DIGITAL TRANSFORMATION COUNCIL, Revista COMUNICAŢII Mobile şi TelecomTV au organizat pe 22 februarie 2023 Conferința LIVE EDU INVEST 2023 – TRANSFORMAREA DIGITALĂ ÎN EDUCAŢIE, LEARNING & HR.
În deschiderea conferinței, VIP speakerii au răspuns într-un „minut de aur” la întrebarea „Cum vedeţi transformarea digitală în educaţie, learning & HR?” Iată viziunile acestora, pe care vă invităm să le urmăriți și în streamingul video al conferinței LIVE, disponibil mai jos:
Dumitru BORŢUN – Profesor,
SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative)
Digitalizarea poate fi abordată din mai multe direcții de întâmpinare. De pildă, unii sunt preocupați de formarea cadrelor, alții sunt preocupați de tehnologie, în timp ce alții sunt preocupați de modalitatea didactică de implementare în procesul educațional.
Eu am altă perspectivă și din acest motiv m-am înscris la acest eveniment.
Este vorba de perspectiva etică. Eu predau Etică în comunicare la SNSPA.
Din această perspectivă, m-am simțit obligat să intervin și să discutăm despre acest lucru pentru că viitorul ne pune în față un domeniu necartografiat din punct de vedere etic. Nici nu știm pe ce intrăm, habar nu avem care este nordul, sudul, vestul și estul din perspectivă etică. Din acest motiv cred că merită să discutăm această manieră de abordare.
Răzvan BOLOGA – Profesor,
ASE (Academia de Studii Economice din Bucureşti)
Îmi voi începe intervenția printr-o afirmație care mi-aș dori să devină mai populară, respectiv roboții sunt de-ai noștri, nu vă speriați de ei, n-o să ne înlocuiască, nu vom dispărea din cauza lor.
Joburile viitorilor vor fi, însă, transformate semnificativ de roboți. Nu prea avem ce să facem. Noi devenim din ce în ce mai bătrâni, copiii sunt din ce în ce mai puțini, criza demografică impune necesitatea ca oamenii să-și asume riscul implementării inteligenței artificiale și roboticii pe scară largă.
Oricât de mult ne-am dori noi să păstrăm actualul sistem economic, bazat pe industrie, servicii, muncă repetitivă, ierarhii, programe fixe, punctualitate, pur și simplu nu se mai poate, nu mai suntem destui, nu mai suntem suficient de tineri.
În acest context, ne trebuie o reformă a sistemului educațional, în primul rând. Introducerea pe scară largă a noilor tehnologii va crea multe situații în care joburile din prezent nu vor mai avea relevanță.
Nu mă refer la joburi cum ar fi taximetriști sau bucătari sau alte zone în care roboții sunt deja destul de ușor de intuit. Vorbim inclusiv de joburi aparent imune, cum ar fi avocaţii. Există instrumente generative care pot scrie o pledoarie peste nivelul unui avocat mediu. De asemenea, vorbim de joburi din publicitate sau notariat sau alte zone, care vor fi puternic transformate.
Există trei direcții care ar trebui puse în practică, după părerea mea. Astfel, trebuie să introducem în școli învățarea adaptivă cu AI, trebuie să introducem semiconductori în școli și trebuie să trecem la o evaluare orientată pe competențe, de la evaluarea orientată pe cunoștințe, practicată în prezent.
Doina BANCIU – Vicepreşedinte,
AOSR (Academia Oamenilor de Ştiinţă din România)
Vreau să amintesc tuturor că educația înseamnă să transmiți cunoștințe și cineva să le acumuleze și apoi să le valorifice. Problemele cheie sunt cum transmitem, ce fel de informații transmitem, cine le transmite și cine le receptează.
În opinia mea, pentru a avea o transformare digitală a întregii societăți, trebuie să ținem seama de patru elemente. În primul rând, cine predă, cine sunt profesorii și dacă ei pot preda după o curriculă adaptată noilor cerințe ale societății. Al doilea element este infrastructura, care trebuie să fie una adecvată. Urmează cadrul legal și instituțional, care să susțină procesul de educație pentru transformare digitală.
Camelia DIŢESCU – Program Manager,
Oracle Academy
În momentul de față, noi lucrăm cu generația Z, respectiv cei născuți în perioada 1995 – 2015. Ei sunt generația digitală, ei sunt nativ digitali. Cu ei nu vom avea o mare problemă dacă noi reușim să-i susținem și să-i ghidăm cu tot ce înseamnă competențe digitale.
