Wild set of tp porn videos on PornsOK.com immediate bitwave Library zlib

Noile plăci de bază TRX40 de la Asus

Asus a anunțat noua sa serie de plăci de bază TRX40, ce este echipată cu funcții noi și îmbunătățiri ce ajută deopotrivă profesioniștii, entuziaștii și gamerii să dezlănțuie întregul potențial al procesoarelor AMD Ryzen Threadripper din generația a 3-a – ROG Zenith II Extreme, ROG Strix TRX40-E Gaming și Prime TRX40-Pro.

Alăturată chipsetului TRX40, cea de-a 3-a generație de procesoare Threadripper aduce pentru prima dată interfața PCI Express 4.0 pe desktop-urile high-end, dublând lățimea de bandă pe un total de 64 de linii PCIe 4.0 pentru SSD-uri, plăci grafice și echipamente AV mai rapide. Fiecare slot PCIe și M.2 de pe linia Asus TRX40 are conectivitate PCIe 4.0 pentru maximum de lățime de bandă, ceea ce înseamnă că fiecare placă de extensie pusă pe Asus TRX40 va funcționa la capacitatea maximă posibilă.

Pentru utilizatorii de desktopuri high-end, seriile TRX40 oferă patru canale de memorie pentru o cantitate de până la 256 GB memorie RAM întinsă pe opt sloturi. A treia generație de procesoare Threadripper menține, de asemenea, suportul predecesorilor pentru memoriile ECC. Acest lucru le permite celor ce își construiesc un PC să ducă creațiile lor pe noi înălțimi, cu viteze RAM implicite de 3200 MHz și să împingă limitele chiar mai departe cu un impuls primit de la tehnologia exclusivă OptiMem III din ROG Zenith II Extreme.

Asus a lansat câte o placă ROG sau Asus TRX40 pentru fiecare tip de utilizator, de la profesioniștii care vor totul și pasionații de jocuri însetați de performanță la utilizatorii care își construiesc pentru prima dată un PC căutând experiența ideală. Pentru mai multe detalii despre linia ROG vă rugăm să vizitați rog.Asus.com/. Ghidul nostru cu specificații complete și imagini pentru întreaga linie de plăci de bază TRX40 este localizat pe Asus Edge Up.

ROG Zenith II Extreme: Proiectată pentru utilizatorii pretențioși care trăiesc pentru a depăși fiecare limită

ROG Zenith II Extreme este perfectă pentru utilizatorii profesioniști și pasionații de jocuri ce doresc să exploreze limitele celei de a treia generații de procesoare Threadripper și ale frecvenței memoriilor. Aceasta este dotată cu hardware de ultimă generație pentru a satisface utilizatorii cei mai pretențioși. Placa urmărește un echilibru între puterea industrială și iluminatul pe placul gamerilor. Cu luminile oprite, Zenith II Extreme sintetizează camuflajul și subtilitatea, însă odată ce se pornește Aura RGB LED multizonal, placa devine aspectuoasă. Panoul decorativ de deasupra scutului I/O are motiv holografic Infinity Lighting, în timp ce ecranul color LiveDash OLED poate afișa codurile POST, informații critice despre sistem sau o grafică anume. Capacul ROG Armor din aluminiu acoperă aproape toată partea din față, iar placa metalică întărește platforma pentru a susține greutatea radiatoarelor masive și a plăcilor de extensie.

Zenith II Extreme oferă un design VRM cu 16 etaje de alimentare, recomandat pentru overclockingul extrem. Multe dintre componentele sistemelor high-end se pot arde odată ce sarcinile urcă și biții încep să curgă, astfel că radiatorul principal al VRM-ului de pe Zenith II Extreme utilizează două ventilatoare semi-pasive ce pornesc doar atunci când temperatura componentelor atinge 60ºC. Pentru a spori și mai mult disiparea căldurii, o conductă de căldură se alătură radiatorului VRM principal cu un radiator termic auxiliar sub învelișul I/O. Un alt ventilator amplasat sub radiatorul chipsetului absoarbe căldura sloturilor M.2 principale și a plăcii TRX40 însăși, iar fluxul de aer ajută, de asemenea, la menținerea la temperaturi reduse a SoC VRM în timpul overclockingului memoriilor. Fiecare dintre aceste ventilatoare este suficient de inteligent pentru a funcționa doar atunci când este necesar și este controlat prin utilitarul Fan Xpert 4.

Capabilitățile extinse de stocare sunt oferite de cele cinci sloturi M.2 ale lui Zenith II Extreme, fiecare utilizând până la patru linii PCIe 4.0, cu trei sloturi direct pe placă și două ce vin de la modulele DIMM.2 exclusive. Hard disk-urile sunt încă regii capacității pure, iar Zenith II Extreme furnizează opt porturi SATA pentru a veni în întâmpinarea cerințelor de stocare masivă. Rețelistica este un aspect esențial pentru stațiile de lucru și desktopuri pentru că aceste sisteme implică adesea transferul unor bucăți masive de date de la o mașină la alta.

Zenith II Extreme dispune de un trio de interfețe de rețea. Un controler Intel I211-AT Gigabit Ethernet pune lucrurile în mișcare, însă controlerul Aquantia AQC-107 10GbE accelerează lucrurile și face ca transferul mai multor terabiți să fie o chestiune de scurtă durată. Dacă firele nu sunt în plan, conectivitatea de viitor a lui Zenith II Extreme cu suport Wi-Fi 6 Intel AX200 și Bluetooth 5 ar trebui să fie satisfăcătoare. Fiecare îmbunătățire recentă pentru viteza USB și-a croit o cale spre Zenith II Extreme, astfel că placa este mai mult decât pregătită pentru cele mai noi periferice.

