Tiberiu GÎNDU, Director Executiv – ANISP @ Conferința Internet .RO încotro în vremuri AI?, organizată de Digital Transformation Council pe 18 septembrie 2024, moderată de Ion Vaciu și Roxana Onea.
Referitor la proiectul Netcity, Consiliul Concurenței, fiind obligat să investigheze, a descoperit nereguli și a amendat compania. Aproape concomitent, ANCOM a reușit să finalizeze reglementarea prin Decizia 40/2019, la care am avut obiecții atunci, deoarece tarifele ni se par încă mari. Am atacat decizia în instanță, iar procesul este în curs. ANCOM a menționat că aceste tarife vor fi revizuite după un anumit număr de ani și probabil că este momentul să le reevalueze. Ipotezele inițiale de reglementare, care favorizau buclele față de arii, s-au schimbat; acum predomină ariile față de bucle, iar echilibrul tarifar este cu totul altul.
Subscriu la ceea ce a prezentat Eric Băleanu, Președintele Asociației InterLAN, în cadrul Conferinței Intertnet RO Încotro? mai devreme, dar voi aborda și alte probleme legate de concurență. În primul rând, mă refer la peering-ul IP, adică interconectarea rețelelor IP. Serviciile digitale trebuie să fie accesibile oricărui cetățean al României, însă acest lucru depinde de cât de bine sunt interconectate rețelele operatorilor. Dacă sunt clientul operatorului A, care nu este bine interconectat cu operatorul B, ce deservește cloud-ul guvernamental, atunci comunicația nu va fi eficientă.
Această problemă are legătură tangențială cu vechea chestiune nerezolvată a interconectării bazelor de date ale instituțiilor. Deși acestea încă nu sunt interconectate, principala piedică a fost lipsa de compatibilitate software; arhitectura sistemelor, realizate de firme diferite, nu a fost proiectată de la început pentru a fi interconectabilă. S-a adăugat și dificultatea interconectării fizice la nivel de rețea.
Peering-ul IP este, așadar, un punct nevralgic. În mod normal, rețelele ar trebui interconectate pe calea cea mai scurtă, pentru ca utilizatorii să beneficieze de servicii optime și de comunicații rapide. Dacă doi utilizatori sunt pe rețele diferite care nu sunt interconectate local, traficul lor poate fi rutat prin hub-uri internaționale, precum Frankfurt, ceea ce crește latența și riscurile de securitate, și implică costuri mai mari.
Anumiți operatori solicită condiții asimetrice și exagerate pentru interconectare, profitând de dimensiunea lor și încercând să își securizeze baza de clienți. Un potențial client poate fi tentat să aleagă un operator mare pentru a beneficia de o rețea cu mulți utilizatori, unde serviciile funcționează mai rapid. Peering-urile nu sunt mereu dimensionate corect, iar interconectarea prin tranzit la mare distanță crește timpul de răspuns, riscurile de securitate și costurile.
În România, este caracteristic pentru un anumit operator să refuze interconectarea în condiții normale. Acest operator, când era mic, căuta să se interconecteze, dar acum, fiind dominant într-un segment, își schimbă abordarea și nu mai este deschis la interconectare, invocând competiția pe infrastructuri și evitând reglementarea de către ANCOM.
Este important să vedem în ce condiții își desfășoară activitatea acest operator și dacă nu cumva încalcă regulile de concurență. O interconectare firească a rețelelor implică conectarea directă sau printr-un punct local de Internet Exchange, precum RoNIX sau InterLAN, unde toate rețelele pot comunica eficient și la costuri reduse. Însă, suntem adesea siliți să ne interconectăm la distanțe mari cu anumite rețele, ceea ce afectează calitatea serviciului.
Deși prețurile pentru consumatori rămân mici, latența redusă a devenit esențială în contextul migrării serviciilor de comunicații peste IP, cum ar fi VoIP, teleconferințe, telemedicină. Lipsa unei interconectări eficiente afectează aceste servicii, mai ales în perioade critice, cum a fost pandemia.
Operatorul dominant evită participarea la platforme locale de Internet Exchange, ceea ce poate fi interpretat ca o barieră anticoncurențială. Deși nu refuză explicit interconectarea, impune condiții care descurajează colaborarea, cum ar fi tarife exagerate sau capacități insuficiente.
Abuzul de poziție dominantă este reglementat de legislația europeană. O companie dominantă are responsabilitatea de a nu denatura concurența, iar practici precum stabilirea prețurilor sub costuri, refuzul de a furniza inputuri indispensabile concurenței sau perceperea unor prețuri excesive pot constitui un abuz.
