Daniela VIȘOIANU – Consilier Parlamentar – Senatul României – Comisia pentru învățământ @ Conferința EDU INVEST 2024 – Transformarea Digitală în Educație, Learning & HR, organizată de Digital Transformation Council pe 16 februarie 2024, moderată de Ion Vaciu și Roxana Onea.
Dna. Daniela Vișoianu, discutam la ediția de anul trecut a Conferinței EDU INVEST despre investițiile în educație prin PNRR, despre învățământul dual. Cum au evoluat lucrurile de atunci, s-a întâmplat ceva relevant într-un an de zile?
Da, s-a întâmplat, iar universitățile vor confirma că sunt semnate majoritatea contractelor pentru consorțiile pe învățământ dual. Vă spuneam la ediția EDU INVEST 2023 că legea noua va prevedea un traseu complet de învățământ dual, de la nivelul 3-4-5-6-7-8. Vom avea probabil, la un moment dat, un doctorat în sudură. De ce nu? Pentru că și acolo este multă știință care poate să fie în spatele acestei tehnici sau tehnologii. Universitățile au dat dovadă de apetit și au contractat și linia de digitalizare a universităților. Multe dintre ele sunt în procese de transformare.
Sigur, pandemia a fost un accelerator, dar PNRR-ul a venit fix pe această apetit, pe această dimensiune descoperită.
VIDEO CONFERINȚA
ADR a scos, în sfârșit, la finanțare, din decembrie 2023, parte dintre ele, cu agențiile de dezvoltare regională, pentru programele de infrastructură, inclusiv pentru nivelul preșcolar, pentru creșe, pentru grădinițe. Urmează și altele tipuri de investiții în infrastructura educațională. Noi avem probleme mari de infrastructură în marile orașe, în mod deosebit. Direcția de dezvoltare este direcția de urbanizare, deci problemele de școli în 2 schimburi sau 3 schimburi (mai sunt, încă, câteva școli) nu se vor rezolva decât cu clădiri noi, pentru că populația marilor orașe a crescut. Acolo unde există resurse, există și copii, există nevoia de a sta mai mult în școală, de a avea program de după-amiază, pentru că părinții au program, pentru că e o altă dinamică în care ne uităm la educație, poate cu o pauză mai mare la prânz și atunci, cu cât accelerăm investițiile din infrastructură, cu atât putem să dezvoltăm învățământul pentru copii. Atenție, este foarte interesant că pentru București se vede deja la evaluarea națională de clasa a 8-a și tranziția către clasa a 9-a că nu există suficientă viteză în tranziția către mai multe clase de învățământ teoretic.
Adică practic sunt mai mulți copii decât locuri la învățământul teoretic, mai mulți copii care au medii de 5, 6 la evaluarea națională, de 7-8 la gimnaziu, copii care au potențial să meargă pe rută teoretică către universități, de exemplu, dar care se blochează cumva în aceste locuri la liceele tehnologice, dar sigur tot învățământul de pe ruta alternativă este în tranziție.
El va trebui să devină dual în doi-trei ani, integral, ceea ce va fi mult mai valoros pentru copii, întrucât cei la 15-19 ani, mare parte dintre ei, au nevoie să învețe lucruri și practice nu doar teoretice, nu sunt suficient de puternici “să stea doar în minte”, ca să spun așa, doar în procesele cognitive, și atunci învățarea pe rută practică e utilă. Învățământ profesional nu mai există în lege, deci el trebuie să dispară din limbajul nostru, cât de curând, nu mai avem deloc folosit cuvântul de “profesională” în noua lege a educației. L-a înlocuit cel de “tehnologic” – Un liceu care poate să ofere mai multe profiluri cu tranziție către dual până în 2028, adică practic nicio clasă în acele licee tehnologice nu se poate înființa fără un parteneriat stabil, pentru ca 50% din formare să fie practică. Deci nu se poate înființa fără laboratoare, ateliere, școală, infrastructură în unitatea de învățământ, pentru ca 50% din învățare să fie învățare practică.
Avem practic și o localizare a educației cu caracter teoretic și generalist către o angajare, să spunem pe plan local, a următoarei forței de muncă. Aceasta ar fi ideea?
