Page 5 - Mobile Innovation 2017
P. 5

RolandaPREDESCU,ConsilierPrincipal,PoliticişiProgramedeCercetare-MinisterulCercetăriişiInovării

                     Ministerul Cercetării şi inovării are


            programe publice de cercetare şi facilităţi


          fiscale pentru companiile care fac cercetare


          “MCI are două sisteme de susţinere a cercetării, unul este cel al
          programelor publice de cercetare unde companiile pot veni cu
          proiectele proprii pentru a obţine finanţare. Aceasta se acordă pe
          regulile ajutorului de stat, adică sprijinul este mai mare în partea
          de cercetare fundamentală şi aplicativă, de căutare de soluţii.

          Aici, colaborarea companiilor private cu institute de profil este foar-
          te recomandabilă. Sprijinul scade pe măsură ce ne apropiem de zo-
          na competitivă, de lansare a produsului pe piaţă. Aceasta este o mo-
          dalitate de proiecte care se pot finanța în programele publice.
          Proiecte Smart City pot intra în această zonă, Smart City fiind una
          din prioritățile strategiei de dezvoltare a MCI. În afara programelor
          publice foarte importante sunt facilitățile fiscale. Pe de o parte avem                                     3
          facilitate fiscală pentru activitatea de cercetare în sine, în sensul în
          care dacă o firmă cheltuiește 1 leu pentru cerectare are dreptul să  tehnologiile de comunicații. Este foarte evidentă legătura între teh-
          deducă 1,5 lei în momentul calculului impozitului pe profit.  nologiile avansate de comunicații și centrele de calcul de înaltă
          Activitatea de cercetare este deductibilă 100%, dar prin facilitatea  performanță și apelez la companiile de comunicații să aibă în vedere
          fiscală se acordă dreptul deducerii a încă 50%. În același timp, com-  existența acestor centre în țara noastră, care sunt hub-uri pentru
          pania are avantajul promovării personalului de cercetare, pentru  datele produse la CERN.
          care se oferă altă facilitate. Cei ce lucrează pe proiecte de cercetare,  Este vorba de Centrul de Calcul al Institutului de Fizică Nucleară
          nu doar în programe publice, ci și în cele private, finanțate exclusiv  de la Măgurele, de Centrul de Calcul al Politehnicii din București,
          de companie, au scutire integrală la impozite pe salariu.  de Centrul de Calcul al Institutului de Tehnologii Izotopice și
          Acestea sunt două formule de susținere fiscală, prin care tot ceea ce  Moleculare de la Cluj și de cel mai puternic computer din țară, un
          se cheltuiește pentru cercetare este deductibil, cu un plus de 50%,  Blue Gene care funcționează la Universitatea de Vest din Timișoara.
          iar angajaţii ce lucrează în cercetare sunt scutiți de impozitul pe ve-
          nit, pe salariu. Chiar dacă suntem în grupul „modest innovators” la  Ministerul Cercetării și Inovării își dorește ca marile companii
          nivelul Uniunii Europene, totuși media pe care o avem este 50%  de comunicații să aibă în România departamente puternice de
          din cea europeană.                                   cercetare, pe care nu le au în prezent. Sunt cele două direcții
          Pentru a reduce fenomenul migrației creierelor, MCI va lansa în  majore – 5G și IoT și este clar că în România există un potențial
          2017 programul de burse pentru tineri cercetători, Programul de  foarte important pentru cercetări în aceste direcții, mai ales că avem
          granturi „Carol I”, adresat segmentului tinerilor absolvenți de liceu,  absolvenți excepționali de facultăți tehnice. Trebuie să vedem în ce
          olimpici, cu rezultate deosebite, ce sunt încurajați să rămână să ur-  măsură marii furnizori de tehnologie pot fi încurajați să promoveze
          meze studiile superioare în țară și să dezvolte proiecte de cercetare.  cercetarea în ţara noastră.

          operatoriitelecomsăaibădepartamentedecercetareîn     În România nu se face cercetare, nici măcar dezvoltare experimen-
          Româniaşisădevenimdezvoltatorilocalidetehnologie     tală, ci doar testare și se aplică ceea ce e adaptat la condițiile locale.
          Ne dorim ca actorii din sectorul telecom să fie promotori ai zonelor  Marea provocare este ca în domeniul telecom să nu fim doar con-
          care vor deveni hub-uri de comunicații extrem de puternice din do-  sumatori, importatori, şi să fim şi dezvoltatori locali de tehnologie,
          meniul cercetării. Este vorba de cele 3 mari infrastructuri de cerce-  fie că vorbim de construcția și modelarea rețelei, fie de pachetele de
          tare de nivel european care se dezvoltă în țara noastră și care creează  servicii, de modelul lor de distribuție, de virtualizarea serviciilor etc.
          perspectiva României ca atractor pentru dezvoltatorii de tehnologie.  La capitolul producției de telefoane mobile, MCI adresează invitația
          În primul rând este Laserul ELI de la Măgurele unde va funcționa  companiilor interesate să utilizeze echipamentele de care dispun in-
          un sistem de două lasere a 10 petawați fiecare, fiind practic cel mai  stitutele de cercetare de profil știința materialelor, cum ar fi Institu-
          puternic laser din lume. Apoi, e vorba de proiectul ALFRED, reac-  tul de Fizică a materialelor de la Măgurele, de Institutul de Fizică
          tor nuclear de generaţia a IV-a, cu răcire cu plumb care se va dez-  Tehnică din Iași, de Institutul de Tehnologii Izotopice și Moleculare
          volta la Institutul de Cercetări Nucleare de la Pitești. Toate acestea  din Cluj, de Institutul de Materie Condensată din Timișoara, care
          sunt proiecte europene, în fiecare caz fiind vorba de clustere de pes-  au echipamente de excepție și echipe de cercetare foarte bune.
          te 10 state partenere și cu siguranță aceste centre vor necesita un  Competitivitatea companiilor aflate în România depinde esențial de
          sistem de comunicații de mare viteză, o provocare pentru  măsura în care ele inovează prin efort propriu.”
                                                                                                   CoMUNiC@Ții Mobile
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10