Marilena IONAŞCU – Education Director,
Microsoft România
Noi considerăm că o modalitate foarte importantă prin care mediul privat se poate implica în rezolvarea acestei provocări este reprezentată de parteneriatele cu instituțiile de învățământ. Aceste parteneriate ar trebui să se deruleze în două direcții, respectiv instruirea elevilor și studenților, pentru a pregăti acel pool de viitori specialiști IT de care e atât de mare nevoie, și instruirea cadrelor didactice.
Daniela VIŞOIANU – Consilier Parlamentar,
Senatul României | Comisia pentru învățământ
Avem o reformă tăcută care se întâmplă în sistemul de educație. În sfârșit, avem în România o rută completă de învățământ dual, asta înseamnă nivel de calificare 3, 4, 5, 6, 7 și 8. Practic, am putea vedea în câțiva ani că vom avea absolvenți de facultăți de științe aplicate.
Rămâne în sistemul de învățământ provocarea introducerii de noi calificări, noi rute de învățare, cât de repede se schimbă oferta educațională în raport cu dinamica cerută pe piața forței de muncă. Nu sunt neapărat un avocat pentru o trecere dramatică, valorizez educația comprehensivă, care pregătește o persoană din multe puncte de vedere, inclusiv în privința gestionării viitorului și incertitudinii. Competențele digitale sunt foarte importante pentru fiecare tânăr care iese de pe băncile facultății.
Avem această reformă pe ruta de învăţământ dual și avem o altă mare provocare, respectiv creșterea speranței de viață care a antrenat o decizie în cazul statelor dezvoltate de a ține copiii cât mai mult în școală, pentru că oricum vor munci o perioadă lungă de timp.
Membrii generației Z pare că nu sunt genul de angajați cu un singur loc de muncă, joacă pe mai multe fire, vor mai multe tipuri de ocupații, sunt mult mai creativi, mult mai mult pregătiți să-și dezvolte propriul loc de muncă, nu caută un loc de muncă, sunt creatori de loc muncă și, mai ales, creatori de sens pentru ei înşiși.
Cred că ne vor depăși în ceea ce privește cât de repede vor fi ei pregătiți pentru viitor dacă nu-i tragem foarte tare în spate cu constrângerile sistemului educațional, care nu e acolo unde ar trebui să fie în privința reformei.
Primii absolvenți cu nivel de calificare 5 (postliceal) vor ieși peste doi ani.
Călin RANGU – Vicepreşedinte, CIO Council
Nevoia de educație spre inovare este esențială. Pregătirea cadrelor de conducere, a șefilor care să adopte inovația în companie este foarte importantă. Tehnologia în sine este un tool, o unealtă. Transformarea digitală se referă, de fapt, la organizație, la oameni, la procese, la managementul schimbării. Sistemul educațional încă este rigid, ar trebui creat un ecosistem pentru a putea să se transforme digital. Ecosistemul are foarte mulți actori, iar actorul legislativ, de exemplu, normele și reglementările sunt foarte importante.
Segmentul de profesori, care să transfere acest conținut adaptat erei digitale, trebuie să se transforme.
La Universitatea Danubius, unde sunt decan la Facultatea de Științe Economice, pe fonduri PNRR avem un proiect de a crea un metavers pentru a-i aduce pe studenți unde se simt confortabil.
Radu JUGUREANU – Profesor
Sunt profesor de matematică de 40 ani. Am învățat în 40 de ani de utilizare a computerului că e-learning nu vine de la electronic, ci de la enhance, adică a spori, a intensifica.
Acest e-learning, conform studiilor internaționale, nu a reușit să atingă decât 5% din promisiunile pe care le-a făcut.
În 2020, am văzut că Ministerul Educației aplica elevilor un chestionar online și le cerea să răspundă online dacă au sau nu acces online. Adică îi întrebăm pe cei din online dacă au acces online.
Noi ne întâlnim aici și discutăm frumos, dar în practică, la firul ierbii, nu se întâmplă nimic, așa cum zicea și domnul Rusu: avem doar hârtii frumoase.
Ce am înțeles eu că trebuie să fac cu elevii care au intrat în acest an în clasa întâi: ei vor ajunge să termine liceul în anul 2035 și apoi vor lucra în locuri de muncă ce astăzi nu există, cu tehnologii care nu au fost încă inventate pentru a rezolva probleme despre care azi știm că nu sunt probleme.
Adică eu am o misiune imposibilă. Lucrul acesta nu se face nici pregătindu-mă eu mai bine pentru matematică, nici învățând cum este cu ChatGPT. Sunt oarecum confuz, pentru că în aceste condiții în care eu sunt pus să rezolv o problemă imposibilă, ca în filmul lui Tom Cruise, am în continuare 2% din PIB pentru educație, în loc de 6% din PIB așa cum prevede Legea 1/2011, încă în vigoare.
Maria CERNAT – Conferenţiar, SNSPA
În opinia mea, nu cred că sistemul actual are în centrul său omul, ci banii sau profitul.
