Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Conferinţa 5G Industrial 2020: Varujan PAMBUCCIAN, Deputat, Parlamentul României: Trebuie să avem neutralitate tehnologică și competiție ridicată în piață

DIGITAL TRANSFORMATION COUNCILREVISTA COMUNICAŢII Mobile şi TelecomTV.RO au organizat pe 25 septembrie 2020 conferinţa online 5G INDUSTRIAL 2020: România – Şansele unei economii accelerate de IoT, WiFi, Cloud, 5G.

Varujan PAMBUCCIAN, Deputat, Parlamentul României:

„ANCOM trebuie lăsat să-și facă treaba așa cum a făcut până în prezent, să continue cu politicile pe care le-a pus în practică până în prezent, adică trebuie să avem neutralitate tehnologică și competiție ridicată în piața. Trebuie dezvoltată piața pentru ca tehnologia 5G să se dezvolte.

Noi, în prezent, nu mai suntem în era IT, ci în era post IT. În era post IT, lumea merge către șase mari direcții. Unele ni se potrivesc, la altele nu avem nicio șansă, cum ar fi robotica industrială. Nici noi, nici jumătate de planetă. Conceptul de industrie 4.0 presupune fabricație distribuită. Noi, România, nu suntem o piață, ci un furnizor de mână de lucru în lohn, din păcate, în toate domeniile, inclusiv în comerț. În condițiile acestea, nu putem să fim producători de fabrici robotizate. Aici există un monopol chinezesc – case closed. În inteligența artificială am putea fi și noi producători dacă facem cu cap un program de tranziție de la IT la AI pentru că, oricum, în 10-15 ani developerii vor deveni foarte puțini pe planetă, adică tot ce facem acum în regim lohn se duce. În științele creierului nu o să avem niciodată, în viitorul predictibil, un cuvânt de spus, e un subiect închis. S-ar putea să avem o șansă în biologia sintetică, aici nu e nevoie de prea mult IoT. Suntem la începutul celei de a trei revoluții agrare. Aici, dacă nu avem mințile în cap, se joacă la modul totul sau nimic. Aici sunt două dezvoltări, una fiind agricultura de mare precizie, ca parte a agriculturii convenționale, care presupune să ai enorm de mulți senzori în câmp, în aer. Ai nevoie de zone de stocare a datelor şi de utilizare a datelor. Al doilea domeniu este creșterea de plante în medii controlate, adică agricultură industrială, dincolo de bio, una septică.

Aceste două tipuri de agricultură ne pot aduce independența alimentară, altfel vom avea o problemă cât casa în privința balanței comerciale, și așa dezechilibrată, și putem deveni furnizori pe anumite produse, adică produse proaspete, fără conservanți. Dar avem o problemă, una de comunicare. Trebuie să ai o piață de desfacere, una națională, pentru că nu poți să mergi doar pe export. România are o problemă cu umiditatea solului, sudul țării a intrat într-un proces de deșertificare, apar dune între Craiova și Calafat.

Dacă suntem deștepți, 5G ne poate ajuta să rezolvăm problemele în agricultură. Construcțiile sunt un alt domeniu interesant, plus inteligența artificială.

Nu sunt de acord cu un jucător de stat pe piața telecomunicațiilor, respectiv SNR.

În legătură cu finanțările europene, mi se face părul măciucă când aud sintagma fonduri europene, completezi la hârtii până te plictisești, apoi faci 1.000 de cruci și spui că nu mai aplici niciodată. Noi, românii, am făcut o artă în privința birocrației pentru accesarea fondurilor europene, este îngrozitor, pe unde mă duc spun nu aplicați pentru fonduri europene.”