VIDEO Conferința eLEARNING 2021: Svetlana GOMBOŞ, Dir. gen. – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: Din perspectiva MIPE, coordonator al PNRR, vedem, pentru prima dată, că autoritățile publice vin cu expertiza lor cea mai bună ca să acoperim tot ce este nevoie în acest moment.

Svetlana GOMBOŞ, Director general – MINISTERUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE @ eLEARNING CONFERENCE 2021 (Edu Tech – Formare – Recalificare – Transformare Digitală), organizată de DIGITAL TRANSFORMATION COUNCIL, Revista COMUNICAȚII Mobile și TelecomTV.ro pe 23 aprilie 2021, de Ziua Internațională a Cărții, a Drepturilor de Autor și de Ziua Bibliotecarului din România.

Pandemia a generat foarte multe subiecte legate de transformarea digitală.

Din perspectiva Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene se vede că, într-un fel sau altul, toate structurile de autorități publice centrale și-au unit eforturile pentru a arăta care sunt problemele cu care se confruntă sectorul pe care îl conduc, arată că încearcă să participe cu tot ceea ce au identificat la nivelul lor ca problematici în scrierea acestor documente care trebuie transmise Comisiei Europene și negociate cu aceasta. 

Se vede o aplecare deosebită pentru toate categoriile de populație, de la persoane vulnerabile la persoane cu dizabilități, inclusiv până la structurile de high-end. 

Nu vorbim doar de partea socială, ci și de infrastructura IT, ca și cunoaștere, ca și profesie. Vedem toată paleta de capabilități pe care dorim s-o dezvoltăm și s-o îmbunătățim prin acest Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Nu este un proiect ușor și nu se va întâmpla bătând din palme. Noi suntem acum în faza de scriere a unui document.

Din ceea ce se vede de la MIPE, ca și coordonator al PNRR, este că, pentru prima dată, autoritățile publice vin cu durerea lor cea mai mare și cu expertiza lor cea mai bună în așa fel încât să acoperim tot ceea ce este nevoie în acest moment.

Acest PNRR este un document în lucru, se negociază pe procedura Comisiei Europene, se transmit anumite documente, pe care Comisia le analizează, apoi se face prezentarea online, se transmit observații în timpul videoconferinței, apoi vin și observații scrise. Este o negociere, nu este un proces nou sau unul cu care nu suntem familiarizați.

Acum se coboară pe firul logic către etape și ținte, și bineînțeles spre costurile asociate. Este un proces foarte greu, nu este la îndemâna oricui. De multe ori primim observații, cum ar fi pe alegerea indicatorilor sau alegerea țintelor. Din acest motiv sunt necesare aceste discuții, de două ori pe zi, pentru clarificarea tuturor aspectelor. Acum documentele sunt în mișcare, încă primim sugestii de la Comisia Europeană, de la instituții, pentru îmbunătățirea documentului final.

Doar o singură țară UE a depus PNRR, și anume Portugalia.

Pe zona de biblioteci, am văzut o serie de propuneri, au fost preluate și incluse, cum ar fi cele pentru biblioteci metropolitane, pentru care se umărește digitalizare lor și transformarea lor în hub-uri de cunoaștere.

Am văzut proiecte pentru sprijinirea de arhive și biblioteci pentru filme.

Noi vrem proiecte care să aibă adresabilitate către toți cetățenii țării.

În concluzie, lucrurile se mișcă, acesta este mesajul pe care vreau să-l transmit.