Trebuie să ne întrebăm dacă suntem noi cei care vom ghida schimbarea sau vom fi spectatori pasivi.
Trebuie să ne întrebăm dacă vom accepta corporațiile ca un dat natural sau construind gândirea critică și față de acestea.
De asemenea, dacă le permitem prea multe, trebuie să ne întrebăm cum vom mai putea să exersăm gândirea critică față de ele și independența și autonomia noastră față de ele.
Sunt chestiuni foarte serioase pe care trebuie să le analizăm. Înainte de a vedea și de a percepe drept inevitabilă digitalizarea, trebuie să vedem cine o conduce, trebuie să vedem cum stăm cu algoritmii, dacă sunt transparenți, dacă îi cunoaștem.
Totodată, trebuie să ne întrebăm cum stăm cu controlul acestor entități, care, într-o utopie tehno-deterministă, ar trebui să coboare din norișorii civilizației lor absolute și să ne fertilizeze pe noi cei mai puțini inteligenți sau nu mai puțin cool în noul mediu în care trebuie să te adaptezi.
Vreau să vă spun că este o chestiune foarte serioasă. Eu văd foarte prost viitorul, pentru că avem în mediul rural un abandon școlar de aproape 20%, în unele cazuri, ceea ce este dramatic.
Aş aduce în discuţie parteneriatul cu corporațiile, care se bucură în continuare de un sistem public pe care îl criticăm în permanență, dar ele se bucură de roadele acestui sistem public, care le aduce o resursă de muncă bine calificată, pentru că tocmai fiind o țară săracă și având totuși un sistem public, ne permitem să aducem această resursă către corporații, dar lucrurile vor merge prost dacă nu ne punem problema unei economii politice a digitalizării, trebuie să ne punem problema cine vor fi perdanții, cine vor fi câștigătorii.
Trebuie să ne gândim cum să facem să rezolvăm problema abandonului școlar fără investiții serioase în educație și cum rezolvăm problema nu a unui egalitarism absurd, ci a echității în educație, în așa fel încât, la final, să nu avem o societate polarizată, în care corporațiile să se bucure de o resursă umană formată la vârf, elitist, în vreme ce tot mai mulți să fie lăsați în urmă.
George RUSU – Administrator Academic,
Rolaxit Innovation
În România, din păcate și specific țării noastre, avem numai vorbe și hârtii. Hârtiile sunt prost făcute, iar deciziile nu mai vorbesc. E ceva de speriat. Aproape 30 de miniștri s-au perindat pe la conducerea Educației, iar sistemul este un dezastru.
Locuiesc în Anglia și țin cursuri, care nu se mai țin ca pe timpuri.
Din perspectiva mea, starea educației în România este din vina politicienilor, care sunt foarte slabi.
Costel POSTOLACHE – Preşedinte,
Asociaţia Integral pentru Educaţie
Lucrurile s-au schimbat și s-au schimbat dramatic. Experiențele de acum 10 ani, 15 sau 20 de ani nu mai sunt aceleași acum.
Pe scurt, digitalizarea nu se referă la educație sau la tehnologie, este vorba de un ecosistem, e greu să faci învățământ modern încercând să educi copiii atunci când părinții și, uneori, profesorii sunt legați de structurile de învățare.
Noi am încercat să facem resurse care să facă pasul de la cărțile obișnuite la cele digitale.
Educația și tehnologia trebuie să aibă în vedere întreaga societate. Pentru mine, veriga cea mai dificilă o constituie educația părinților.
Cornel BĂRBUŢ – Vicepreşedinte,
AFOR (Asociaţia de Fibră Optică din România)
Cred că sectorul privat ar trebui să se implice mai mult în zona educației. Antevorbitorii mei au dat vina pe Guvern, pe zona academică, dar eu realizez că și în zona privată sunt probleme.
Transformarea digitală are acum o oportunitate de a aduce reformă în educația din România. Nu sunt vorbe mari, mă refer la trei mari aspecte, respectiv competențe, cercetare (licee, universități) și instrumente de educare, transformarea acestora. Avem nevoie de a schimba modul de a educa și modul de a ne autoeduca.
Noi, ca asociație (AFOR – Asociaţia de Fibră Optică din România), am început un proiect cu licee. În România sunt 26 de licee cu profil de telecomunicații și doar 8 facultăți, dar tot nu avem specialiști pe telecomunicații. Am investit noi, ca asociație, în formarea profesorilor, în dotarea laboratoarelor și urmărim, astfel, ca telecomunicațiile să devină un caz de bune practici. Vrem să formăm specialiști la firul ierbii, tehnicieni, oameni care să instaleze fibra optică, apoi urcăm la nivel de inginerie.
