iHunt, producător român de telefoane mobile, se listează astăzi la bursă

iHunt Technology Import Export Ploiești, producător sub brand propriu de telefoane mobile, cu operațiuni și de import, se listează astăzi la cota Aero a Bursei de Valori București, confirmând astfel informațiile anunțate de Profit.ro încă din luna februarie. Termenul inițial a fost până la finele lunii iunie, cu punerea în vânzare a unui pachet cuprins între 10% și 25% din capitalul social al companiei, precizează Profit.ro.

Banii atrași în urma operațiunii vor susține dezvoltarea gamei de produse electronice sub brandul iHunt. Cezar Cătălin Stroe este acționar cu o cotă de 99,5% din capitalul social al companiei și directorul general al companiei, precizează Profit.ro.