Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Library zlib padthaibaannaa.fi omin kasin mielenkiintoinen

Conferinţa BUCUREŞTI, Hub-ul Cyber al UE: Dragoş PREDA, Secretar de Stat, MTI: Centrul Cyber va aduce o nouă provocare pe piața muncii

Dragoş PREDA, Secretar de Stat, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii @ Conferinţa BUCUREŞTI, Hub-ul Cyber al UE, organizată de către Digital Transformation Council, Revista COMUNICAȚII Mobile și TelecomTV.ro pe 29 ianuarie 2021

În opinia mea, populația trebuie educată în privința transformării digitale, trebuie să vorbim aceeași limbă, să pornim de la ceea ce avem și să stabilim unde vrem să ajungem și acest proces va duce la crearea unui calendar de achiziții, care va elimina suprapunerile, dublările de infrastructură.

Trebuie, atunci când au loc schimbări politice, ca toate persoanele care trec prin diverse instituții să învețe să lase o memorie instituțională, să existe o perioadă de tranziție, persoana care urmează să plece să discute cu persoana care va prelua conducerea, să pună la dispoziție toate informațiile necesare, să prezinte toate acțiunile în curs de derulare.

De-a lungul timpului, România a fost privită ca o pepinieră pentru hackeri. Acum, la 30 de la căderea comunismului, firmele IT și de securitate cibernetică vor căuta să acceseze acest filon de educație care a creat hackerii din România.

De aceste creiere ar trebui să fim mândri, SUA utilizează acești hackeri, unii aduși din zona dark, și noi, România, ar trebui să facem la fel. Există un deficit puternic de specialiști în domeniul IT și al securității cibernetice. La nivel european, deficitul este de 350.000 de specialiști IT, iar la nivel mondial de două milioane.

Noul centru cyber va aduce o nouă provocare pe piața muncii din acest domeniu.

Mai multe universități din România au în curriculă cursuri de securitate cibernetică și asta este bine, dar trebuie mers mai departe, prin dezvoltarea de parteneriate între unitățile de învățământ din România și universități din alte state, cum ar fi cele din Belfast, Irlanda, unde există un puternic centru de securitate cibernetică.

România, trebuie să fim sinceri, nu are capacitatea de absorbție a fondurilor disponibile pe zona cybersecurity. Bani sunt, dar trebuie să ne unim forțele, așa cum s-a întâmplat când am reușit să câștigăm competiția pentru viitorul centru, trebuie să dezvoltăm un ecosistem în acest sens.