Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

“Transformarea digitală a instituțiilor din cultură și educație” | Simpozionul internaţional „Slove Muscelene” | ediția a XIV-a, 14-15 iulie 2022

Academia Oamenilor de Știință din România, prin Institutul de Cercetări Avansate Interdisciplinare ”Constantin Angelescu” (ICAI), împreună cu partenerii instituţionali Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I”, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică ICI București, Muzeul Național al Literaturii Române, Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov, Fundația Universitară „Carol I” și Asociația DigiLib Muscel au organizat a 14-a ediție a simpozionului internaţional ”Slove muscelene” cu tema Transformarea digitală a instituțiilor din cultură și educație, la care Revista COMUNICAȚII Mobile este partener media.

Simpozionul „Slove muscelene”, iniţiat şi organizat de către Prof. univ. dr. ing. Doina Banciu (Vicepreşedinte AOSR şi Director General ICAI) din anul 2009, s-a desfăşurat, încă de la debut, la Câmpulung Muscel, cu susţinerea autorităţilor locale, iar din anul 2021 în format hibrid, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, anul acesta beneficiind de prezenţa online a mai multor personalităţi din ţară şi din străinătate, invitați din Franța, Croația, Cipru şi Suedia.

Transformarea Digitală, între tehnologie şi managementul resurselor umane

Deschiderea oficială a simpozionului a avut loc joi, 14 iulie 2022, ora 10.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din Bucureşti, în prezenţa unor academicieni, profesori universitari, cercetători, istorici, directori ai marilor biblioteci, care au subliniat importanța Transformării Digitale și au analizat mijloacele pentru realizarea acesteia şi în România.

Dna Vicepreşedinte AOSR şi director general ICAI, d.na Doina Banciu, a dorit, în tripla sa calitate de gazdă, moderator şi organizator, să încurajeze specialiştii, cercetătorii, dar şi mai tinerii intraţi în câmpul pluridisciplinar al Transformării Digitale să acorde o atenţie sporită managementului resursei umane din această problematică deosebit de provocatoare. Întrucât factorul uman joacă un rol important în succesul proceselor de transformare digitală, autorităţile administraţiei publice, cât şi puterea legislativă, alături de mediul academic şi cel privat trebuie să definească un nou pact social care în centrul Transformării Digitale să plaseze omul. Transformarea Digitală trebuie să fie înţeleasă şi aplicată ca o componentă strategică a managementului transformării factorului uman din organizaţii, în primul rând şi mai apoi ca o componentă tehnologică, de ICT.  

În cadrul dezbaterilor simpozionului „Slove muscelene” au participat fizic şi online d.na Simona Bucura-Oprescu – Deputat, Președinte al Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, Parlamentul României, dl. Dragoş Cristian Vlad – Preşedinte, Autoritatea pentru Digitalizarea României, Prof. univ. dr. ing Tudor Prisecaru – Secretar de Stat, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Academician Florin Gheorghe Filip – Academia Română, Prof. univ. dr. ing. Dumitru Popescu – Președintele Secției de Știința și Tehnologia Informației, Academia Oamenilor de Știință din România, precum şi oficiali ai Prefecturii Argeş, alături de alţi specialişti de marcă.

Preşedintele AOSR, dl. Adrian Badea a apreciat importanţa iniţiativei dnei Vicepreşedinte Doina Banciu, care a dedicat nu mai puţin de 14 ani unei manifestări culturale care a plecat din Câmpulung Muscel şi a ajuns astăzi un eveniment cu reverberaţii internaţionale, capacitând profesionişti din mai multe ţări pasionaţi de fenomenul Transformării Digitale. Preşedintele Badea a întărit ideea că AOSR se află în prim planul acestor schimbări de paradigmă din lumea ştiinţei şi a culturii din România, activitatea Academiei pe care o coordonează fiind axată pe valorizarea celor mai noi idei apărute în aceste arii de cercetare şi inovare. Mai mult, AOSR are şi un program special dedicat Transformării Digitale, iar acest Simpozion internaţional face parte integrantă din viziunea AOSR de dezvoltare în următorii ani a accelerării  fenomenului de digitalizare în toate câmpurile societăţii româneşti.

D.na conf. univ. dr. Mireille Rădoi, directorul BCU, a precizat în deschiderea simpozionului importanţa temei dezbătute mai ales din punctul de vedere al bibliotecilor care trebuie să facă faţă noilor paradigme instituţionale generate de transformarea digitală.

