Peste 300 de copii cu vârste între 8 și 17 ani vor învăța despre programare în cadrul atelierelor susținute de Telekom Romania, Fundația Telekom Romania și Asociația Coder Dojo București. Participarea este gratuită, iar atelierele se vor desfășura online pe toată perioada în care vor exista restricții impuse în contextul pandemiei de Covid-19, urmând ca datele, frecvența și durata fiecărui atelier să fie stabilite de către mentori, împreună cu participanții.
Din cele 21 de ateliere, la înscriere, participanții au putut opta pentru una dintre cele trei categorii disponibile, în funcție de vârsta și de nivelul de pregătire, fiecare dintre acestea propunând ateliere cu tematici și nivel de dificultate adaptate:
- Explorator, categorie adresată copiilor cu vârste între 8 și 12 ani, care vor să descopere noțiunile de programare. Participanții vor lua parte la ateliere despre și cu limbaje de programare și tehnologii precum Scratch, Microbit și Minecraft Education Edition.
- Aventurier, categorie dedicată copiilor cu vârste între 12 și 15 ani, dornici să descopere și să învețe limbajele de programare cu linii de cod în cadrul atelierelor despre Algoritmică, Java Script și Python.
- Master, categorie dezvoltată pentru adolescenții (13 – 17 ani) cu un nivel de cunoștințe și înțelegere avansate în domeniul limbajelor de programare, care își doresc să urmeze o carieră în IT; ateliere adresate acestora cuprind informații detaliate despre algoritmică – nivel avansat, web development, Flutter și Godot.
Datorită cererii mari pentru atelierele de inițiere în algoritmică, Java Script și Python, organizatorii au suplimentat numărul acestora cu încă trei.
,,Ne bucurăm că putem continua această inițiativă și le mulțumim pentru implicare atât mentorilor voluntari, cât și participanților. Anul 2020 nu a venit cu provocări doar pentru fiecare dintre noi ca individ, ci și pentru noi ca societate, lovind din păcate în instituții și domenii aflate chiar la baza societății. Printre acestea se numără și sistemul educațional, iar faptul că putem contribui la formarea tinerilor specialiști în domeniul IT este foarte important pentru noi. Poate părea un paradox fericit, însă realitatea este că, acum mai mult decât oricând, prin tehnologie facem posibilă dezvoltarea acelor specialiști care peste câțiva ani ne vor deschide drumul către tehnologiile viitorului. Este o responsabilitate pe care ne-o asumăm, știind că fiecare contribuție pe care o aducem la dezvoltarea abilităților digitale ale tinerei generații este un pas înainte către viitor”, a declarat Ruxandra Vodă, Corporate Communication Director, Telekom Romania.
”Începem această nouă ediție în 2020 cu multe provocări datorate evenimentelor pe care le întâmpinăm în aceste zile și care au, totodată, implicație în sistemul educațional. Împreună cu Telekom Romania și Fundația Telekom Romania vom reuși să le oferim copiilor mediul propice pentru a deprinde competențele în domeniul programării și nu numai, iar ajutați de tehnologie vom putea continua sistemul de învățare în mediul online, astfel încât copiii să poată învăța și să-și poată dezvolta calitățile în tainele programării.”, spune Oana Vasilache, Președinte, CoderDojo București.
CoderDojo este o mișcare internațională, inițiată în Irlanda în anul 2011. La CoderDojo copiii învață să programeze, să dezvolte site-uri web, aplicații, programe, jocuri și multe altele. Dojo-urile sunt inițiate, conduse și mentorate de voluntari.