Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Gheorghe SÂRBU, Innovations Labs @ DX Summit 2023: Innovation Labs este un tip clasic de actori de ecosistem care funcționează ca un motor. În jurul său se găsesc ONG-urile, mediul privat, administrația publică și societatea civilă, într-o oarecare măsură. Pe aceștia vrem să-i angrenăm pentru a produce inovare.

Gheorghe SÂRBU, Member of the Board of Advisers – INNOVATION LABS @ DIGITAL TRANSFORMATION SUMMIT 2023, organizat de Digital Transformation Council, Revista Comunicații Mobile și TelecomTV, pe 28 iunie 2023, la Grand Hotel Continental, moderat de Ion Vaciu și Roxana Onea.

Foto: Cristi Chivu

Noi, la Innovation Labs, suntem de 10 ani în acest business al creșterii de startup-uri de tehnologie.

De aproximativ 6 ani consiliez demnitari din zona de tehnologie, sunt la al 10-lea demnitar. Pe toți demnitarii pe care i-am consiliat i-am sfătuit să încercăm să inovăm și în administrația publică.

Innovation Labs este cel mai mare program de inovare, orientat spre studenți și cercetători din România din mediul universitar. În acest program sunt incluse aproape 20 de universități din țară, începând cu Politehnica București. În cadrul programului activează atât persoane din mediul academic, cât și antreprenori, cum ar fi Andrei Pitiș.

În program există atât parte teoretică, cât și parte practică. Noi ne raportăm la inovare ca la un ecosistem în creștere, cu mulți actori. 

Innovation Labs este un tip clasic de actori de ecosistem care funcționează ca un motor. În jurul său se găsesc ONG-urile, mediul privat, administrația publică și societatea civilă, într-o oarecare măsură. Pe aceștia noi vrem să-i angrenăm pentru a produce inovare. Ne interesează cum integrăm digitalul, în esență, în procesele de business ale IMM-urilor, companiilor mari, dar și ale mediului public.

Pentru a face acest lucru, noi am interacționat cu mediul corporate, unde avem parteneri din mai multe verticale de business, cum ar fi retail, securitate IT, sănătate sau HORECA.

Pentru toți acești parteneri noi am produs inovare. Cum am produs inovare? Nu ne uităm la inovare ca la „am găsit noi niște băieți”, ci ca la un proces în val, valabil atât pentru administrația publică, cât și pentru segmentul corporate, care sunt la fel de rigide în capacitatea lor de a implementa soluții noi. Practic, un startup din cadrul Innovation Labs are, în linii mari, cam aceleași provocări, și anume proceduri stufoase de achiziții, de compliance, toți se apără cu 700 de semnături.

Business-ul principal, cel de zi cu zi, se face cu niște companii mari, care sunt capabile, prin experiența dovedită, să vă livreze produsele care să vă aducă funcționalitățile necesare să furnizați clienților (și cetățenii sunt clienți) exact ce trebuie să le furnizați. În general, companiile mari au asemenea produse.

Pe de altă parte, voi trebuie să fiți tot timpul conștienți că, în câțiva ani, clientul vrea altceva. Și aici intervine inovarea. Practic, pentru a-i furniza altceva peste 5 ani, trebuie să începi de acum să lucrezi proiecte pilot cu echipe mici, agile, dinamice, mai ieftine comparativ cu un mare furnizor, și care poate veni la tine, poate lucra cu nevoile tale, poate anticipa într-o oarecare măsură și nevoile clienților și, implicit, ale cetățenilor.

Inovarea, în viziunea Innovation Labs, ar trebui să fie acest lucru care se întâmplă constant dincolo de ceea ce avem în prezent.

Startup-urile din Innovation Labs au reușit să vină cu soluții inovative pentru mediul bancar, pentru zona de retail, pentru HORECA. Innovations Labs este locul care pune în legătură zona de cercetare cu viitorii beneficiari.

Tu, ca bancă, nu știi unde sunt cercetătorii și ce idei mai testează, iar tu, cercetător, nu știi ce nevoi are banca, cum să intri în contact cu ea, cu cine să vorbești. Așa cum am spus, noi suntem un motor de angrenare a acestor părți.

Închei cu un exemplu de bună practică. Recent, am fost în Israel să vedem cum funcționează sistemul de inovare.

Israelienii înțeleg inovarea ca fiind un startup care a făcut ceva. Am văzut Primăria din Tel Aviv, care și-a deschis propriul accelerator, un Innovation Labs mai mare, care include și un incubator de afaceri.

Startup-urile intrate în acest accelerator dezvoltă o aplicație cu datele primăriei, validată ulterior prin utilizarea gratuită de către primărie, apoi startup-ul respectiv propune soluția marilor jucători din domeniu, contracost. 

Cred că și România ar trebui să procedeze așa. Este nevoie să punem în practică cât mai multe proiecte pilot acolo unde are sens, unde anticipăm că peste ceva timp e posibil să facem bani, dacă suntem de acum prevăzători. În plus, ne creștem și economia națională.

VIP SPEAKERS @ DIGITAL TRANSFORMATION SUMMIT 2023