Simpozionul a respectat şi relaţiile tradiţionale ale României cu Franţa, astfel cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a Franţei (14 iulie) a fost lansată cartea ”Points de non-retour [Diagonale du vide], [Quais de Seine], [Thiaroye]” a autoarei franceze de origine română Alexandra Badea, volum publicat la Editura L’Arche, Paris, 2019.

În cadrul manifestării culturale a mai fost organizată şi o expoziţie inedită de costume tradiţionale muscelene, „Marama, element identitar al Muscelului”, de către Elena Iagăr şi Ion Tița-Nicolescu, incluzând şi costume din colecţia personală a d.nei deputat Simona Bucura-Oprescu.


Oficialii ministerelor Educaţiei, Culturii, Cercetării, Inovării şi Digitalizării salută Simpozionul internaţional

Audienţa selectă a beneficiat şi de prezenţa oficialilor din trei ministere importante vizate predilect de fenomenul Transformării Digitale, respectiv dl. secretar de stat Sorin Ion – Ministerul Educaţiei, dl. director Ioan Matei – Ministerul Culturii, care au transmis şi mesajele miniştrilor de resort. De asemenea, dl. secretar de stat Tudor Prisecaru, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României, dl. Dragoş Cristian Vlad au exprimat opinii oficiale despre rolul instituţiilor pe care le coordonează în direcţia armonizării transformării digitale a sectorului public din România.

O prezentare documentată, dublată de o implicare personal-afectivă faţă de fenomenul cultural al zonei muscelene, a avut deputata musceleană Simona Bucura-Oprescu, care a prezentat beneficiile Transformării Digitale ce trebuie susţinută de un cadru legislativ adecvat pe care Parlamentul României îl va asigura în perioada imediat următoare. Aceasta a subliniat că tradiţia zonei argeşene a fost întotdeauna de toleranţă, de deschidere faţă de oameni, iar costumele naţionale expuse la Simpozion, unele chiar din colecţia sa personală, arată bogăţia intelectuală şi tăria de caracter a oamenilor din zonă.

Dl. Secretar de stat Sorin Ion s-a declarat un susţinător şi promotor al transformării digitale în sistemul educaţional, alături de conducerea Ministerului Educaţiei din care face parte, evocând paşii făcuţi în ultimii trei ani de când accelerarea digitalizării, cauzată de pandemia de Covid 19, în domeniul educaţional a creat multiple experienţe pozitive în direcţia nouă a fenomenului e-learning şi a educaţiei „remote”, de oriunde prin intermediul sistemelor digitale.

La rândul său, dl. Secretar de stat Tudor Prisecaru (MCID) a evocat personalităţile la nivel internaţional care îşi au obârşia în Câmpulung Muscel, precum şi elementele de cercetare care trebuie să stea la baza transformării digitale. Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, o nouă structură creată nu cu mulţi ani în urmă, ar putea să fie vectorul politicilor dezvoltării acestui noi fenomen al Transformării Digitale. Atât Guvernul, cât şi UE, au dedicat Transformării Digitale o serie de fonduri care trebuie să-şi găsească ţinta în proiectele ce vor fi înaintate de către instituţiile publice de interes public naţional.

Preşedintele ADR, dl. Dragoş Cristian Vlad, susţine că instituţia pe care o conduce este în centrul Transformării Digitale în toate instituţiile publice, inclusiv în biblioteci şi alte instituţii culturale, iar PNRR poate crea un cadru adecvat atât pentru proiecte de largă utilitate, cât şi pentru fiecare instituţie în parte. Noua echipă de la ADR, formată şi în urma unor concursuri recente, are toate atu-urile pentru ca misiunea ADR să fie dusă la bun sfârşit în următorii ani, cu predilecţie subliniind că bibliotecile se află în atenţia fenomenului de Transformare Digitală.

Profesorul Soulla Loucadirectoarea Institute For the Future, University of Nicosiadin Cipru a avut o intervenţie foarte interesantă şi consistentă informaţional prin care a probat că direcţiile actuale din Transformarea Digitală trebuie să se bazeze şi pe noile direcţii strategice reprezentate de către blockchain, data mining şi trebuie să acorde o atenţie deosebită atât fenomenului de inteligenţă artificială, cât şi, deopotrivă, celui al securităţii cibernetice, atât de provocator mai ales în ultimii trei ani.