Da, nu e privită chiar cu acest focus de localizare, adică filosofia nu este ca elevul să fie legat de glie – s-a născut într-un anumit oraș, trebuie să facă o anumită calificare, ci dimpotrivă. Estimarea specialiștilor este că vom asista, în sfârșit, la o dinamică mai mare a migrației pentru locul de muncă, ceea ce vedem în alte state dezvoltate. Oamenii nu au nicio problemă să se mute dintr-un oraș în altul, dintr-o localitate în alta, iată și în România, când n-am avut ofertă dintr-o țară în alta, dar acel subiect cu care am început intervenția mea – consorțiile de dual – au infrastructură de cazare. Deci un copil la 14, 15 ani poate să decidă să se mute într-o platformă universitară. Atenție, deci într-un campus universitar, unde să urmeze un liceu tehnologic, nivelul 3 de calificare poate să iasă la finalul clasei a XI-a cu un certificat de calificare. Va avea un bacalaureat mult adaptat, un bacalaureat mai tehnic, mai tehnologic, va continua cu nivelul 5. Precizez postlicealul mai rămâne, în unele situații, lipit de liceu, liceul tehnologic, dar sunt deja universități care oferă nivelul 5 de calificare, postlicealul tradițional pe care îl știam noi pe timpuri.
Este finanțat de la bugetul de stat. Așa cum există locuri pentru facultăți, pentru licență, există finanțare și pentru acest nivel 5 de postliceal în universități, ceea ce nu există, de exemplu, la postlicealul privat din România, absolut deloc. Știm multe unități care au răspuns unei nevoi a pieței și care s-au dezvoltat în zona aceasta.
Din fericire pentru universități, autonomia le ajută să aibă viteză, dinamică.
Pentru consorțiile de dual s-a dat înaintea legii noi o ordonanță specială despre cum să funcționeze aceste consorții. Nimeni nu a fost fericit, dintre cei care implementează consorții, pentru că s-a introdus și în România un partenerit forțat.
Eu, prin istoricul meu de organizație neguvernamentală sau implementator de proiecte, până în 2019, știu că și în proiectele POCU, atunci când au vrut să dezvolte o comunitate, au existat așa numitele parteneriate forțate, adică era obligatorie depunerea unui proiect într-o structură de parteneriat, era obligatoriu să fie primăria, unitatea de învățământ, era obligatoriu să fie un angajator din zona respectivă, poate sau nu organizații neguvernamentale, organizații neguvernamentale locale. Ei bine, la consorțiile de dual, avem consorții care sunt înființate la judecătorie, în sensul în care au fost obligate, atunci când depun finanțarea, să aibă o formă de organizare, de asociație, în care există universități tehnice, primării, consilii județene, unități de învățământ preuniversitar, angajatori care toți stau într-o formă de bord de consiliu de administrație și gestionează filosofia acestui consorțiu. Sigur că proprietatea clădirii, în funcție de cum s-a decis, a existat un contract, practic, o înțelegere, pentru că atunci când primești 30-40 de milioane de euro, vorbim de proiecte foarte mari de infrastructură, care trebuie să fie gata la cheie, fizic, în 2026.
Unele universități erau pregătite în sensul în care aveau proiecte deja mature, aveau inclusiv studii de fezabilitate și atunci s-au putut mișca foarte repede către această finanțare. Din câte am înțeles, vreo două au deja ordinul de începere a lucrărilor pregătit pentru luna februarie-martie. Au fost universități un pic mai întârziate, dar eu mă aștept ca în toată filozofia și oferta pentru copiii din medii vulnerabile să existe un salt semnificativ de calitate din toamna lui 2026, cel târziu 2027, atunci când aceste universități vor exista pe piață cu o ofertă în care un copil de 14 – 15 ani poate să primească cămin, cantină, un mediu sigur și o educație de calitate, care este relevantă pentru el. Pentru că dacă nu, probabil că România va trebui să ia în considerare plata copiilor care se duc la școală, adică copiii efectiv să fie plătiți pentru ruta alternativă, dacă vrem să avem meseriași undeva, pentru că un copil de 15 ani, dintr-un mediu vulnerabil, este în primul rând o resursă de muncă pentru familia lui.
Când e bun de muncă la 15 – 16 ani, familia stă serios pe gânduri dacă să investească într-un cămin sau gazdă sau într-o navetă costisitoare. Pe de o parte, costul acesta de investiție suplimentară, dar pe de altă parte, este costul de oportunitate a pierderii forței de muncă pe care o reprezintă acest copil din bugetul și economia pe care și-o construiește familia din mediul acesta vulnerabil.
