Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Library zlib dla gospodyni domowej ciekawy matrimoniale ploiești

GapMinder investeşte 550.000 euro în startup-ul Innoship

Startup-ul Innoship anunță o investiție de tip Seed de 550.000 de euro. de la GapMinder VC , la doar șase luni de la lansarea comercială a Innoship. Start-up-ul dezvoltă soluția de tip SaaS (software as a service) cu același nume, prin care business-urile din retail și ecommerce îşi pot administra propriile contracte de curierat și multiplele opțiuni de livrare. Startup-ul Innoship a fost fondat în 2019 de o echipă de seniori în sectorul de retail, supply chain, curierat și IT. Partenerii-fondatori – Daniel Nicolae, Andrei Paul, Dan Ungureanu și Robert Tănase – au experiență în companii precum Orange, Penny și Urgent Cargus. Cătălin Grigorescu, unul dintre cei mai cunoscuți avocați specializați în tehnologie din țară și din regiune s-a alăturat echipei în 2020, în calitate de investitor și advisor strategie și afaceri.

Compania gestionează în prezent aproximativ 20.000 de comenzi zilnice. Soluția Innoship poate fi integrată cu toate platformele mari de comerț electronic, warehouse management system, ERP (enterprise resource planning), fulfillment și marketplace active în România și la nivel regional. Printre clienții săi se numără Miniprix, Kalapod, OLX , Depanero, Network One Distribution, Dentstore, Oralix, Topline, xpertbeauty.ro, Arco Expert, Algernon, green-future.ro, mezoni.ro, Generalmotor.

Runda de tip Seed Investment primită de la GapMinder VC va stimula creșterea accelerată de adopție a Innoship în rândul retailerilor activi pe piața românească, dar și primii pași ai startup-ului spre internaționalizare, accelerând totodată dezvoltarea de noi funcționalități pentru platforma sa.

Innoship optimizează interacțiunile dintre retaileri și curieri, eficientizând costurile aferente serviciilor de curierat cu până la 25% și crescând  performanța de livrare cu până la 15%  printr-o alocare dinamică a comenzilor în funcție de criteriile selectate de retailer în platformă. Tehnologia Innoship crește calitatea experienței serviciilor de curierat, asigură accesul facil la noi opțiuni de livrare rapidă, în același timp reducând substanțial costurile cu acest serviciu.

Algoritmii avansați de machine-learning ai soluției analizează performanța diferitelor opțiuni de livrare din întreaga arie geografică relevantă și punctele de livrare ale unui retailer pentru a aloca comenzile de livrare pe baza unor criterii personalizate și a abordării stabilite de fiecare retailer. Prin aceasta, Innoship facilitează accesul comercianților de toate dimensiunile la o soluție de gestiune optimă a livrărilor, care, până acum, era disponibilă doar pentru marile platforme de comerț electronic, explică oficialii companiei.

Daniel Nicolae, CEO și co-fondator al Innoship, a declarat: „Cel mai important, Innoship este rapid și ușor de adoptat de către companiile de retail și ecommerce fiind,  pe de o parte, integrat cu toate companiile de curierat, iar pe de altă parte, cu cele mai importante platforme de comerț electronic, ERP, WMS folosite deja în procesele existente.”

Cosmin Ochișor, Partener la GapMinder Venture Partners, un fond cu o dimensiune de 45 de milioane USD, a explicat: „Folosind Innoship, retailerii online pot beneficia de o soluție bazată pe machine-learning prin intermediul căreia se optimizează fluxurile logistice, o soluție care este foarte ușor de integrat și creează beneficii imediate atât prin creșterea satisfacției clienților, cât și prin optimizarea costurilor aferente transportului. Runda Seed de 550.000 de euro pentru Innoship este un nou pas în implementarea strategiei noastre de investiții cu focus pe companii care folosesc în mod imediat și pragmatic tehnologia pentru a optimiza modele de business existente.”

Innoship a fost asistat în această rundă de finanțare de societatea de avocaţi bpv GRIGORESCU STEFANICA.