GALA Digital Transformation: Eduard MAXIM, Chief Marketing Officer – PAYByFACE: Plata cu un zâmbet se efectuează în mai puţin de 4 secunde

Eduard MAXIM, Chief Marketing Officer – PAYByFACE @ GALA DIGITAL TRANSFORMATION 2020 by COMUNICAȚII Mobile

  • Paybyface și-a propus să schimbe experiența de la casa de marcat și realitatea pe care noi o trăim acolo, atingând în aceeași măsură partea de autorizare a plăților prin tehnologia biometrică de recunoaștere facială și partea de loializare și advertising.
  • Paybyface schimbă ideea de libertate pe care noi ca oameni o putem avea atunci când vrem să cumpărăm ceva. Nu trebuie să-ţi mai pui problema dacă ai la mine portofelul, dacă telefonul este încărcat, dacă ai cash suficient. Ajungi la casa de marcat și plătești cu un zâmbet.
  • În contextul Covid-19, când toată lumea poartă o mască pe față, soluția noastră a fost adaptată la noua realitate și reușește să identifice utilizatorul chiar şi cu mască și să efectueze plata.
  • Pentru comercianți, Paybyface ajută la reducerea timpului petrecut la coadă de către clienți, întrucât plata se efectuează în mai puțin de 4 secunde.
  • Înscrierea unui client în sistem durează câteva minute, apoi plătești cu fața la comercianții care acceptă acest sistem de plată.
  • Adopția Paybyface în rândul comercianților este în creștere, avem aproape 70 de comercianți înscriși în aplicație, cum ar fi cafenele, farmacii, restaurante, cabinete stomatologice. Avem discuții cu două lanțuri mari de retail, suntem optimiști că lucrurile se vor mișca într-o direcţie pozitivă.

DIGITAL TRANSFORMATION COUNCIL, Revista COMUNICAŢII Mobile şi TelecomTV.ro au organizat GALA DIGITAL TRANSFORMATION (DX) 2020 by COMUNICAŢII Mobile, ediţia XVII – virtual, pe 10 decembrie 2020 – Summit-ul anual al elitelor din IT&C şi industriile convergente din România