Deci, da, universitățile se mișcă mai bine, mediul preuniversitar are și el câteva linii de finanțare cu întârziere. E un sistem mare, era de așteptat. Zona de proiecte europene de la Ministerul Educației și-a depășit capacitatea anticipată, ceea ce este bine, adică a contat foarte mult că funcționează ca un fel de autoritate de management UEFISCDI, care avea istoric de granturi, care avea platformă pe care s-au putut încărca proiectele. Nu așa fusese construită inițial, dar a fost o soluție care a intrat imediat în funcțiune, pentru că s-a pus problema pentru PNRAS – un alt proiect semnificativ, acolo vorbim de sute de milioane de euro care susțin o schemă de granturi pentru școlile din medii vulnerabile, bine măsurate și calificate, adică trebuiau să aibă niște indicatori: rată de abandon, absenteism, anumite note, anumite medii, o anumită structură de personal, de exemplu, un anumit procent de profesori care sunt suplinitori, nu sunt calificați, nu sunt fix în școala aceasta. Aceste vulnerabilități te calificau pentru această schemă de granturi, ca să fie implementată foarte repede, imediat operațională, iar UEFISCDI a folosit platforma și infrastructura de aplicare, pentru ca proiectele să fie finanțate.
Dna. Daniela Vișoianu, mai este un subiect pe care dorim să-l atingim – lipsa profesorilor. Care sunt soluțiile pentru această problem stringentă?
Aceasta este criza majoră a următorilor ani, criza profesorilor de profesori.
Am lăudat universitățile până acum, dar acum e momentul să le critic, în sensul în care universitățile nu au putut să-și depășească, nu pot încă să-și depășească limitele de dezvoltare și de gândire și în continuare cariera de profesor este una secundară-terțiară, pe linia 7-8 în planurile studenților.
În continuare pregătirea celebră din modulul psiho-pedagogic care se face și de către un inginer sau de către altcineva pentru o eventuală meserie tehnică – atenție că învățământul dual, care se va întâmpla în consorții, va avea nevoie de specialiști care să aibă 2 seturi majore de competențe. Pe de o parte va fi nevoie de competențe didactice, pe de altă parte va fi nevoie de competențe tehnice pentru profesia respectivă și de un mecanism de actualizare.
În continuare oferta de învățământ preuniversitar pe ruta tehnică depinde de cine este profesor titular. Avem profesor titular de croitorie, care mai are încă 15 ani până la pensie, atunci o să se facă clasă de croitorie, chit că nu mai e nevoie de această calificare atât de mult. Deja croitoria în România se duce în multe zone de crafting, de meșteșug. Vorbim de meserii care pot să se ducă către industria luxului sau personalizării de valori adăugate mari, dar nu mai vorbim de clase, de învățământ de masă.
Din păcate, punctul slab, acesta că nu avem “profesori de profesori” e în siajul puterii sindicatelor.
Față de conferința de anul trecut, evenimentul major din educație este greva profesorilor din mai- iunie 2023, care a venit într-un timp care nu-i ajută pe copii și nu ne așteaptă pe noi ca părinți, în sensul în care a venit imediat ce s-a terminat de adoptat legea, deci practic sindicatele au fost sigure că nimic fundamental nu se poate schimba în lege, legat de protecțiile pe care le au, legat de titularizare în principal sau modul în care intră în post sau modul în care promovează.
Greva a generat o majorare de salarii care n-a fost corelată cu reforma pe care ar fi presupus-o legea sau PNRR, care are și anumite condiționări de reformă, iar unele dintre ele sunt cu alarma pusă, inclusiv în educație.
Estimez că în toamnă va fi destul de critic, complicat, ținând cont că suntem în an electoral. Ministerul de resort are de livrat anumite reforme, din acelea care condiționează tranșele de plată de la Comisia Europeană. Sigur, bănuiesc că decidenții se bazează pe indulgența anului electoral. Cred că toată lumea estimează va exista o formă de hai să trecem anul electoral 2024 și vedem după aceea cum o să strângem noi cureaua și ce se va întâmpla în 2025.
Profit de prezența tuturor invitaților la Conferința EDU INVEST 2024 să avertizez asupra unui lucru care se va întâmpla în următoarea perioadă. Ne pregătim pentru planurile cadru de liceu care nu vor fi atât de reformatoare cât ne așteptăm. Vă reamintesc că folosim în licee programele din 1999-2000.
