Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win

Emerson deschide un nou centru de instruire la Cluj, cu 12 staţii de training

Emerson a inaugurat săptămâna aceasta un nou centru de instruire la sediul său de la Cluj, axat pe soluțiile avansate de măsurare Rosemount și Micro Motion ale companiei, utilizate în cadrul industriei farmaceutice, a apelor uzate, chimice și energetice.

Centrul include 12 stații de training şi va găzdui prezentări și cursuri de instruire pentru clienții și angajații Emerson din întreaga Europă, atât în format fizic, cât și virtual.

Centrul poate instrui peste 500 de angajați și clienți în fiecare an.

În colaborare cu instituțiile de învățământ locale, centrul de instruire va găzdui, de asemenea, studenți care interesaţi să îşi înceapă o carieră în cadrul companiei. Emerson colaborează cu Universitatea Babeș-Bolyai și cu Universitatea Tehnică, iar oficiali de la ambele universități au participat la evenimentul de inaugurare.

Emerson a înființat prima sa unitate de producție la Cluj-Napoca în 2007, iar în prezent are patru centre de servicii funcționale, un hub de inginerie și șapte unități de producție.