilă inovatoare și competitivă, specializată în metodologiile de dezvoltare agile”.

În această tranzacție, Webhelp Grup a fost asistat de către firma de avocatură McDermott Will & Emery AARPI și Wolf Theiss, iar PitechPlus de către Stratulat & Albulescu și Șomlea & Asociații.