Payten (Asseco Group) achiziționează pachetul majoritar de acțiuni din ContentSpeed

Payten, parte a ASEE Group (Asseco Group), face o nouă investiție strategică în eCommerce printr-un parteneriat cu liderul local în servicii și soluții software dedicate comerțului electronic, ContentSpeed.

Agenţia ContentSpeed, înființată în 2003 de Radu Vîlceanu, actualul CEO, a fost un deschizător de drumuri în comerțul electronic autohton, ajungând, în 2020, la o creștere de 54% YOY a veniturilor.

Gabriel Zainea, Membru al Consiliului de Administrație ASEE/ Payten și Coordonator Local  M&A, mizează pe faptul că „Împreună cu noul membru al grupului vom putea oferi clienților noștri medii și mari creștere și performanța în canalul de vânzare online devenit infrastructură critică pentru orice afacere”.

Radu Vîlceanu, CEO & founder ContentSpeed, precizează că „Încă de la înființarea companiei am avut viziunea că eCommerce-ul va deveni un factor important în scalarea și pregătirea afacerilor din România pentru viitor. Acest parteneriat vine ca o confirmare a eforturilor și rezultatelor companiei din ultimele două decenii. Dat fiind faptul că facem parte din Grupul Payten, misiunea noastră se va ușura prin accelerarea extinderii la nivel regional, ajutând jucătorii locali să își dezvolte afacerile internaționale și brandurile externe să intre în piața românească în plină expansiune”.