Platforma de Influencer Marketing MOCAPP a atras o nouă finanțare de 175.000 euro, prin care pregăteşte intrarea pe piața din Marea Britanie în 2022. Investiţia vine din partea ROCA X (lead investor), respectiv Netopia Ventures, fiind o finanțare de tip Bridge, pentru o nouă rundă pe care MOCAPP intenționează să o susțină în primăvara anului viitor și care este estimată la maximum 1 milion euro.
Florin Grozea, fondator si CEO MOCAPP, precizează că „Această primă susținere din partea unor investitori de calibrul ROCA X și Netopia vine la mai puțin de un an de la investiția crowdfunding derulată prin SeedBlink, pe care am folosit-o pentru atragerea de clienți din Centrul și Estul Europei, în special Bulgaria, Polonia și Cehia. Este o dovadă că valoarea și potențialul business-ului MOCAPP cresc etapă după etapă”.
În ultimele 12 luni, platforma MOCAPP a facilitat campanii care au depășit 550.000 euro în bugetele totale, implicând peste 200 de influenceri din 27 nișe de conținut. Campaniile au fost derulate de către branduri și agentii de publicitate din România, Bulgaria, Polonia și Cehia. În acest moment, MOCAPP are aproape 100 de clienți plătitori și 1400 profesioniști care au testat deja platforma, 60% dintre utilizatori fiind companii și magazine online.
Matei Dumitrescu, senior partner ROCA X, parte din Impetum Group, este coordonator al acestei runde.
Fondurile atrase recent vor fi utilizate pentru dezvoltarea unui nou tool digital adresat companiilor din E-Commerce, care urmează a fi testat în variantă BETA în primavara anului 2022 și are ca focus piața britanică.
Platforma MOCAPP a fost lansată în noiembrie 2019, fondatorii săi susţinând că este prima platformă cu audiențe ale creatorilor de conținut auditate oficial. Are cea mai mare bază de date în domeniu – peste 900 de influenceri din 9 țări, cu peste 190.000 de data-points. Din octombrie 2020, clienții MOCAPP au acces gratuit la statistici fake followers, datorită parteneriatului cu HypeAuditor.