Noul Mers al trenurilor 2019 – 2020 a intrat în vigoare din 15 decembrie, şi va fi valabil până la data de 12 decembrie 2020, informează compania CFR Călători, citată de Agerpres. Oferta de transport feroviar de pasageri pentru anul viitor este adaptată cererii pieţei, atât prin optimizarea orelor de circulaţie a trenurilor, cât şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile, se menţionează în comunicatul CFR Călători.
Conform noului Mers al Trenurilor 2019-2020, va exista un număr mediu de 1.230 de trenuri, precizează Agerpres.