Veniturile DIGI au crescut cu 12,7% în 2021 faţă de 2020, ajungând la 1,5 miliarde euro

Veniturile grupului Digi Communications N.V. au ajuns la 1,5 miliarde de euro la finalul anului 2021, în creştere cu 12,7% față de perioada anterioară. EBITDA ajustată de 525 de milioane de EURO (inclusiv IFRS 16) a crescut cu 9,4% (480 de milioane de EURO la 31 decembrie 2020). EBITDA ajustată (excluzând IFRS 16) a progresat cu 8,4%, ajungând la 439,1 milioane de EURO. Veniturile din operațiunile continue s-au ridicat la 1,3 miliarde EURO, iar EBITDA ajustată (excluzând IFRS 16) a fost de 410 milioane de EURO, anunţă oficialii grupului într-un comunicat de presă.

Numărul unităților generatoare de venituri (RGU) a depășit 20 de milioane (inclusiv Ungaria), în creștere cu 13% față de anul anterior.

Grupul menționează că, în data de 03 ianuarie 2022, Digi Communications N.V. („DIGI”) a finalizat tranzacția privind cesiunea operațiunilor sale din Ungaria către 4iG, pentru un preț de 625 de milioane de EURO, după ce, în data de 29 noiembrie 2021, părțile au agreat vânzarea. O parte din suma încasată, în valoare de 272 de milioane de EURO, a fost utilizată pentru a rambursa parțial datoria financiară a Grupului, în ianuarie 2022.

Serviciile de televiziune cu plată, din cadrul operațiunilor continue ale Grupului (televiziune prin cablu și prin satelit în România), au avansat cu 8,4%, de la 4,7 milioane RGU la 5,1 milioane RGU. Extinderea rețelei fixe și investițiile în infrastructură au generat o creștere a serviciilor de internet fix, de la 3,5 milioane RGU la 4,3 milioane RGU (în România și Spania), +21,2% față de perioada anterioară. Serviciile de comunicații mobile (România, Spania și Italia) au avansat de la 6,3 milioane RGU la 7,5 milioane RGU, +19,3%.

„Anul 2021 a adus o serie de schimbări importante în structura și dinamica Grupului DIGI, inclusiv vânzarea operațiunilor noastre din Ungaria, obținerea de spectru suplimentar în România, precum și intrarea pe piața de telecomunicații din Portugalia. Acești pași importanți vor modela profilul dezvoltării afacerii noastre pe termen lung.”, punctează Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications N.V.

Operatorul Digi Communications N.V. activează în România și Spania, având operațiuni MVNO în Italia și prezență în Portugalia. În al patrulea trimestru al anului 2021, Grupul DIGI a adăugat noi frecvențe în banda de 800 MHz și și-a extins drepturile de utilizare a spectrului în banda de 2600 MHz în România. Grupul a obținut drepturi de frecvență în Portugalia, cu intenția de a dezvolta servicii de telefonie mobilă.