Reveal Marketing Research a realizat în perioada 11 – 16 februarie 2022 un studiu despre percepţia românilor asupra serviciile de comunicaţii. Studiul s-a desfăşurat online pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, din mediul urban și rural, mărimea eșantionului fiind de 1.005 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare de +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.
Românii, mulțumiți de serviciile de care beneficiază în prezent
Printre cele mai apreciate servicii se numără serviciile de telefonie mobilă (85%), televiziune prin cablu (85%), internet mobil și internet fix (82%) dar și serviciile de telefonie fixă (69%).
Privind din perspectiva categoriilor de venit ale respondenților, se constată că cei mai mulțumiți de aceste servicii sunt cei cu un venit lunar mediu spre mare (2000 lei +).
Din perspectiva segmentelor de vârstă, respondenții cu vârsta peste 55 de ani se declară cei mai mulțumiți de serviciile de care beneficiază în prezent (89%).
În ce măsură intenționează românii să își schimbe furnizorul actual de servicii de telecomunicații în următoarele 6 luni?
Deși românii se declară mulțumiți de serviciile actuale, 34% dintre aceștia spun că intenționează să își schimbe furnizorul de telefonie mobilă în următoarele 6 luni.
Un procent semnificativ este și cel al celor care intenționează să își schimbe furnizorul de televiziune prin cablu, respectiv 28%.
40% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 spun că își vor schimba furnizorul actual de servicii de telefonie mobilă, fata de 32% dintre respondenții cu vârsta peste 55 de ani cu același răspuns. Doar 11% declară că intenționează să își schimbe furnizorul de telefonie fixă.
Întrebați de aspectele de care vor ține cont atunci când își vor alege un nou furnizor, aproximativ 6 din 10 dintre ei declară că sunt interesați de costul pe care trebuie să îl achite lunar. Prețul constituie motivul principal cu precădere în rândul respondenților din segmentul de vârstă 35 – 44 de ani.
De asemenea, experiența anterioară cu furnizorul a fost unul dintre principalele motive pentru care 41% dintre cei care consideră să își schimbe furnizorul.
În următoarele 6 luni, 34% dintre respondenți ar putea fi convinși să își schimbe furnizorul și prin prisma ofertelor promoționale. De altfel, apetitul consumatorilor români pentru un portofoliu complet/variat de produse și servicii este de 25%, acestea fiind în special dorite de consumatorii cu vârste peste 45 de ani.
Atât clienții cu venituri medii (2000-3000 de lei), cât și cei cu venituri mai ridicate (peste 3000 de lei) sunt interesați de costul lunar.