Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Library zlib dla gospodyni domowej ciekawy matrimoniale ploiești

Veeam Software se extinde cu 2.300 mp în Business Garden București

Veeam Software se extinde cu 2.300 mp în Business Garden București, pentru a-și găzdui echipa din România, aflată în creștere. Compania și-a propus să își mărească personalul cu 50% în acest an, ajungând astfel la 600 de angajați la sfârșitul anului 2019, față de 400 la începutul anului. „Am crescut într-un ritm foarte rapid la nivel local, evoluând de la zero la o companie cu peste 400 de oameni în numai trei ani. Extinderea spațiului nostru de lucru a fost un pas natural, întrucât intenționăm să continuăm creșterea echipei locale, prin recrutarea unor oameni valoroși și talentați în hub-ul nostru. Prin urmare, aceștia pot construi o carieră completă, urmând toate fazele ciclului de viață al produsului: de la marketing la vânzări, finanțe și asistență tehnică. Suntem hotărâți să le oferim angajaților noștri un traseu clar de creștere și dezvoltare în cadrul companiei, oferindu-le oportunități constante de a evolua și de a dobândi noi abilități. Drept urmare, peste 20% dintre angajații noștri au fost promovați, atât pe verticală, cât și pe orizontală de când am început operațiunile în România”, precizează Andrei Romanescu, Managing Director Veeam Software Romania.

Noul spațiu de birouri, amplasat într-o clădire modernă A + construită recent în apropierea zonei ușor accesibile Grozăvești, adaugă 250 de stații de lucru pentru a răspunde extinderii echipei locale a companiei Veeam în următorii trei ani. Împreună cu cele trei etaje ocupate în AFI Park 5, Veeam Software atinge aproape 7.500 mp în România.

Creșterea și extinderea locală continuă este în concordanță cu rezultatele puternice ale companiei-mamă. Veeam Sotfware tocmai a raportat o creștere anuală de 26% a veniturilor globale recurente pentru trimestrul II din 2019, în timp ce, recent, a depășit 1 miliard de dolari în înregistrările anuale.

Numit unul dintre cele mai vibrante locuri de muncă de către ABSL (Asociația Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri în România) și selectată în lista scurtă pentru premiul „Employer of the Year” oferit de Romania Insider, filiala românească a Veeam Software este cel mai mare hub Veeam din Europa. Compania găzduiește un mediu de lucru multicultural, reunind 17 naționalități care vorbesc 19 limbi diferite.

Compania caută mereu să atragă talente care să se alăture echipei sale, atât proaspeți absolvenți, cât și profesioniști cu experiență care vizează o carieră în vânzări, marketing, finanțe sau asistență tehnică.

În afară de numeroasele oportunități de dezvoltare, angajații se bucură de un pachet de beneficii și avantaje construite cu grijă, alcătuit din două componente: una fixă, care include beneficii precum servicii de asistență medicală și bonuri de masă și una flexibilă, care permite fiecărui angajat să aleagă dintre o serie de beneficii care se potrivesc nevoilor lor.

Componenta flexibilă include beneficii precum servicii de îngrijire dentară, locuri de parcare sau abonament la sală. Preocupată permanent de bunăstarea angajaților săi, compania actualizează frecvent pachetul de beneficii pentru a răspunde mai bine nevoilor membrilor echipei.

Ca atare, anul acesta compania a conceput un upgrade la beneficiile serviciilor de asistență medicală și a crescut valoarea tichetelor de masă, în timp ce intenționează să adauge încă două beneficii, respectiv asigurare pentru copiii angajaților și abonament pentru cărți.