Dar, pentru că sindicatele sunt foarte puternice și vor să conserve toate normele didactice, dar într-o formă de segmentare a disciplinelor, adică nu ne pregătim de procese colaborative în care să nu fie nevoie de dat profesori afară sigur să-și conserve toate normele, dar să fie obligați, de exemplu, să predea în co-teaching sau să aibă alte tipuri de sarcini, inclusiv de sprijin de învățare remedială, cum e nevoie, de exemplu, pentru copiii care se duc în clasa a 9-a și vin cu medii mici în evaluarea națională. Or, pe conservarea aceasta de catedre și pe creșterea numărului de ore, din păcate, ne pregătim, probabil, pentru cel mai lung program de învățare, de ore fără pauze, pentru copiii din liceu din toată Europa.
Există un scenariu cu 36 de ore pe ruta tehnologică, pe săptămână.
Din acestea de 50 de minute, 5 minute pauza, ceea ce pune o presiune suplimentară pe infrastructură și generează efecte în lanț legate de sănătatea fizică și mintală a adolescenților. Jumătate din problemele de sănătate mintală ale adulților se declanșează în adolescență.
Societatea nu va fi atentă. Planurile cadru sunt așa o temă tehnică, nimeni nu înțelege exact de ce le-ar afecta viitorul copiilor. Doar că în liceu – o vârstă critică pentru învățare și dezvoltare, 15-19 ani, cu mult potențial cognitiv – poți să ții minte multe lucruri, poți să înveți, să legi subiecte, să te duci în învățare profundă – copiilor li se fură timpul, în mod sistematic pentru 2 chestiuni: unul este pentru inteligența emoțională socială, dezvoltarea de relații, managementul emoțiilor, al relațiilor, prieteniilor, conversațiilor, deci au nevoie de acest timp de socializare structurat, inclusiv în spațiul școlii. Al 2-lea – timpul pentru hobby-uri, pasiuni, aprofundări. Deci nu e timp nici de sport, nici de bricolaj, meșteșuguri, nici de joburi part time. Noi nu o să avem în România, la 36 de ore pe săptămână în care copiii sunt ocupați cu școala, opțiunea de a se integra treptat în muncă și de a face ceea ce se face în alte state, respectiv să aibă bani de buzunar, care înseamnă formă de învățare și de pregătire ulterioară pentru viața de adult și pentru responsabilitățile din muncă.
Unde mai avem digitalul în toată această ecuație?
Cu toții călătoriți în străinătate și există în marile capitale așa numitele autobuze turistice hop on – hop off, te urci-cobori.
Eu am un concept dezvoltat mai recent, că așa e și școala românească îndeosebi hop on – hop off, intri la chimie, intri la fizică, apoi la educație socială etc.
În condițiile în care atenția copiilor mici a ajuns undeva la 20 de secunde, adică pot să stea atenți pe un subiect, pe un task, o perioadă foarte scurtă de timp, dacă planurile cadru vor merge pe același număr de discipline până în clasa a XII-a, adică faci 16-17 discipline, copiii nu au cum să intre în exercițiu de aprofundare.
Și atunci, digitalul va reflecta în educația lor toate părțile lui rele, în loc să reflecteze toate părțile lui bune.
Sunt profesori care, de exemplu, dau tema întâi inteligenței artificiale, prezintă rezultatul copiilor sau tinerilor și spun asta e ce zice inteligență artificială să vă văd pe voi ce alte argumente, pro sau contra găsiți față de subiectul respectiv. Există inclusiv învățătoare, care folosesc deja inteligența artificială. Ne întoarcem din nou la școala de profesori, pentru că pandemia a dus la o lejeritate a predării pe care eu nu am anticipat-o și nici nu am putut să cred că se poate ajunge la situații în care unii profesori să le spună copiilor lecția pentru data viitoare este aceasta. Tema este aceasta. Învățați, faceți tema și dacă nu ați înțeles ceva veniți la tablă să vă explic.
Oori dacă relația nu există între profesori și elevi, profesor și student, nu există spațiu de creștere și de învățare pentru ei. Ar trebui să ne bucurăm de ce experiență de învățare am avut noi, în generațiile anterioare.
Sunt copii în momentul acesta în multe situații de abuz, în care predarea nu mai face parte din viața lor. Fascinația unui lucru, traversarea unui subiect, profunzimea, sunt experiențe pe care le ratează.
