Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România. Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Proiectul educațional ”Kidibot Start-Up România”, organizat de MCSI și StartEvo, și-a premiat câștigătorii

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) și Asociația StartEvo au sărbătorit Ziua Copilului pe 1 și 2 iunie, în cadrul finalei primei ediții a proiectului „Kidibot Start-Up România”, desfășurat prin platforma educațională Kidibot (www.kidibot.ro) în perioada 9 mai – 2 iunie 2019. ”Alături de copii și de părinții lor, am sărbătorit 1 iunie prin joacă, împreună cu mulți prieteni ai tehnologiei. Informațiile despre univers, roboți, tehnologie în general, filme SF, educație financiară, marketing și vânzări au întregit cunoașterea pe care au asimilat-o copiii pe parcursul celor două zile în care s-a desfășurat finala proiectului Kidibot Start-up Romania Summit”, precizează Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Sub sloganul ”Educație prin joacă”, 80 de copii, cu vârstele între 6 și 14 ani, au fost sprijiniți de către experți să devină mini-antreprenori și să-și facă propriul proiect de Start-Up Tehnologic.

Ideile copiilor au fost inedite, de la cele bazate pe protejarea mediului (roboți acționați de energie curată care strâng gunoaiele din lacuri, râuri și oceane), până la magazine automatizate, roboți care ajută la treburile casnice, care tund gazonul sau dau de mâncare animalelor de companie.

”Cele mai grele întrebări pe care le-am primit ca ministru au venit de la cei mici: care este modelul tău în viață?; ai construit vreodată un robot?; ce face un ministru?; există o facultate pentru ministru?; care erau desenele animate la care te uitai cand erai mic? Meseriile preferate de copii sunt: hacker pentru România, CEO, călăreț, balerină, programator, actriță, soldat. Îi felicit pe copii dar și pe părinții care fac o treabă extraordinară în a le oferi acestora competențe digitale de la o vârstă fragedă, asigurându-ne că viitorul este unul bun pentru România”, a mai spus ministrul Alexandru Petrescu.

Au fost create următoarele start-up-uri: Fly Team, Disable Bots, Gamerii, Autonomis, Robogarden, Speranța, Robopet, Multitask, Roboida, Roboți Anti-Plastic, Robotic, Robofish, Masina de Plastic, Super Girls, Sky-Walker, Robotul Gunoiului, Happy Bot, Electrocute, Clean Water Eco Green, RBT3, Roboțeii, Greenboys, Aquacity, Fly Car.

Printre participanți au fost și copii cu dizabilități – dislexici și hipoacuzici care prin tehnologie au dorit să-și reinventeze viitorul.

În prima parte, împreună cu mentorii KIDIBOT, copiii, grupați în cinci alianțe (Verde, Roșie, Galbenă, Portocalie, Albastră) au trecut prin cinci ateliere: ”Inspirație creativă” cu Andrada Fiscutean (ProFM); ”Educație financiară” – cu Camelia Sava, specialist financiar; ”Știință și tehnică” – cu Cristian Român și Adrian Bănuță de la revista Știință și Tehnică; ”Vorbit în public” – cu Nadina Nedelea Rus, jurnalist și specialist în comunicare și Simona Șerban, jurnalist; ”Marketing și vânzări” – cu Valentin Știrbu (RCS–RDS). În a doua parte a finalei concursului, copiii, pe echipe, au fost ajutați de mentori, au identificat nevoi ale umanității și au creat propriul start-up. La final, și-au prezentat creațiile unui juriu. Efortul lor a fost premiat cu telefoane, cărți și multe alte surprize, dar și cu diplome de mini-antreprenori.