GALA LADIES 4TECH 2021: Dana POPOVICI, DB – Sectorul bancar nu este prea inovator, iar DB face eforturi să schimbe această stare de lucruri. Vrem să transformăm şi IT-ul din „enabler” pentru business într-un partener pentru business şi „driver” pentru noi idei de afaceri.

Dana POPOVICI, Regulatory, Compliance & AntiFinancial Crime, Deutsche Bank, a primit
Premiul LADY IN BANK&FINTECH, la GALA LADIES 4TECH 2021

Dana POPOVICI @ GALA “LADIES 4TECH” 2021, prima ediţie a Galei virtuale a Excelenţelor feminine în Ştiinţă, Tehnologie şi Leadership organizată de Digital Transformation Council, Revista COMUNICAŢII Mobile şi TelecomTV pe 26 martie 2021, în prezenţa Excelenţelor sale Ambasadoarele României la UE şi UNESCO, doamnele Luminiţa Odobescu şi Simona-Mirela Miculescu, care au deschis lucrările Galei cu două intervenţii live de la Paris şi Bruxelles. GALA a fost moderată de către Ion Vaciu, Preşedinte Digital Transformation Council şi Roxana Onea, Redactor şef Revista COMUNICAŢII Mobile. Premiile GALEI LADIES 4TECH au fost acordate în urma consultării a peste 5000 de cititori şi specialişti ai portalului www.comunic.ro şi din ecosistemul social networks (LinkedIn, Twitter, Facebook).

„Sunt mai degrabă o optimistă în ceea ce privește domeniul tech în România și prezența feminină în acest domeniu și este o opinie fundamentată de datele globale ale Deutsche Bank (DB).

Spre exemplu, prezența feminină în centrul DB din România este semnificativă. Acest centru este al doilea ca mărime la nivelul DB din perspectiva livrării de servicii IT. Centru DB de la Bucureşti face parte din efortul grupului de introducere a tehnologiei în activitățile zilnice pentru DB, în a transforma IT-ul din enabler pentru business într-un partener pentru business și de multe ori un driver pentru noi idei de business.

DB are patru centre de tehnologie. În India sunt 3.000 de persoane, în București avem 1.000, cu un plan agresiv de creștere în acest an.

Centrul din București și-a creat o imagine foarte bună, are un nivel înalt de servicii și foarte variat.

Principalul atu al centrului DB din București este că avem oameni foarte bine pregătiți, capabili să înțeleagă business-ul bancar.

Sectorul bancar nu este prea inovator, iar DB face eforturi să schimbe această stare de lucruri.

Avem inițiative în zona educației, în direcția popularizării tehnologiei și a capabilităților DB în zona tehnologică, prin intermediul ONG-urilor.

În învățământul din România există un gap atunci când vine vorba de aplicabilitatea practică și DB a fost foarte activ în încercarea de a ajuta la închiderea acestui gap.

Încă de la nivel de licee este util să le prezentăm tinerilor o imagine cât mai corectă despre ce presupune o carieră în zona tech, în zona financial tech, iar DB are această inițiativă de roadshow, în care colegi din DB se duc în licee și le povestesc despre ce înseamnă să lucreze în tehnologie, într-o companie ca DB.

Tinerii, mai ales cei din afara Capitalei, nu au o imagine corectă despre ceea ce presupune să lucrezi într-o multinațională din zona banking, percep această zonă ca fiind una rigidă, standardizată.

Confirm existența gap-ului la nivelul profesorilor. În acest sens, DB are un parteneriat foarte activ cu ANIS, care s-a concretizat inclusiv printr-o bursă pe care DB o alocă cadrelor profesorale cu rezultate în zona inovației în procesul de predare.

Mai mulți colegi DB sunt implicați în procesul de predare, în diverse laboratoare, care au deja absolvenți, iar aceștia, cei mai mulți dintre ei, și-au găsit un job în baza cunoștințelor acumulate.”