Panoul din spate conține un total de șapte porturi USB 3.2 Gen 2 cu tranzit de 10 Gbps, însă adevăratul plus îl reprezintă conectorul super-rapid USB 3.2 Gen 2×2 Type-C cu 20 Gbps lățime de bandă. Placa de bază include o pereche de conectori frontali USB 3.2 Gen 2, patru porturi USB 3.2 Gen 1 și trei conectori USB 2.0. În cele din urmă, ne-am asigurat că toate aspectele audio importante sunt bifate, fie pentru jocuri, fie pentru muzică redată prin căști. Zenith II Extreme utilizează un codec SupremeFX S1220, cuplat cu un DAC high-end ESS Sabre 32-bit. Pachetul audio include mai departe suport software pentru DTS Sound Unbound, oferind peisaje sonore profunde cu un sunet 3D precis bazat pe obiecte.

ROG Strix TRX40-E Gaming: Preia conducerea în orice arenă

ROG Strix TRX40-E Gaming este placa de bază cu toate acreditările unui desktop high-end, așteptate de la o astfel de componentă de excepție și integrează toată puterea într-un format standard ATX cu opțiuni de personalizare, estetică cybertext și ecran LiveDash OLED de 1,3 inchi. Designul frapant, unghiular, se extinde către radiatorul M.2 și capacul pentru circuitele audio, iar cea mai mare parte a plăcii este înnegrită astfel că arată excelent în orice nuanță a iluminatului RGB LED. Noua placă Strix alimentează procesorul printr-un VRM cu 16 etaje cu două ventilatoare semi-pasive deasupra radiatorului pentru a menține totul rece, chiar și în timpul overclockingului solicitant.

Conectorii de alimentare ProCool II și pinii lor solizi ajută la menținerea unei alimentări stabile, furnizate către numeroasele nuclee ale lui Threadripper, păstrând conectorii reci, chiar sub sarcină. Placa oferă, de asemenea, o mulțime de opțiuni pentru dispozitivele de stocare și periferice. Există trei sloturi M.2, fiecare legat la patru linii ale PCIe 4.0, precum și opt porturi SATA montate spre marginea plăcii. Spre spate sunt opt porturi USB 3.2 Gen 2 cu 10 Gbps lățime de bandă, incluzând unul Type-C, alături de alți patru conectori USB 2.0 Type-A. Strix TRX40-E Gaming oferă, de asemenea, conectori dedicați atât pentru pompe AIO cât și pentru cele personalizate, alături de arsenalul standard de conectori pentru ventilatoare. Noua placă vine cu un trio de controlere de rețea. Adaptorul Wi-Fi 6 Intel AX200 cu Bluetooth 5 își reia rolul alături de puternicul controler Realtek Ethernet 2.5 Gbps împerecheat cu controlerul Intel I211-AT Gigabit Ethernet. Pentru cerințele audio, Strix TRX40-E Gaming utilizează codecul SupremeFX S1220 alături de suportul DTS Sound Unbound.

Asus Prime TRX40-Pro: O fundație profesională solidă pentru orice Threadripper din generația a 4-a

Prime TRX40-Pro este o fundație solidă pentru orice entuziast sau profesionist cu fluxuri de lucru creative precum editarea video și randarea 3D ce beneficiază de puterea procesoarelor cu multe nuclee. Pe lângă contribuția sa la aspectul curat și designul futurist, radiatorul VRM din aluminiu periat transmite căldura departe de subsistemul de alimentare cu 16 etaje care cuprinde etaje Infineon TDA21462 integrate, împerecheate cu bobine și componente premium.

Fiecare slot de extensie vine, de asemenea, încărcat cu performanța PCIe 4.0: trei Asus SafeSlot PCIe x16 evidențiază zona principală a plăcii și sunt pregătite să ruleze toate în configurație x16/x16/x16. Prime TRX40-Pro include trei sloturi M.2, cu lățime de bandă PCIe 4.0 x4. Creatorii care lucrează cu fișiere video masive pot pune în RAID multiple dispozitive NVM Express (NVMe) pentru o lățime de bandă I/O masivă și redarea ideală în zona lor de editare. Două dintre aceste sloturi stau sub un radiator dedicat pentru a preveni atenuarea termică a performanței SSD-urilor în condiții de încărcare ridicată. Al treilea slot M.2 poziționează SSD-ul vertical pentru a profita de fluxul ambiental de aer din jurul soclului procesorului.

Selecția de porturi USB de pe panoul din spate include trei conectori USB 3.2 Gen 2 Type-A și un port reversibil USB 3.2 Gen 2 Type-C ce furnizează până la 10 Gbps pentru conectarea stocării externe rapide, interfeței audio, controlerelor dedicate de editare video și a altor dispozitive. Prime TRX40-Pro are, de asemenea, un set complet de conectori pentru ventilatoare și pompe, controlați de utilitarul Fan Xpert 4.

Placa include, de asemenea, un soclu E-key M.2 2230 pentru cei care doresc să adauge un modul Wi-Fi. Conectivitatea cablată este furnizată de un port Gigabit Ethernet, susținut de un chip Intel I211-AT. Codecul audio Realtek S1220 oferă calitate audio pură, ajutat de ecranarea EMI și straturile PCB separate pentru canalele stânga și dreapta pentru a menține integritatea semnalului. Atunci când se vrea creșterea volumului, suportul DTS:X Ultra oferă sunetul 3D spațial prin căștile și difuzoare existente.