Lansare de carte în premieră pentru România

În prima zi de simpozion de la BCU a avut loc şi lansarea publică în premieră românească a trei cărţi ale autoarei de limbă franceză Alexandra Badea. Lansarea a beneficiat de prezentarea a trei profesionişti de marcă: Prof. univ. dr. Liviu Lucaci, rectorul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică București, Prof. univ. dr. Ioan Cristescu, Directorul Muzeului Național al Literaturii Române şi diplomatul cultural Mohamed Ketata, Directeur Régional – Agence Universitaire de la Francophonie – Europe Centrale & Orientale Regional. Dl. Ketata a ţinut să remarce că trilogia dramaturgului român Alexandra Badea surprinde şi potenţează un element important al existenţei mai multor francezi, inclusiv a istoriei familiei sale, sentimentul de identitate. Realizatoarea de documentare este animată de dorinţa de a recupera şi pe cât posibil repara amintirile. Născută în 1980, Alexandra Badea este un autor francez de origine română, regizoare, realizatoare de spectacole şi actriţă ale cărei piese de teatru, ca şi primul roman, Zone d’amour Prioritaire, sunt publicate de către L’Arche – o reputată editură franceză creată în 1949 de către Robert Voisin. Editura îşi propune să familiarizeze un public larg cu domeniile rezervate specialiștilor, precum psihanaliza, filozofia, estetica şi teatrologia.

Rectorul UATC, Liviu Lucaciu, a punctat personalitatea autoarei pe care o cunoaşte de cel puţin 20 de ani din colaborările cu teatrele din România, subliniind prezenţa regizoarei în activitatea Teatrului Naţional din Bucureşti, precum şi succesele acesteia la nivel internaţional, în tripla sa calitate de dramaturg, scenarist şi chiar de actor prezent în propriile sale piese.

În continuarea lansării, directorul MNLR, Ioan Cristescu, a dorit să precizeze că astfel de lucrări artistice ar trebui traduse şi în limba română, pentru că ele sunt elemente importante în legăturile culturale dintre naţiuni şi contribuie fără nicio îndoială la toleranţa faţă de alte popoare din diferite spaţii geografice.

Conferinţa online de comunicări ştiinţifice – dimensiunea digitală a conţinutului de calitate

Ziua de 15 iulie a fost dedicată exclusiv comunicărilor ştiinţifice susţinute de către următorii specialişti:
– 
Conf. univ. dr. Mireille Rădoi – Academia de Studii Economice din București, Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” | Noul val al bibliotecilor 2.0; 

– Ionuț Petre – Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică ICI București | Transformarea digitală a instituțiilor în contextul societății informaționale;

– Prof. univ. Dr.ing. Larisa Ivaşcu, Director al Centrului de Cercetări în Inginerie şi Management, Universitatea Politehnica Timişoara | Importanţa digitalizării în universităţile tehnice;

– Monica Barbu, Dragoș Cătălin Barbu, Dragoș Iordache – Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică ICI București | Standardizare și interoperabilitate – elemente cheie ale transformării digitale;

– Dr. Arja Mäntykanyas – Senior Lecturer University of Borås, Sweden | Expertiză unică în transformarea digitală;

 Radu Marius Boncea, Carmen Rotună – Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică ICI București | Tehnologii suport pentru viitoarea economie digital;

– Alexandru Gheorghiță – Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică ICI București | Arhitecturi distribuite de calcul bazate pe evenimente;

– Ionuț-Eugen Sandu, Mihail Dumitrache – Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică ICI București | Impactul transformării digitale asupra domeniilor internet la nivel național și internațional;

– Alexandru Georgescu, Carmen Elena Cîrnu – Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică ICI București | Reziliența în era interdependențelor transfrontaliere;

Prof. univ. dr. Sorin Ivan, Director ”Tribuna Învățământului” | Tribuna Învățământului” – spațiu al ideilor inovatoare pentru educația din România;

Finalmente, Dr. Arja Mäntykanyas – Senior Lecturer University of Borås, Sweden a punctat profesional modelul suedez de Transformare Digitală din instituţiile culturale şi în sistemul educaţional suedez, unul dintre cele mai performante din Europa şi din lume. Aceasta a pus accentul pe noile concepte ca Digital Humanities şi Multiple Working Places, care au schimbat deja paradigma din domeniul educaţiei, dar şi al muncii la distanţă prin fenomenul virtualizării, al comunicării online şi video.

Mohamed Ketata, Directeur Régional – Agence Universitaire de la Francophonie – Europe Centrale & Orientale Regional, a apreciat importanţa Simpozionului şi declară că instituţia pe care o conduce sprijină demersul instituţiilor de cultură şi învăţământ pentru modernizare şi cooperare la nivel internaţional.     

Lucrările prezentate în plenul Simpozionului se vor publica într-un volum tipărit, cu rezumate în engleză și franceză, postfațate de o prezentare a zonei Muscel și a perspectivelor de dezvoltare ale acesteia.