Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win matrimoniale ploiești Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România.

Libris investește 300.000 euro în 835 de panouri fotovoltaice pentru a fi independentă energetic

Libris deține la Brașov cel mai mare depozit de carte din România dedicat unei librării online, cu o suprafață de 5.000 mp și cu o capacitate de stocare de peste 1 milion de cărți. Compania  anunță transformarea depozitului în “depozit verde”, prin implementarea a 835 de panouri fotovoltaice dispuse pe o suprafață de 4.000 mp, estimând o producție anuală de 330.000 Kwh. Astfel, peste 95% din nevoia anuală de consum va fi asigurată prin sistemul propriu de producție a energiei, precizează oficialii companiei într-un comunicat de presă.

Laura Țeposu, CEO Libris.ro, precizează că „Încă din etapa de construcție a depozitului, am gândit structura acoperișului pentru a putea susține un sistem de panouri fotovoltaice. Construcția sustenabilă a depozitului a fost un obiectiv foarte important pentru noi, și vorbim aici despre echipamente eficiente din punct de vedere energetic, termoizolație, parcare pentru biciclete, spatiu verde și multe altele. Drumul spre un depozit verde de carte continuă prin montarea panourilor fotovoltaice, un sistem de producție a energiei practic, ecologic și eficient”.

Investiția totală făcută de Libris în sistemul fotovoltaic s-a ridicat la 300.000 euro, proiectul fiind implementat în această vară.

Partenerul Libris în execuția sistemului fotovoltaic este compania Promelek. Analiza de cost, identificarea potențialului solar al acoperișului, eficientizarea consumului, alegerea unui kit adaptat nevoilor companiilor, dar mai ales achiziția panourilor fotovoltaice de la un furnizor autorizat, precum și mentenanța periodică sunt principalele aspecte luate în calcul de către cei ce își doresc să devină independenți energetic.

Având în vedere volatilitatea ridicată a pieței energiei clasice, unde costurile de tranzacționare au o creștere accelerată, panourile fotovoltaice ne oferă stabilitate și predictibilitate. Am ales să susținem integral investiția din resurse proprii și estimăm că va fi amortizată în maxim 5 ani, având în vedere independența energetică pe care am câștigat-o. Am avut în vedere accesarea facilităților de finanțare, dar am preferat să ne mișcăm mai agil și să realizăm proiectul în această vară, pentru ca sistemul să fie funcțional cât mai rapid, a mai precizat Laura Țeposu.

Panourile fotovoltaice montate sunt mono-cristaline, ceea ce asigură eficiență mare în cazul radiației solare, au o putere măsurată de 328 kw, eficiență 21% fiind orientate spre Sud, cu înclinația de 13 grade.

Libris este o afacere 100% românească, care a intrat pe piața de carte în 1991, cu librăria Șt. O. Iosif din Brașov. Din 2019, Libris a demarat proiectul CarteTeca, prin care își propune ca în 5 ani să ajungă în peste 350 de unități de învățământ, cu donații de volume actuale.