Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Library zlib dla gospodyni domowej ciekawy matrimoniale ploiești

VIDEO Gomboş (MFE) – „Ne aşteptăm să obţinem peste 3 miliarde de euro pentru programe de inovare şi digitizare, din 2021”

România ar putea beneficia de o alocare de peste 3 miliarde de euro, începând din anul 2021, destinată companiilor care dezvoltă proiecte de inovare şi digitizare, a declarat, miercuri, directorul general pentru Programe Europene Competitivitate din MFE, Svetlana Gomboş (foto), la conferinţa TECH INVEST organizată de revista COMUNICAŢII Mobile, precizează Agerpres. Reprezentantul MFE a precizat însă că suma totală avansată este una neoficială.

În ceea ce priveşte partea privată, e un pic mai complicat, pentru că am avut o alocare destul de mică, dar chiar şi aşa, după primul apel de clustere IT, am găsit resurse şi am mai lansat un apel şi vedem că până în acest moment piaţa răspunde, este de peste 10 ori suprasubscris apelul de proiecte, deci apetitul pieţei este fenomenal. Nu că nu sunt bani, vor fi bani în următoarea perioadă, aşa cum arată negocierile, şi, din informaţiile noastre, din discuţiile pe care le avem, alocarea ar fi cel puţin dublă pe partea de inovare şi digitizare. Desigur, este o cifră neoficială şi mai e mult până acolo, dar ne aşteptăm ca la nivelul programului nostru de inovare şi digitizare să mergem la peste 3 miliarde de euro (începând din anul – n. r.) 2021. Deci, pregătiţi-vă, că bani vor fi! Gândiţi-vă ce doriţi să faceţi, cum puteţi să ajutaţi economia, încercaţi să fiţi la curent cu ceea ce se doreşte la nivel european şi, cu siguranţă, veţi putea fi partenerii noştri!„, le-a transmis Svetlana Gomboş participanţilor la conferinţa TECH INVEST organizată de revista COMUNICAŢII Mobile, citată de Agerpres.